Preocupată fiind de valențele formative pe care le oferă matematica, prin jocul didactic matematic am căutat să ofer cadrul propice de dezvoltare și formare a unei gândiri mobile, creatoare. Am constatat că prin jocurile didactice matematice, într-o atmosferă de destindere, elevii au participat conștient, prin munca lor, la „descoperirea adevărului matematic”, mobilizându-și la maxim resursele psihice fără a încerca senzația de oboseală și plictiseală.
Demersuri creative de evocare în lecțiile de literatură
Atenţia este un fenomen psihic care susţine energetic activitatea, ea nu este un proces psihic (nu are conţinut informaţional propriu) este o funcţie prin care subiectul îşi activează rezerva energetică în raport cu desfăşurarea activităţii. Fiind procesul psiho-fiziologic care constă în orientarea şi concentrarea selectivă a activităţilor psihice asupra unor stimuli sau sarcini în vederea obţinerea unei percepţii optime, rezolvării adecvate a sarcinilor, a situaţiilor problemă şi a adaptării comportamentelor la mobilitatea condiţiilor şi la dinamica motivelor şi a scopurilor persoanei.
Ecologia matematică
Ecologia matematică sau Biomathematica este dedicată aplicării teoremelor și metodelor matematice la problemele relației ființelor vii cu mediul lor și este, prin urmare, o ramură a Biologiei. Matematica, de-a lungul timpului, a fost implicată în diferite ramuri ale lumii cotidiene, ca bază a societății pentru a desfășura anumite activități și axă de precizie care face posibilă structurarea obiectelor și evenimentelor care se bazează pe fundamente matematice și calcule relevante. De aceea, acum, de asemenea, este legată de ramura ecologiei, în toată extinderea sa, unde se numește Ecologie matematică, numită și Biomathematics.
Formarea, citirea, scrierea numerelor naturale: Utilizarea jocului didactic matematic
Pornind de la premisa că evaluarea reprezintă poate componenta cea mai controversată a procesului de învăţământ, am considerat că prin apelul la autoevaluare ca metodă modernă de evaluare, vom reuşi să eficientizăm acest proces şi chiar să îmbunătăţim performanţele şcolare ale elevilor, contribuind astfel la asigurarea succesului școlar. Elevii au devenit mai receptivi, mai dornici să se autoevalueze, mai motivați să realizeze performanţe mai bune, iar cei mai mulţi chiar au și reuşit acest lucru.
Clasic și modern în predarea fizicii
În ultimii trei ani, am folosit predarea prin descoperire la fizică, adică pe baza unor experimente virtuale sau din viața de zi cu zi eleviii au reușit să „ghicească” noțiunea fizică ce trebuia asimilată în unitatea respectiva. După ce am reușit să notăm ceea ce ar trebui să învățam în unitatea de învățare respectivă, am făcut jurnalul de învățare cu noțiunile asimilate în unitatea de învățare respectivă și apoi am completat tabelul cu Știu/ Vreau să știu/ Am învăța. Pentru aprofundarea și asimilarea mai ușor a noțiunilor predate am folosit jocul didactic, jocul interactiv.
Un cadru de competențe pentru cadrele didactice
Condiția asigurării calității în educație este strâns legată de resursele umane („resursele calde”), de modul în care acestea sunt formate pentru a pune în praxis idealul educațional, ideal reflectat în dezvoltarea competențelor generale și specifice din programele școlare. Ministerul Educației, în colaborare cu Institutul de Științe ale Educației și cu Centrul de Perfecționare a Cadrelor Didactice din Învățământul Preuniversitar, a formulat un cadru de competențe necesare cadrelor didactice.
Violența asupra copiilor în familie și în școală (Studiu)
Violența asupra copiilor reprezintă una dintre cele mai mari și importante teme de studiu ale contemporanității. De-a lungul anilor, această problemă a devenit din ce în ce mai gravă. Din ce în ce mai mulți copii sunt abuzați fizic sau/ și psihic atât în cadrul familiei, cât și în cel al școlii. Fie că sunt victimele altor copii sau ale părinților, copiii abuzați pot prezenta traume psihologice la maturitate care ajung să influențeze în mod negativ comportamentul cu persoanele din jur.
Profilul de formare al absolventului de gimnaziu
Profilul de formare reprezintă o componentă reglatoare a Curriculumului Național. Acesta descrie așteptările față de absolvenții învățământului obligatoriu și se fundamentează pe cerințele sociale exprimate în legi, precum și pe trăsăturile psiho-pedagogice ale elevilor. Profilul ideal al absolventului de gimnaziu poate fi realizat, în prezent, în mare măsură interdisciplinar. Desigur, fiecare disciplină de studiu poate avea o competență-cheie pe care să o vizeze în mod privilegiat (de exemplu, competența de comunicare în limbă străină vizată de disciplinele de limbi moderne), însă în spiritul abordării propuse de Recomandarea europeană, nicio competență-cheie nu ajunge să se dezvolte izolat.
Calitatea educației
Cаlitаtеа еducаţiеi еstе аnsаmblul dе cаrаctеristici аlе unui progrаm dе studiu şi аlе furnizorului аcеstuiа, prin cаrе sunt sаtisfăcutе аştеptărilе bеnеficiаrilor, prеcum şi stаndаrdеlе dе cаlitаtе. Аsigurаrеа cаlităţii еstе аstăzi o opţiunе fundаmеntаlă pеntru nivеlul dе stаndаrd еuropеаn, privit în tot unitаrul său, iаr într-o sociеtаtе bаzаtă pе umаnism, аcеаstа dobândеştе noi vаlеnţе prin cаlitаtеа еducаţiеi.
Școala noastră, o școală incluzivă
Când a fost inițiat acest proiect Erasmus+ în România, m-am tot gândit ce aș putea eu să fac, ca director adjunct, dacă aș obține fonduri europene. Care sunt informațiile de care am nevoie, ce așteptări aș avea în urma unei astfel de mobilități, și nu în ultimul rând, ce oportunitate ar fi pentru școala pe care o manageriez, care este punctul de plecare, care este scopul instituției și care sunt obiectivele finale realizate?