Intrarea în școală marchează sfârșitul micii copilării și debutul unei etape în care universul copilului se extinde dincolo de brațele părinților. Dacă până la 6 ani familia era principala sursă de validare, odată cu prima zi de școală, clasa de elevi devine scena principală pe care se joacă piesa integrării sociale. Astfel, relațiile stabilite în cadrul clasei de elevi reprezintă unul dintre cei mai importanți piloni ai dezvoltării sociale la vârsta școlară mică (6-10/11 ani).
Dezvoltarea socio-emoțională la școlarul mic
Etapa școlară mică reprezintă o etapă din viața omului care implică mari transformări în dezvoltarea lui fizică, cognitive și psihosocială. Această etapă face trecerea mai ușoară dintre grădiniță și școală, ea fiind numită și etapa de debut în viața de elev. Copilul este introdus din relațiile grupului familial și cei care frecventează familia către activitățile obligatorii, către socializarea cu alți elevi. De asemenea, putem discuta despre faptul că tot acum el începe să sesizeze regulile impuse, ceea ce îi este interzis să facă, orarul și noile responsabilități. Sub influența acestor evoluții, diverse capacități psihice suferă modificări importante. Astfel, percepția transformată în observație, prin exersări, devine pricepere, apar primele forme ale gândirii logice, orientate spre sistematizarea și observarea faptelor particulare, sunt utilizate modalități de memorare, atenția voluntară își prelungește durata, ajungând la 25- 30 minute și chiar 40-45 minute în joc.
Relația familie-grădiniță-comunitate
Educația începe de la primele momente ale vieții și se continuă pe tot parcursul acesteia. Primul mediu cu care copilul intră în contact și care îi trasează primele direcții ale educației îl reprezintă familia. Achizițiile însușite de copil în primii ani de viață în cadrul familiei sunt fundamentale pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia. Modelele de comportament oferite de părinți și membrii apropiați din familie, precum și climatul socio-afectiv în care se realizează aceste influențe educaționale reprezintă primul model social cu influență hotărâtoare asupra modului de comportare și relaționare al copiilor în societate.
Bullying-ul: o boală care poate fi tratată
Bullying-ul școlar reprezintă o formă de violență repetată, fizică sau psihologică, care afectează dezvoltarea emoțională, socială și educațională a elevilor. Conform studiilor recente, aproximativ 20–30% dintre elevii din învățământul preuniversitar se confruntă cu forme de bullying, fie ca victime, fie ca agresori. Impactul negativ asupra performanței școlare, stimei de sine și sănătății mintale subliniază necesitatea implementării unor strategii eficiente de prevenire și intervenție.
Bullyingul – între trecut și prezent
Bullyingul reprezintă un fenomen complex, cu implicații profunde asupra dezvoltării emoționale, sociale și academice a copiilor și adolescenților. Termenul provine din limba engleză („bully” – agresor) și desemnează un comportament agresiv repetat, intenționat, manifestat în cadrul unei relații caracterizate prin dezechilibru de putere între agresor și victimă. Potrivit lui Olweus , bullyingul presupune trei caracteristici esențiale: intenționalitatea comportamentului agresiv, repetitivitatea acestuia și incapacitatea victimei de a se apăra eficient.
Prevenirea violenței în școli prin formarea comportamentelor sociale
Când vorbim despre comportamentul prosocial, regăsim o gamă largă de conduite, definite în cadrul interacțiunii dintre individ și societate, manifestate de oameni în activitatea lor socială, pe baza normelor și valorilor sociale. Comportamentele noastre au consecințe mai mult sau mai puțin directe asupra celorlalți, iar în funcție de aceste rezultate ele pot fi prosociale (în cazul unui rezultat pozitiv) sau antisociale (în cazul unui rezultat negativ). Cei care nu deranjează prin comportamentul lor, ci dimpotrivă, consolidează normele și valorile sociale, sunt definiți ca persoane cu comportament prosocial.
Rezistența prin lectură: De la „scroll-ul” infinit la analiza textului-suport
În universul digital al elevului de liceu, informația nu mai este parcursă pe orizontală, ci se „scanează” pe verticală. Algoritmul de TikTok sau Instagram a antrenat creierul adolescentului pentru gratificație instantanee: dacă un stimul nu livrează dopamină în primele secunde, este abandonat printr-un gest reflex de glisare compulsivă, care nu lasă loc pentru reflecție. În acest context, ora de limba și literatura română riscă să devină un spațiu al anacronismului dacă nu transformăm lectura într-un exercițiu de reziliență cognitivă. Liceanul de astăzi nu suferă neapărat de o lipsă de inteligență, ci de o criză a „lecturii profunde”/ „deep reading”. Maryanne Wolf avertiza că mediul digital ne modelează circuitele neuronale spre o procesare rapidă, dar superficială.
Contribuția profesorului la dezvoltarea competenței de redactare în gimnaziu
Cu cât scrii mai bine, cu atât urci mai sus. Oamenii care gândesc bine, scriu bine. Oamenii cu mintea încețoșată scriu note încețoșate și discursuri încețoșate. Să scrii bine nu este un dar al naturii. Trebuie să înveți să scrii bine. (David Ogilvy).
Din experiența la catedră, am constatat un interes scăzut al elevilor de gimnaziu pentru redactarea diferitelor tipuri de texte. Compunerea școlară, acel text de minimum 150 de cuvinte dat ca temă pentru acasă sau inclus în subiectul pentru examenul de Evaluare Națională întotdeauna a ridicat probleme elevilor. Pentru majoritatea dintre ei reprezintă o sarcină dificilă care le creează adevărate stări de stres și îi determină să apeleze la eroul vieții lor, omniprezentul și omniscientul AI, fapt care nu contribuie deloc la stimularea și dezvoltarea competenței de redactare.
Integrarea instrumentelor digitale la lecțiile de comunicare în limba română
Digitalizarea în educație reprezintă integrarea tehnologiilor digitale (platforme e-learning, resurse interactive, dispozitive moderne) pentru a optimiza predarea, învățarea și evaluarea. Utilizarea noilor tehnologii digitale face școala mai atractivă pentru elevi, mai adaptată nevoilor și stilului lor de viață, mai eficientă în a dezvolta competențe.
Un nou model de asigurare a calității în educație
Un model de asigurare a calităţii în educaţie este un factor esenţial în realizarea cu succes a educaţiei, la nivel mondial existând un număr mare de iniţiative în acest sens. El reprezintă un instrument eficient în managementul instituţiilor de învăţământ, însă este foarte important ca acesta să fie corect implementat, altfel riscând să genereze adversităţi şi chiar să devină o povară.