Apare din octombrie 2001

EDICT Revista educației

O revistă internațională, care acceptă pentru publicare articole în domeniul educației și formării, în limbile română, engleză și franceză.

Publicare gratuită
Adeverință de autor
ISSN 1582 – 909X
Profesor în clasă
6.503
Articole publicate
2764
Contribuitori

Teoria modelării și învățării sociale – delimitări conceptuale

Învățarea reprezintă un proces de constituire a unor reprezentări mintale desfășurate în mod sistematic de către individ, în vederea formării unor abilități necesare dezvoltării și integrării sociale. Albert Bandura este unul dintre cei mai importanți psihologi ce a elaborat numeroase teorii, precum teoria sa de învățare socială cognitiva, dar și teoria sa despre personalitate.

Articol complet →

Random image

Parteneriatele educaționale – oportunitate în predarea istoriei

Un învăţământ în care accentul se pune pe informare şi nu pe formare şi care creează ierarhii trebuie înlocuit cu unul care să asigure formarea de competenţe şi de oameni capabili să înveţe pe tot parcursul vieţii. O astfel de metodă este învățarea în bază de proiect, prin proiecte educaționale de parteneriat. Această metodă este îndreptată spre dezvoltarea gândirii independente a elevului şi de a-l învăţa nu pur şi simplu de a reţine şi a reproduce cunoştinţe, pe care i le dă şcoala, dar şi putinţa de a le aplica în practică.

Articol complet →

Random image

Instrumente digitale și alternative green într-o experiență Erasmus în Croația

Deținerea unei acreditări Erasmus marchează pentru fiecare școală un pas important în dezvoltarea instituțională, cu impact direct asupra întregii comunități școlare. Astfel, în perioada 22-27 mai 2023, Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean, a fost implicat într-un mixt de formare profesională cu stagiu de predare pentru  profesori și mobilitate de grup a elevilor în cadrul Acreditării Erasmus+ din primul an, E-Digital Academy.

Articol complet →

Random image

Dezvoltarea competențelor digitale în cadrul acreditării Erasmus+, anul I: E-Digital Academy. Cursul Instrumentele TIC fundamentale pentru educație

Formarea profesională a cadrelor didactice și recunoașterea competențelor dobândite prin intermediul certificatelor de tipul Europass și-au găsit un real sprijin în proiectele și acreditările Erasmus+, din cadrul acțiunii cheie KA1. La Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean, în perioada iunie 2022 – august 2023, s-a derulat primul an al acreditării Erasmus, E-Digital Academy – Digitalizare și sustenabilitate prin Acreditarea Erasmus. Unul dintre obiectivele acestui proiect se centrează pe dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor și cadrelor didactice.

Articol complet →

Random image

Adaptările organismului la efortul din educație fizică

Pentru o înțelegere mai bună a subiectului să definim mai întâi termenii din titlu, dar mai înainte să motivăm alegerea acestei teme.  Tema adaptărilor imediate ale organismului la efortul din educația fizică reprezintă un aspect important în înțelegerea modului în care corpul reacționează și se adaptează imediat la solicitările exercițiilor fizice. Acest subiect este esențial pentru oricine este interesat de sănătatea și performanța fizică și mai ales pentru părinții/ bunicii/ tutorii/ aparținătorii elevilor din ziua de astăzi. Este frustrant să auzi comentarii sau plângeri din partea acestora din urmă, legate de: transpirația sau oboseala sau febra musculară a elevilor, fie ei mici sau mai mari. Și este și mai frustrant când încerci să le explici, că, exercițiile fizice generează o serie de reacții imediate în corpul uman.

