Alternativa educațională Step By Step are la bază un program de reformă introdus în jurul anului 1960 în Statele Unite ale Americii, care inaugurează strategii de predare-învățare orientate spre copil și spre nevoile lui, așezând pe un piedestal rolul comunității și importanța familiei în desfășurarea procesului educațional.
„Educația, pentru cei mai mulți oameni, înseamnă a-și conduce copiii să se asemene cu adultul tipic al societății lor. Dar, pentru mine, educația înseamnă formarea de creatori… Trebuie să creăm inventatori, inovatori, și nu conformiști”– Jean Piaget
În Europa Centrală și de Est, în anul 1994, se concretizează Fundația Soros pentru o Societate Deschisă care lansează în cincisprezece țări (în principal foste comuniste), un program ambțios adresat copiilor preșcolari (aproximativ 200 de grupe) și familiilor acestora situate în poziție de risc socio-economic. Un sprijin al acestui program a venit din partea asociației de peste ocean Children’s Resources International Washington, însă în implementarea lui s-a ținut cont de tradițiile locale și de specificitatea culturală a fiecărei regiuni. În anul 1995, alternativa capătă oficial denumirea de Step By Step, urmând ca în 1999 să se înființeze Asociația Internațională Step by Step, cu sediul în Olanda. Din această asociație fac parte diferite centre din 29 de țări din întreaga lume, inclusiv Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step By Step România – o organizație nonprofit închegată în anul 1998, la trei ani după recunoașterea de către Ministerul Educației Naționale a programului Step by Step ca alternativă educațională oficială la învățământul tradițional românesc (Cuciureanu: 2011, p. 52).
Alternativa Step by Step este foarte răspândită la nivel național, utilizându-se în 139 de grădinițe și 150 de școli publice. „În anul școlar 2022-2023, alternativa Step by Step a fost aplicată în 95 de localități din România, în 565 de grupe, 760 de clase primare și 10 clase gimnaziale” (www.stepbystep.ro/alternativa-step-by-step/retea-nationala).
Bazele teoretice ale alternativei „Step by Step”
Pentru a putea crea o educație care să prioritizeze copilul și nevoile sale, metodologia alternativei Step by Step se sprijină pe mai multe ipoteze psiho-pedagogice ale unor psihologi precum Jean Piaget, Erik Erikson, Lev Vîgotski, John Dewey, Carls Rogers, Ovide Decroly, Howard Gardner.
Prima mare teorie de la care metodologia alternativei Step by Step a preluat câteva repere îi aparține lui Piaget – teoria stadială a dezvoltării cognitive. Astfel, se ține cont de faptul că „toți copiii trec prin mai multe stadii în dezvoltarea lor intelectuală, însă o fac în moduri diferite, în ritmuri proprii în care de cele mai multe ori etapa nu se suprapune cu vârsta” (edict.ro/teoria-dezvoltarii-cognitive-a-lui-jean-piaget/). Fiecare treaptă de dezvoltare reprezintă un pas înainte spre o gândire din ce în ce mai sofisticată, iar operațiile specifice fiecărui nivel nu se exclud, ci se completează: 0-2 ani – stadiul senzorio-motor, 2-6/7 ani – stadiul preoperațional, 6/7-11/12 ani – stadiul operațiilor concrete, 11/12-18 ani – stadiul operațiilor formale.
Jean Piaget consideră învățarea „ca o construcție în care ceea ce este primit de la obiect și ceea ce este adus de subiect sunt indisolubil unite” (Piaget: 1973, p. 14), iar un copil înțelege pe deplin un concept numai atunci când se realizează un echilibru între procesul de asimilare și cel de adaptare. Așadar, această teorie piagetiană oferă o bază pentru realizarea unor activități activ-participative, specifice unui învățământ euristic în care fiecărui copil i se respectă nivelul de dezvoltare.
