Proiectele europene reprezintă o oportunitate atât pentru dascăli cât și pentru elevi de a lua contact cu participanții la educație din alte sisteme, de a face schimburi interculturale, de a vizita, de a privi prin ochii celuilalt.
Evoluția educației în noua eră informațională
Educația, înțelegând prin aceasta sistemul de învățământ de stat sau privat și familia, reprezintă primul pas spre raportarea copilului la mai multe noțiuni integrate: noțiunea de familie, lume, comunitate, univers, înțelegere, comunicare, colaborare, acceptare, dezvoltare etc.
De la noțiunea de educație în sine, ne îndreptăm atenția spre mijloacele cu ajutorul cărora se poate face și modul de abordare a acesteia în cadrul școlii.
Tehnologia – aspecte pozitive pentru educație
Educația, în toate formele ei, fie nonformală, informală sau formală, nu poate sta de-o parte de evoluția tehnologică, de aspectele pozitive ale acesteia. În calitate de profesor de limba franceză pot spune ca zi de zi observ în rândul elevilor mei un interes sporit față de mijloacele moderne de informare, de noile media cum ar fi calculatorul sau telefonul mobil în conexiune cu internetul, mijloacele audio-vizuale.
On Using Technology in the Classroom
Teachers learn to implement technology in the classroom for enhancing language skills.
Noile media în contextul transpunerii online a activităților din școala românească
Articolul vine ca urmare a desfășurării unei cercetări cu titlul Performanța comunicării pe verticală în sistemul educațional în județul Neamț prin intermediul noilor media, realizată în anul 2018, care aduce informații utile legate de utilizarea de către cadrele didactice a instrumentelor online, de modul în care acestea se raportează la dispozitivele moderne de comunicare și le utilizează, de importanța pe care aceste noi modalități de comunicare o au, din punctul de vedere al actorilor de pe scena educației.
Utilizarea tehnologiilor moderne în școală
Cu câțiva zeci de ani în urmă educația primită în școală putea să fie, în cele mai multe cazuri, suficientă pentru întreaga viață a unei persoane, dar astăzi, situația nu mai este aceeași. Lucrurile s-au schimbat.
The Paradigm of Intercultural Education
Social interactions and the premises of contemporary society are reflected and constructed through the mixture of cultural structures and conventions.
Lupta părinților cu abandonul școlar
Elevii care abadonează cursurile şcolii stau cel mai frecvent în faţa unui viitor dificil. Au cea mai mare probabilitate de a rămâne neangajaţi, de a ajunge în închisoare/şcoli de corecţie şi/sau de a avea un trai la limita sărăciei. Pentru elevii cu dizabilităţi riscurile sunt şi mai crescute; rata lor de abandon este de 40%, de două ori mai mare decât cea a copiilor/tinerilor fără dizabilităţi. Un rol foarte important în prevenţia acestor situaţii o are familia.
Techniques Used in Teaching English Vocabulary
Without words, it is possible to know everything about the grammatical structure of a language, but, yet to be unable to make a single meaningful utterance. Our role as teachers is to help, to motivate and encourage (applying different techniques and media for presenting vocabulary, making vocabulary memorable), and even to inspire by encouraging in learners an appreciation of the origin, sound and beauty of words (Bowen and Marks, 1994: 106).
Proiectarea integrată a activităților în grădiniță, un deziderat al învățământului preșcolar
În practica educațională, recomandarea proiectării integrate a curriculum-ului nu mai reprezintă o provocare, ci un mod de lucru în practica zilnică. Argumentele psihopedagogice în favoarea dezvoltării unui curriculum integrat sunt multiple. Am ales să prezint un model de proiectare integrată, pentru ca practicienii să aibă o imagine clară despre cum organizăm, cum desfășurăm și cum proiectăm activitatea unei zile în sistem integrat.