Abandonul școlar – reflecții despre management, manageri și posibile soluții

Eficiența managementului unei instituții se reflectă, evident, în rezultatele obținute, dar întreaga arie de activități, atitudini, comportamente se poate redimensiona pornind de la echipa managerială, de la practicarea deciziilor, a modelului de management sau de leadership, pornind de la liderii din orice unitate de învățământ. Când leadershipul dublează managementul în instituția școlară, atunci premisele dezvoltării și ale succesului sunt asigurate în cele mai multe direcții.

Fundamentarea obiectivelor, la nivel organizațional, stabilirea unui grad de compatibilitate între obiectivele unității și cele individuale, îmbunătățirea serviciilor educaționale, diferențierea clară între valori, obiective, strategii și activități zilnice – toate reprezintă aspecte de management. Oricât de pregătit ar fi un manager al instituției sau al clasei, oricâtă capacitate de previziune și decizie ar demonstra, oricâte soluții de reducere și prevenire a abandonului școlar ar impune, e limpede că nu poate schimba politicile guvernamentale, care influențează definitiv evoluția oricărei instituții de învățământ de stat. Dar poate schimba ceva la nivel local, în comunitate.

Pe de altă parte, leadershipul vine cu o direcție intenționată de a influența un grup de persoane să acționeze pentru atingerea unor obiective. Fără a necesita poziția autoritară a oricărei echipe manageriale, leadershipul e la îndemână, strâns legat de setul de valori personale și profesionale, de inteligența emoțională și de caracter. Cu mai mulți lideri într-o școală, cu atitudinea potrivită și cu dorința de a colabora, se pot obține rezultate și în direcția reducerii abandonului școlar.

Fenomenul abandonului școlar în România, conform studiilor, este accentuat, cu mult peste media din celelalte țări europene, fapt ce subliniază, încă o dată, că prerogativele echipei de conducere a unei școli sunt limitate, din acest punct de vedere. Una dintre cele mai mari provocări ale managementului școlar este reducerea abandonului școlar, în condițiile unui sistem insuficient finanțat și, mai nou, în condițiile pandemiei. Alături de echipa sa, deseori directorul nu are instrumente suficiente de facilitare a comunicării în cazul elevilor lăsați în grija vecinilor, de modelare a comportamentului elevilor care provin din medii dezavantajate, din familii dezorganizate sau de ameliorare a condițiilor sociale și de mediu pentru unii elevi. Prevenirea abandonului școlar presupune un ansamblu întreg de măsuri, o coeziune la nivelul sistemelor (social, educațional, economic, cultural), pentru a reuși diminuarea factorilor de risc.

În acest sens, existența programelor europene și a granturilor pentru dezvoltarea resursei umane din învățământ, pentru schimbul de bune practici (Erasmus+, Granturile SEE și Norvegiene) reprezintă o oportunitate. Dacă nu plecăm de la premisa că în celelalte sisteme educaționale e totul perfect dimensionat, numai în cel românesc nu, atunci derularea unui proiect finanțat printr-un astfel de grant ar putea contribui la identificarea unor soluții, fie și parțiale, pentru problemele contextului autohton. Compararea sistemelor educaționale, a specificului mai multor școli poate releva, în stagii, mobilități, ateliere, discuții (fie și în spațiul virtual, dat fiind contextul pandemic), anumite puncte comune, probleme asemănătoare și soluții care țin de organizarea cadrelor didactice, de managementul decizional, de propunerea și desfășurarea unor activități complementare, extracurriculare cu elevii aflați în situații de risc.

În privința fenomenului de abandon școlar, între prioritățile oricărui plan de acțiune în școală trebuie să se afle direcții, strategii, soluții de intervenție pentru diminuarea eșecului școlar. Atragerea de fonduri, gestionarea corectă a resurselor materiale şi umane, a situaţiilor de criză, un bun management al riscului – reprezintă premise ale activității bune în școala românească a secolului al XXI-lea, implicit, pot reduce rata abandonului școlar. Ne referim aici la acele situații în care adolescenții nu sunt monitorizați de familie și înregistrează eșec școlar, un număr mare de absențe, justificând adesea toate acestea prin lipsa interesului.

Strategiile de management care implică reașezarea spațiilor, reorganizarea activităților extrașcolare, diversificarea opțiunilor privind petrecerea timpului liber, dotarea spațiilor școlii cu dispozitive moderne, multiplicarea parteneriatelor cu asociații și ONG-uri pentru implicarea elevilor în activități diverse pot reprezenta soluții pentru acești elevi, pot conduce la creșterea motivației de a veni la școală. Amenajarea unui spațiu de relaxare în unitatea școlară pentru elevi, cu mobilier adecvat, modern, confortabil, poate colorat, adaptat nevoilor legate de vârsta elevilor, cu posibilitatea unui colț pentru lectură sau pentru a asculta muzică, cu dotări sub forma jocurilor, a cărților ar putea face din școală cel puțin un loc prietenos. De ce nu, un asemenea loc ar putea măcar stârni curiozitatea acelor elevi tentați să părăsească spațiul școlii, ar putea alunga monotonia orelor de consiliere și orientare, ar contribui, prin practicarea unor jocuri de intercunoaștere, de echipă, la consolidarea relațiilor de grup, la identificarea unor interese, pasiuni, priceperi și eventuale direcții de dezvoltare, implicit, ar conduce la diminuarea absenteismului.

Ideea reconfigurării spațiilor școlare începe să devină realitate și în România, fiind evidențiate în mass-media unele realizări legate de cancelariile prietenoase, cu impact în rândul cadrelor didactice, unele activități de redecorare a clădirilor (picturi murale), de amenajare a spațiilor verzi („clase” în aer liber). Acestea răspund, în parte, contextului epidemiologic actual, dar și nevoii de diversitate, de conectare a factorilor implicați în activitățile școlii, de valorificare a posibilităților particulare ale fiecărei unități de învățământ.

