Apare din octombrie 2001

EDICT Revista educației

O revistă internațională, care acceptă pentru publicare articole în domeniul educației și formării, în limbile română, engleză și franceză.

Publicare gratuită
Adeverință de autor
ISSN 1582 – 909X
Profesor în clasă
6.606
Articole publicate
2799
Contribuitori

Motivația elevilor din ciclul primar – reflecții din experiența didactică

Motivația elevilor constituie unul dintre factorii esențiali ai reușitei școlare, în special în ciclul primar, etapă în care se pun bazele atitudinii față de școală și învățare. Lucrarea de față propune o abordare reflexivă asupra motivației elevilor mici, pornind de la experiența directă a activității didactice. Sunt evidențiate rolul cadrului didactic, importanța climatului educațional și necesitatea adaptării activităților de învățare la particularitățile de vârstă și la nevoile reale ale elevilor.

Articol complet →

Random image

Optimizarea orelor de geografie prin folosirea metodelor activ-participative

Procesul didactic actual este centrat pe nevoile, aspirațiile şi interesele elevului.  Activitatea de învățare trebuie să fie un proces constructiv în care elevul să aibă un rol activ, fiind încurajat şi stimulat să participe la propria sa formare. Profesorul este organizator şi facilitator al procesului de învățare în care  sunt implicați elevii săi. Activitatea didactică trebuie să fie proiectată pe învățare, pe elev, astfel încât fiecare educabil să beneficieze de intervenția formativă a educatorului. Prin folosirea strategiilor didactice interactive se promovează învățarea activă şi colaborarea susținută între elevi care lucrează orgnizați pe grupe pentru realizarea competențelor propuse.

Articol complet →

Random image

Mica Unire: Visul românilor de a trăi împreună

Prezentul articol propune o abordare didactică a Micii Uniri din 24 ianuarie 1859, eveniment fundamental în construcția identității naționale românești. Materialul este conceput pentru nivelul primar de învățământ și urmărește să faciliteze înțelegerea procesului de unire a Moldovei cu Țara Românească prin prisma valorilor de unitate, cooperare și aspirație colectivă. Structurat progresiv, articolul pornește de la contextul istoric pre-unire, prezintă actul politic al dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza și evidențiază reformele modernizatoare care au urmat. Valoarea pedagogică constă în ancorarea conținutului istoric în experiența concretă a elevilor prin referiri la tradiții, ceremonii comemorative și simboluri culturale, promovând astfel o învățare semnificativă și participativă.

Articol complet →

Random image

eTwinning – o oportunitate reală de dezvoltare profesională și inovare didactică

Într-un context educațional aflat într-o continuă transformare, dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice și inovarea didactică devin condiții esențiale pentru un act educațional de calitate. Profesorii sunt tot mai provocați să își adapteze practicile, să integreze tehnologia în mod eficient și să creeze contexte de învățare atractive și relevante pentru elevi.

Articol complet →

Random image

Mozart și creierul copilului: între mit, știință și educație – 270 de ani de la nașterea unui geniu

Anul 2026 marchează 270 de ani de la nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart (27 ianuarie 1756), un moment aniversar care oferă un context potrivit pentru a reflecta nu doar asupra valorii artistice a creației sale, ci și asupra rolului muzicii sale în dezvoltarea cerebrală a copiilor, dintr-o perspectivă științifică riguroasă. De-a lungul ultimelor decenii, muzica lui Mozart a fost frecvent asociată cu ideea stimulării inteligenței și a performanțelor cognitive, însă cercetarea contemporană invită la o abordare echilibrată, bazată pe date reale și interpretări prudente.

Articol complet →

Random image

Geografia și problema degradării mediului

Geografia este o ştiință care a atras atenția oamenilor încă din anul 267 î.Hr. Studiul geografiei a evoluat mult în timp. Geografia fizică a fost intens studiată de oamenii de ştiință de pe toate continentele şi din toate timpurile. Aparatele de măsurare şi de înregistrare a datelor au evoluat continuu, precizia rezultatelor fiind foarte exactă. Se folosesc sateliți geostaționari care oferă date satelitare în scurt timp şi de pe o suprafață extinsă. Fotografiile se pot realiza la intervale scurte de timp, se pot compara datele obținute şi se pot analiza în timp util. Există mijloace cu care se pot simula diferite fenomene, naturale sau antropice. Toate aceste mijloace au scopul de a studia Pământul pentru a putea preîntâmpina eventualele fenomene care pot afecta activitățile omeneşti, viața oamenilor, aşezările omeneşti sau viețuitoarele. În ultimele decenii omenirea este preocupată de aspecte legate de deteriorarea mediului natural al planetei.

Articol complet →

Random image

Studiu de caz privind impactul utilizării combinate a metodelor tradiționale și a tehnologiei asupra dezvoltării competențelor de citire-scriere la elevii din clasa I

Învățământul primar are un rol esențial în formarea competențelor-cheie, citirea și scrierea reprezentând fundamentul întregului parcurs educațional al elevilor. Clasa I constituie o etapă de tranziție importantă, în care elevii se adaptează cerințelor școlare și își formează primele deprinderi de lucru intelectual organizat.

Articol complet →

Random image

O abordare ludică a părților de vorbire: Joaca „de-a adjectivul”

Jocul didactic se referă la învăţarea în contextul ludicului şi are numeroase valenţe formative, fiind considerate una dintre cele mai eficiente metode didactice în cadrul orelor de limba română. Noțiunile gramaticale pot fi asimilate și fixate prin joc, datorită plăcerii cu care copiii se lasă antrenați în propriul proces de învățare.

Articol complet →

Random image

De la sunet pur la zgomot creativ: avangarda futuristă

Prezentul articol investighează contribuția revoluționară a lui Luigi Russolo (1885-1947) la transformarea paradigmei muzicale moderne prin manifestul futurist „L’arte dei rumori” (1913) și experimentele sale cu instrumentele Intonorumori. Analizând contextul futurismului italian și viziunea radicală a lui Russolo privind integrarea zgomotului în muzica cultă, articolul relevă un model istoric de inovație artistică cu semnificații pedagogice profunde. Valoarea educațională a acestui studiu constă în ilustrarea concretă a procesului de depășire a convențiilor estetice, în promovarea gândirii divergente și în stimularea unei atitudini deschise față de noi forme de expresie artistică.

Articol complet →

Random image

Utilizarea tehnologiei în activitățile cu preșcolarii

În contextul actual, tehnologia a devenit parte integrantă a vieții fiecăruia dintre noi. Dezvoltarea competențelor digitale a fost o prioritate în perioada pandemiei, când trebuia găsită o metodă cât mai eficientă pentru a realiza procesul instructiv-educativ. În prezent, tehnologia este un element important atât în predarea online, cât și în activitățile față în față, transformând modul tradițional de predare într-un proces interactiv, personalizat și centrat pe nevoile fiecărui copil.

Articol complet →

Random image