Articol complet →

Random image

Tradițional și modern în lecția de limba și literatura română

Lecţia reprezintă un proces complex, de durată, pe parcursul căruia cei doi actanţi, profesorul şi elevul, colaborează în vederea realizării obiectivelor stabilite. Scopul principal al lecţiei, indiferent de materie, este educarea tinerei generaţii, beneficiar al actului educaţional. Conceptul de educaţie a primit, de-a lungul timpului, mai multe sensuri. Etimologic, termenul este derivat din două verbe latineşti: „1. educo, educare („a alimenta, a îngriji, a creşte”, acţiunea vizând atât fiinţa umană, cât şi creştera animalelor sau cultivarea plantelor)  şi 2. educo, educere („ a duce, a conduce, a scoate”)” (Constantin Cucoş (coord.) , Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi gradele didactice, ed. a III-a, revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi, , 2009, p. 105).
În cadrul lecţiei de Limba şi literatura română, pentru atingerea obiectivelor operaţionale şi pentru realizarea procesului de educație, cadrul didactic creionează un parcurs optim identificând o suită de metode şi mijloace.

Articol complet →

Random image

Cum formăm și dezvoltăm competențe transversale prin studiul matematicii

Plecând de la faptul real că matematica este „aerul” științelor, este permanent prezentă în viața de zi cu zi, este centrul „globului științelor” – pătrunde în spațial artistic, în lumina culorii, vizualului, al frumosului, armoniei și utilului, răspundem la întrebarea: „De ce și cum trebuie să învățăm MATEMATICĂ pentru a dezvolta competențe transversale utile în viața modernă?” Prin modul de abordare a matematicii, urmărim să formăm și dezvoltăm competențe utile tânărului educabil, să motivăm studierea matematicii ca domeniu relevant pentru viața socială și formarea profesională durabilă.

Articol complet →

Random image

Experiențe de succes: Sistemul de educație finlandez

În perioada 15-19 mai 2023 am participat la un Program Erasmus de tip JobShadow în Finlanda, la Școala Primară Mutala, din localitatea Joensuu. Am asistat timp de o săptămână la orele desfășurate de către o profesoară, la clasa a IV-a. Finlanda este în topul țărilor în ceea ce privește educația elevilor. Sistemul de educație finlandez, fie că ne referim la alfabetizare sau STEM, este dat ca exemplu pozitiv la nivel mondial. Acest sistem funcționează atât de bine și este considerat un far educațional deoarece se pune accent pe pedagogia pozitivă, pe starea de bine creată elevilor și pe faptul că de la vârste foarte fragede, copiii sunt lăsați să se descurce singuri.

Articol complet →

Random image

Recenzie: „Consiliere educațională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere”, coordonator Adriana Băban

Ghidul este structurat în 16 capitole, fiecare fiind realizat de unul sau mai mulți autori. În incipit, cartea abordează rolul consilierii școlare în procesul formativ, consilierea psihologică și educațională, se transmit principii și metode de consiliere. Pe parcurs, sunt introduse elemente de psihologia dezvoltării și conceptul personalității copilului și adolescentului, autocunoaștere și dezvoltarea personală. Se mai adaugă teme precum comunicarea și conflictul, rezolvarea de probleme, stilul de viață, psihosexualitatea, stresul și controlul său, strategii de învățare, creativitatea și stimularea comportamentului creativ. În final, sunt supuse atenției managementul clasei, orientarea pentru carieră și se oferă un model de programă pentru orele de consiliere și orientare sau dirigenție. La anexe, ghidul cuprinde un set diversificat de 46 de fișe de lucru pentru elevi ce pot fi folosite ca materiale didactice de cadrul didactic în orele de consiliere.

Articol complet →

Random image

The Life-Changing Lessons Learned from Erasmus Experience

Embarking on an Erasmus journey is a transformative experience that opens doors to new opportunities, personal growth, and cultural immersion. As someone who has recently had the privilege of participating in an Erasmus program, I can attest to the life-changing lessons and invaluable memories that this experience offers. My recent experience, Antalya – Türkiye, was an amazing one because my role there was to teach English. This mobility was part of the Erasmus+ project, first year, E-Digital Academy, number: 2022-1-RO01-KA121-SCH-000053843 and the host school was Sule Muzaffer Buyuk Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi, Manavgat, Türkiye. In this article, I will share the profound insights I gained during my Erasmus adventure and how it has shaped my perspective on the world. From the importance of embracing uncertainty to the joys of discovering oneself through diverse cultures, here are the key lessons that Erasmus experience has taught me.

Articol complet →

Random image