Apare din octombrie 2001

EDICT Revista educației

O revistă internațională, care acceptă pentru publicare articole în domeniul educației și formării, în limbile română, engleză și franceză.

Publicare gratuită
Adeverință de autor
ISSN 1582 – 909X
Profesor în clasă
6.787
Articole publicate
2852
Contribuitori

Activități de tehnologie și programare CodeWeek la un ecran interactiv

În cadrul Săptămânii UE de programare CodeWeek, desfășurată în perioada 9-24 octombrie 2021, cei mai mici programatori ai Școlii Gimnaziale Nr. 2 Diaconu Coresi, Brașov, au susținut primele activități de programare facilitate de tehnologie, cu ajutorul ecranului interactiv Prestigio Multiboard, achiziționat prin Fondul Științescu Brașov.

Articol complet →

Random image

Corelații interdisciplinare în ciclul primar

Pentru a ajunge la un nivel de înțelegere suficient de înalt ca să putem crea un dialog între diferite discipline, trebuie generate punți între domenii, iar această necesitate s-a concretizat din punct de vedere metodologic prin apariția, la mijlocul secolului al XX-lea, a pluridisciplinarității și a interdisciplinarității.

Articol complet →

Random image

Școala incluzivă. Integrarea copiilor cu dizabilități

Mai mult decât un concept, „școala incluzivă” este astăzi o manieră de abordare, un mod de a fi și de a acționa în instituția școlară, având în centrul atenției persoana umană ca ființă originală, unică și irepetabilă, accentuând ideea că în fiecare societate există persoane diferite, grupuri diferite, motivații, rațiuni și puncte de vedere diferite.

Articol complet →

Random image

Aspecte privind învățarea la școlarul mic

Educația reprezintă un complex de influențe sociale, organizate în mod sistematic și dirijate în mod conștient, având ca finalitate formarea personalității umane conform cerințelor sociale. Educația timpurie include diverse tipuri de programe de îngrijire și educare a copiilor de vârstă mică. Elevii de vârstă mică sunt apreciați ca fiind competitivi, curioși, având o imaginație debordantă, precum și dorința de a interacționa, de a comunica cu cei din jurul lor. 

Articol complet →

Random image

The Role of the Teacher

During my academic experience as an EAL (English as an Additional Language) Teacher at Strathallan College in Scotland, I fully grasped the meaning of what a mentor and mentorship are. I still remember the very day when I met one of my Mentors and best friends, Mr. Alasdair McMorrine, the Head of the Arts Department at Strathallan. He is exactly a modern embodiment of what the Italian scholars of the Renaissance had called a «uomo totale». He is a gifted Professor, a true Diplomat, a connaisseur, a well travelled man and a bookish person with a refined sense of humour.
Well, a good teacher in the role of a mentor is a «uomo totale».

Articol complet →

Random image

Patrimoniul Mondial UNESCO la orele de geografie din ciclul liceal

În contextul actual al evoluției societății la nivel mondial, educația evidențiază schimbările din toate domeniile, dar cu atât mai vizibile sunt cele reflectate de schimbările de mediu. Cu ajutorul resurselor oferite de site-ul UNESCO, elementele din listele Patrimoniului Mondial pot deveni un facilitator între profesorul de geografie și elev, conducând spre consolidarea competențelor. Siturile și elementele culturale UNESCO reprezintă studii de caz pentru elevii din ciclul liceal (mai ales clasa a XI-a) prin valoarea mondială, criteriile de integrare și politicile de conservare, prin menționarea factorilor care le influențează sau prin exemplele de bună practică. Este validată ca sursă de informare științifică, la nivel internațional, o imensă colecție de hărți, documente, imagini și videoclipuri, cu posibilitatea de a fi utilizată pentru orele de geografie atât de către profesor cât și de către elev.

Articol complet →

Random image

Descoperirea creativității individuale cu ajutorul metodelor moderne în învățământul preșcolar

Termenul de creativitate îşi are originea în cuvântul latin „creare”, care înseamnă a zămisli, a făuri, a crea. Însăși originea cuvântului ne demonstrează că termenul de creativitate definește un proces, un act dinamic care se dezvoltă, se desăvârșește şi cuprinde atât originea cât şi scopul.

Articol complet →

Random image

Acreditarea școlară în cadrul noului program Erasmus+ (2021-2027)

Pentru cei  familiarizați cu programul Erasmus+, modernizarea sistemului educațional prin internaționalizare este un deziderat bine-cunoscut. Noul program  Erasmus+ aduce cu sine un buget aproape dublu față de programul interior, ca răspuns concret al Uniunii Europene în promovarea incluziunii, digitalizării și a inițiativelor verzi. Lansat în aprilie 2021, noul program consolidează acțiunile programului anterior prin extinderea perspectivelor educaționale datorată lărgirii semnificative a resurselor şi formatelor educaționale disponibile, precum și prin focalizarea atenției pe categoriile cele mai dezavantajate.

Articol complet →

Random image

Citizens of the World: Act for Environment (Erasmus+)

Erasmus projects are real life opportunities for teenagers to learn more about different topics and to develop skills that are never tackled with in school. We realize that Erasmus projects offer a lot of benefits and we never want to stop being part of them. As a teacher, I understood my students’ need of knowing more and I tried to create contexts in which they can evolve in a safe manner. I started with eTwinning in Arts High School “Ionel Perlea”, Slobozia, Romania and after seven years, I opened the door to Erasmus.

Articol complet →

Random image

Développer la compétence interculturelle en classe de FLE

Face à la mobilité croissante de notre société, l’enseignement des langues a besoin de s’adapter aux besoins du monde contemporain. On admet généralement que l’enseignement/ apprentissage d’une langue vivante ne vise pas seulement la transmission des connaissances, voire la formation des compétences grammaticales (en ce qui concerne la langue étudiée), les apprenants doivent être capables d’utiliser la langue en question dans des situations sociales et culturelles données.

Articol complet →

Random image