Părinţii sunt cele mai importante persoane din viaţa unui copil. Ei asigură fundamentul cultural şi sistemul de valori al copilului. Implicarea părinţilor nu constă doar în participarea la activităţi, programe, evenimente, ci include înţelegerea unui copil îndeajuns de bine. Această cunoaştere se referă la emoţiile şi sentimentele copilului, cum se descurcă în situaţii dificile, care sunt reacţiile lui în contexte necunoscute pentru el.
„Fiecare copil pe care îl instruim este un OM dăruit societăţii.” – Nicolae Iorga
E dovedit faptul că elevii învaţă mai bine şi sunt mai buni, atunci când familia sprijină învăţarea. Implicarea părinţilor îmbunătăţeşte starea emoţională a elevului, crează relaţii durabile, duce la îmbunătăţirea performanţelor. Părinţii implicaţi au nevoie de pedagogi proactivi, care să se asigure că nevoile şi interesele acestora sunt abordate şi li se răspunde cu promptitudine. Cu o astfel de atitudine, reciprocă, ei pot rezolva împreună orice problemă.
Activitatea elevului în clasă este o continuitate a activității acasă, fapt ce solicită implicarea celor doi factori de a se sprijini reciproc. Implicarea familiei în educaţia copilului îi face pe părinţi să conştientizeze că acest rol nu îi aparţine în exclusivitate şcolii.
Comunicarea eficientă este cheia unui parteneriat de suscces. Cadrele didactice trebuie să facă permanent schimb de idei cu familiile, să le implice în procesul de luare a deciziilor, să le ofere oportunităţi de implicare în activităţi ca şi experţi, prezentatori, observatori, organizatori de excursii, participanţi în elaborarea regulilor şi a activităţilor extracurriculare. Pot fi încurajaţi să aleagă temele şi subiectele pentru şedinţele cu părinţii.
Din experieţa proprie, am observat că atunci când îi implic pe părinţi în activităţi, elevii îşi menţin atenţia şi curiozitatea pe o durată mai mare de timp. Părinţii care au copii mai timizi, sau mai dificil de temperat, devin mai înţelegători, adresează întrebări, dar cel mai important este că sunt deschişi ca să găsim soluţii împreună pentru a-l ajuta pe copil.
Deseori, atunci când elevii prezintă fotografii cu membrii familiei sau aduc un obiect cu o istorie de familie (ceas, jucărie de brad, fular, oglindă), cu acestea creăm contexte de învăţare în sala de clasă. Aceste activităţi se bazează pe interesul copilului, au caracter semnificativ şi îl fac să înţeleagă asemănarile şi deosebirile din comunitatea sa. Atunci când învăţătorii colaborează cu familia:
- Elevii îşi îmbunătăţesc imaginea de sine
- Au experienţe pozitive la şcoală, clasa este mai armonizată cu mediul de acasă
- Se simt în siguranţă şi susţinuţi de familie şi învăţător
- Realizează mai multe din punct de vedere academic şi cognitiv.
Familia are un rol primordial în dezvoltarea copiilor, din punct de vedere fizic, intelectual, moral. Aceasta oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale, este cea care dezvoltă spiritul de observaţie, memoria, gândirea copiilor. Tot în familie se formează deprinderile de comportament: sinceritatea, politeţea, respectul, atitudinea faţă de ceilalţi, grija faţă de ce îi aparţine, empatia.
Toţi părinţii au nevoie să fie încurajaţi şi apreciaţi că îi ajută pe copii la teme, vin la evenimentele şcolare, dar în mod deosebit le sunt recunoscătoare şi le scriu scrisori de mulţumire părinţilor care citesc împreună cu copilul, se joacă jocuri, spun poveşti, cântă. Este important ca părinţii să înţeleagă că fiecare copil, pe lângă dezvoltarea cognitivă, are nevoie de ajutor şi în dezvoltarea socială şi emoţională. Învăţătorii îi pot ajuta pe părinţi să îşi dezvolte competenţele, invitându-i în clasă pentru a observa interacţiunile copilului său cu pedagogul, semenii săi. Aceste observări îi pot ajuta să reflecteze asupra a ceea ce ar dori să evite sau să reproducă în propriile interacţiuni.
Un parteneriat puternic este posibil numai atunci când ambii parteneri se respectă reciproc. Pentru ca acestea să fie egale trebuie să vedem familiile copiilor – ca fiind parteneri capabili. Uneori simţim nevoia să îi învăţăm pe părinţi cum să fie buni şi corecţi. Acest lucru s-ar putea să îi facă să se simtă izolaţi şi să ne priveze activităţile de contribuţiile pe care aceştia le pot aduce. Rolul nostru în aceste situaţii este de a-i face pe părinţi să vadă cum ceea ce fac deja susţine procesul de învăţare şi de dezvoltare a copilului.
Fiecare familie este unică şi are propria sa tradiţie şi propria sa cultură. Cu toate acestea, unele diferenţe când vine vorba de creşterea copiilor – modul în care un copil se comportă, comunică şi învaţă – pot fi provocatoare pentru noi, ca învăţători. În ciuda acestor provocări, pentru a susţine fiecare copil, să ne asigurăm că instituţiile noastre ţin cont de cultura de care aparţine copilul şi trebuie să respectăm, să reprezentăm şi să susţinem cultura de bază a tuturor familiilor cu care lucrăm. Să reflectăm asupra propriilor noastre păreri legate de creşterea copiilor şi asupra nevoilor lor pentru a avea succes în propriile comunităţi, cât şi în lume.