De la psihologul Erik Erikson, metodologia Step by Step preia câteva idei specifice teoriei dezvoltării psihosociale care înglobează factorii biologici, educația și mediul socio-cultural în procesul dezvoltării personalității umane. Și această teorie este reprezentativă prin marcarea unor stadii aflate în strânsă legătura cu existența unor crize de dezvoltare apărute pe fondul unei contradicții între nevoile proprii și cerințele mediului înconjurător: „raportul încredere – neîncredere, în primul an de viață, oferă postulația unei valori pozitive ulterioare – încrederea în alții; dihotomia autonomie – independență (1-3 ani), poate avea ca efect pozitiv apariția autocontrolului; între 4 și 5 ani apare disjuncția dintre constituirea inițiativei și sentimentul vinovăției, acest raport generând posibilitatea proiectării unui scop sau a unei direcții; relația insistență – sentiment de inferioritate (6-11 ani) realizează competența; legătura între conștientizarea identității eului și confuzia rolurilor (12-18 ani) are ca pozitivisme unele aspecte ce țin de fidelitate și loialitate; la începutul perioadei adulte apare raportul dintre afirmarea identității și izolarea socială, care conduce spre dezvoltarea simțului etic; utilitate – inutilitate (25-65 de ani) face referire la contribuția personală adusă generațiilor care se succed; integritate versus disperare (bătrânețe) este un raport ce pune accent pe realizarea celorlalte stadii anterioare, iar ulterior pe dobândirea înțelepciunii și a sentimentului de detașare” (clicpsihologic.ro/teoria-dezvoltarii-psihosociale/).
Din teoria învățării socio-culturale generată de zona proximei dezvoltări a lui Lev Vîgotski, metodologia Step by Step pune accentul pe informația acumulată zilnic din evenimentele cotidiene. În acest caz, rolul adultului este deosebit de important în procesul de dezvoltare a copilului. „Zona proximei dezvoltări este definită de către Vîgotski ca un raport între stadiul actual al dezvoltării (rezolvarea unor probleme individual) și potențialitatea dezvoltării (rezolvarea unor probleme cu sprijin)” (Vîgotski: 1972, p. 90).
John Dewey („Lumea întreagă este laboratorul nostru de creație, copilul trebuie să iasă din bănci și să meargă în lume”) introduce ideea conform căreia educația reprezintă o dezvoltare în, prin și pentru experiență. Principiile teoriei sunt aplicate în alternativa Step by Step prin urmărirea, explorarea și cercetarea pe viu a unor aspecte mai mult decât învățarea lor pasivă sau mecanică, dar și prin constituirea clasei ca o comunitate democratică.
Carls Rogers, susținătorul metodelor pedagogice nondirective centrate pe copil și autorul terapiei centrate pe persoană, pune accentul pe acceptare, pe educația bazată pe sentiment și autodeterminare.
Ovide Decroly, inițiatorul învățării ca un întreg prin utilizarea unei metode globale și a centrelor de interes (dezbătute în capitolul anterior intitulat Educația Nouă), lansează numeroase idei regăsite în alternativa Step by Step: concepția conform căreia școlile trebuie să devină laboratoare și ateliere de lucru apare prin practica centrelor de activitate; planificarea integrată corespunde studiilor tematice; schimbul de informații din viața cotidiană, între copii se întâlnește în momentul zilnic dedicat Noutăților.
Teoria inteligențelor multiple a lui Howard Gardner este deosebit de importantă în practicarea programului Step by Step pentru că pune accentul pe diferențele care există între copii și pe inutilitatea uniformizării procesului de învățământ. Psihologul este de părere că „fiecare persoană posedă o înclinație spre un anumit tip de inteligență care îi poate influența într-o oarecare măsură procesul de asimilare de cunoștințe: inteligența corporal-kinestezică, inteligența lingvistică, inteligența logico-spațială, inteligența muzicală, inteligența interpersonală, inteligența intrapersonală, inteligența naturalistă, inteligența existențială” (Gardner: 2007, p. 58).
Așadar, programul Step by Step are baze teoretice solide, care se sprijină pe practici pedagogice de succes și pe concepte demonstrate prin numeroase cercetări.
Principiile Step by Step-ului
Orice societate contemporană se află într-o continuă schimbare, grupurile redefinindu-se mereu. În acest context, întrebarea care se pune este referitoare la ceea ce pot face părinții și educatorii azi pentru ca toți copiii să fie pregătiți întru devenirea unor membri competenți ai comunităților de mâine.