Se pot identifica, prin acțiuni conjugate și orientate asupra elevilor aflați în risc de abandon școlar, interesele, pasiunile, priceperile, aspirațiile lor, pentru a concepe planuri individualizate de învățare, pentru a-i implica pe tineri în acele activități extrașcolare care vin în completarea preocupărilor personale. Existența cercurilor (cercul de artă, cercul cinefililor etc.), a cluburilor școlare (club de dezbateri și argumentare, club de lectură, club multimedia etc.), a asociațiilor elevilor pot fi de ajutor pentru elevii care se află în situația excluziunii sau care au înregistrat experiențe traumatizante în mediul școlar.

Prin întreaga rețea, director/ directori-diriginți-profesori-consilier școlar-familie-parteneri educaționali, se pot repera unele măsuri cu impact în privința prevenirii și diminuării abandonului școlar. Posibilitățile oferite prin programele cu finanțare externă (POSDRU, POCU, Erasmus+, ROSE), oportunitatea colaborării cu unele ONG-uri, cu autoritățile și cu agenții economici locali scot la iveală posibile soluții. Baza materială a școlii se poate îmbunătăți (un exemplu de bune practici îl oferă Asociația Fără Frontiere, care oferă calculatoare recondiționate școlilor), pot fi oferite stimulente materiale unor elevi care resimt statutul social al familiei ca pe o povară (spre exemplu, programul Bursele Dedeman), pot apărea unele colaborări, în spiritul legii, între elevi și agenții economici, unele stagii de practică remunerate.

Un director de şcoală ar trebui să își distribuie atenția și energia spre factorii umani (elevi, părinți, personal didactic, auxiliar, nedidactic, parteneri educaţionali), dar şi spre sarcini precise, ceea ce poate optimiza procesul instructiv-educativ. În mod cert, valoroase sunt capacităţile organizatorice şi abilităţile comunicativ-colaborative pentru orice director de şcoală, a cărui sarcină este aceea de a identifica soluţii la problemele tuturor. Uneori aproape toate încercările de a aduce elevul în spațiul școlii sunt sortite eșecului. Totuși, sunt și unele acțiuni la îndemână, atât pentru directori, cât și pentru celelalte cadre didactice, de exemplu, identificarea unor programe de formare pentru cadrele didactice, prin care să crească eficiența actului educațional, diversificarea strategiilor, a abordărilor didactice. Ne referim, în mod particular, la situațiile acelor elevi proveniți din învățământul special sau la modalități concrete de combatere a dislexiei, disgrafiei și a discalculiei în rândul unor elevi. O formare adecvată a corpului didactic va genera un management eficient al clasei și va diminua încercările elevilor de a marginaliza, eticheta, va contribui, măcar parțial, la integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale în comunitatea școlară respectivă.

Echipei de management din orice școală îi revin și alte atribuții: să stabilească viziunea și misiunea instituției, să transpună obiectivele și ţintele strategice în practici adecvate, în realizări semnificative ale şcolii, să asigure un bun marketing educațional, dar și un mentorat valoros în rândul angajaților. Este știut că directorul/directorii ilustrează cultura organizaţională şi etosul şcolii respective, că reprezintă, împreună cu ceilalţi, valorile şi principiile unei instituţii. În consecință, comunicarea și colaborarea constituie condiția succesului unor strategii aplicate în școală, pe orizontală și pe verticală.

O dată în plus, contextul anului 2020 a scos la iveală carențele mai multor sisteme, discrepanța dintre viziunea proprie și cea colectivă asupra rolului școlii, distanța dintre viziune, scop și resurse efective, limitele oricărei școli. Sub presiunea unui risc ce nu a fost prevăzut în nicio strategie de management al riscului din vreo organizație din lume, și școala românească a trebuit să se reconfigureze, să suporte transformări radicale peste noapte, să implementeze strategii noi și să depășească incapacitatea de a funcționa fizic.

Anul 2020 a adus altă creionare a peisajului educațional românesc, cu tușe mai apăsate și, evident, mai incerte. S-au schimbat oamenii, s-au reașezat mai multe sisteme și valori, s-au identificat soluții pentru școli. S-au activat licențe, s-au creat conturi, s-au făcut achiziții, s-a muncit mult, totul pentru binele elevilor și al profesorilor, al tuturor categoriilor de personal din școală, spre binele colectiv. Ce strategie de management a adus eficiență, ce rol au jucat liderul, profesorul, directorul…? Câte dintre cele 16 teorii de management și 10 de leadership au fost utile în acest timp-netimp al școlii românești? Cum se vor reflecta aceste schimbări în situația abandonului în următorii ani școlari?

Fenomenul abandonului școlar poate crește, e o amenințare reală, iar în acest sens se impun noi soluții, de vreme ce spațiul școlii a devenit… virtual. Astfel, se conturează managementul strategic, extrem de util în toate planurile și direcțiile de acțiune, care îl privesc atât pe profesorul clasic, cât și pe cel „digital”, pe directorul autoritar, dar și pe cel permisiv. În acest mod, se nasc întrebări, dezbateri, idei, se face apel la teorii și la practicieni, se identifică și eventuale soluții.

Bibliografie
Bush, Tony, Leadership și management educațional, Editura Polirom, Iași, 2015.
Bush, Tony, The National Professional Qualification for Headship: the key on effective school leadership?School Leadesrhip and Management, 18 (3).

 

prof. Ana-Maria Zăloagă

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ana.zaloaga

Articole asemănătoare