Educația reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente prin care societatea contribuie la formarea și dezvoltarea personalității umane, având misiunea de a răspunde nevoilor tuturor copiilor, indiferent de particularitățile lor individuale. În ultimele decenii, sistemele educaționale europene și naționale au cunoscut transformări profunde, orientându-se către promovarea principiilor echității, egalității de șanse și incluziunii școlare. În acest context, educația incluzivă nu mai este privită doar ca o direcție de reformă, ci ca o necesitate pedagogică și morală, fundamentată pe respectul pentru demnitatea fiecărei persoane și pe recunoașterea dreptului fiecărui copil la o educație de calitate. În școala contemporană, diversitatea elevilor constituie o realitate firească. Fiecare copil vine în spațiul educațional cu propriul ritm de dezvoltare, cu propriile capacități intelectuale, afective și sociale, dar și cu anumite dificultăți sau vulnerabilități care pot influența procesul de învățare. În această categorie se înscriu și elevii cu cerințe educaționale speciale (CES), care necesită măsuri educaționale diferențiate și adaptate particularităților lor de dezvoltare. Cerințele educaționale speciale nu definesc limitele unei persoane, ci exprimă nevoia unui sprijin educațional adecvat, menit să faciliteze participarea activă și deplină la viața școlară. Astfel, responsabilitatea școlii nu constă în uniformizarea elevilor, ci în crearea unor contexte educaționale flexibile, capabile să valorifice potențialul fiecăruia. În acest demers, disciplina religie ortodoxă ocupă un loc distinct în cadrul curriculumului național, deoarece contribuie nu doar la transmiterea unor cunoștințe teologice, istorice și culturale, ci mai ales la formarea conștiinței morale, a caracterului și a valorilor fundamentale care stau la baza conviețuirii sociale.
Articol complet →