În cadrul învățământului primar Step by Step, în care copilul este așezat în centrul universului educațional, există patru principii fundamentale care trebuie respectate cu desăvârșire: preocuparea, comunicarea, relaționarea și comunitatea (Walsh: 1999, p. 109).
Primul principiu se referă la preocuparea pentru copil pe care trebuie să o aibă atât cadrul didactic, cât și părinții. Prin atenția acordată de către adulții care îl înconjoară, copilul va învăța să ofere la rândul lui grijă și atenție celor din jur, ceea ce stimulează anumite atitudini responsabile.
Al doilea mare principiu pune accent pe importanța comunicării permanente prin diferite canale și prin abordări pluridisciplinare (citire, scriere, matematică, științe, arte etc). Prin intermediul unei comunicări eficiente, copiii vor fi capabili să rezolve conflicte de orice natură, să aprecieze pluralismul gândirii umane, să-și exteriorizeze sentimentele și emoțiile și să-și exprime nevoile și cerințele.
Capacitatea de a relaționa și de a stabili anumite conexiuni cu cei din jur prin descoperire și explorare este al treilea principiu respectat în alternativa Step by Step. Este cunoscut faptul că orice copil învață noțiuni prin crearea unor scheme mentale noi sau actualizarea altora deja existente, realizându-se astfel corelații între două obiecte, între două subiecte sau între obiecte și subiecte.
Comunitatea este cel de-al patrulea principiu menționat și se bazează în mare parte pe cel precedent – relațiile. Într-o clasă Step by Step, copiii apreciază sinceritatea, bunătatea și amabilitatea, simțindu-se în orice moment membri utili ai comunității: „Atunci când profesorul asigură mult timp copiilor pentru a se exprima, a se cunoaște și a-și aprecia diferitele calități și talente, fiecare copil se simte apreciat ca individ” (Walsh: 1999, p. 110). Cu scopul consolidării apartenenței la grup, profesorul trebuie să formeze câteve competențe socio-emoționale: respectul și preocuparea pentru ceilalți din jur și pentru interesele lor, răbdarea, empatia și împărțirea spațiului și a obiectelor etc.
Așadar, respectul este un factor important în orice mediu, dar mai ales în procesul instructiv-educativ. Pentru a pretinde de la un copil să respecte, trebuie mai întâi să i se ofere respect de către cadrul didactic: folosirea prenumelor copiilor ca apelative, adresarea în particular ori de câte ori situația o impune, așezarea la același nivel în timpul discuțiilor, ascultarea și oferirea răspunsurilor de care au nevoie, respectarea promisiunii, aprecierea cinstită și oferirea unor șanse egale, fructificarea ideilor copiilor și recunoașterea contribuției lor.
Bibliografie
1. Cuciureanu, Monica, 2011, (coord.), Punți de trecere între învățământul tradițional și cel bazat pe modele pedagogice alternative în sistemul românesc de învățământ, Institutul de Științe ale Educației, București;
2. Dewey, John, 2022, Cum gândesc oamenii. Înțelegerea minții și creșterea eficienței în procesul de învățare, Ed. Herald, București;
3. Piaget, Jean, 1973, Nașterea inteligenței la copil, Ed. Didactică și Pedagogică, București;
4. Piaget, Jean, 1972, Psihologie și pedagogie, Ed. Didactică și Pedagogică, București;
5. Petran, Simona, 2006, Întâlnirea de dimineață – un Bun venit la școală!, în Revista de pedagogie. Pedagogii alternative, nr. 1-12;
6. Petre, Radu, 1930, Problema interesului și a centrelor de interes, Tipografia „Artistică” P. Mitu;
7. Vîgotski, L.S., 1972, Opere psihologice alese, Ed. Didactică și Pedagogică, București;
8. Walsh,Burke, Kate, 1999, Step by Step – un program pentru copii și familii. Predarea orientată după necesitățile copilului, Ed. Cermi, Iași, 1999.
Webografie
www.stepbystep.ro/alternativa-step-by-step/retea-nationala
edict.ro/teoria-dezvoltarii-cognitive-a-lui-jean-piaget/
clicpsihologic.ro/teoria-dezvoltarii-psihosociale/