Lecţia reprezintă un proces complex, de durată, pe parcursul căruia cei doi actanţi, profesorul şi elevul, colaborează în vederea realizării obiectivelor stabilite. Scopul principal al lecţiei, indiferent de materie, este educarea tinerei generaţii, beneficiar al actului educaţional. Conceptul de educaţie a primit, de-a lungul timpului, mai multe sensuri. Etimologic, termenul este derivat din două verbe latineşti: „1. educo, educare („a alimenta, a îngriji, a creşte”, acţiunea vizând atât fiinţa umană, cât şi creştera animalelor sau cultivarea plantelor) şi 2. educo, educere („ a duce, a conduce, a scoate”)” (Constantin Cucoş (coord.) , Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi gradele didactice, ed. a III-a, revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi, , 2009, p. 105).
În cadrul lecţiei de Limba şi literatura română, pentru atingerea obiectivelor operaţionale şi pentru realizarea procesului de educație, cadrul didactic creionează un parcurs optim identificând o suită de metode şi mijloace.
Metoda este definită în lucrarea Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, coordonată de Constantin Cucoş, drept „drum sau cale de urmat în activitatea comună a educatorului şi a educaţilor, pentru îndeplinirea scopurilor învăţământului, adică pentru informarea şi formarea educaţilor”(idem, p 343).
Aceste metode pot fi grupate în metode tradiţionale de învăţământ, precum exerciţiul oral şi scris, prelegerea sau lucrul cu manualul şi în metode moderne precum brainstorming, horoscopul, scaunul autorului, pălăriilr gânditoare, frisco.
Pe prarcursul orei, din experienţa mea didactică, am observat faptul că elevii sunt mult mai atraşi de metodele moderne, care le pun imaginaţia la contribuţie, în detrimentul metodelor tradiţionale, pe care ei le consideră neatractive sau chiar învechite.
Lucarea de faţă îşi propune să arate meritele metodelor moderne de predare şi de evaluare în cadrul orelor cu elevii de clasa a V-a, o vârstă la care educabilii se află la graniţa dintre copilărie şi adolescenţă.
În abordarea textului narativ literar Vizită... al lui I. L. Caragiale, pentru a facilita comprehensiunea informaţiilor, lecţia a fost împărţită în trei secvenţe: prelectura, lectura propriu -zisă şi post-lectura sau lecturile succesive.
În etapa de prelectură, am chestionat elevii cu privire la modul în care se comportă ei atunci când au musafiri şi am stabilit împreună care sunt cele mai importante reguli pe care trebuie să le urmăm în aceste momente. Pemntru realizarea acestei secvenţe didactice am utilizat metoda tradiţională a conversaţiei.
Etapa de lectură propriu-zisă s-a concentrat pe lectura pe roluri a textului, elevii fiind puşi în pielea lui Ionel, a naratorului, a doamne Maria Popescu, a vizitatotului şi a menajerei. Pe lângă metoda tradiţională, am apelat la SINELG, Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii şi a Gândirii, care „aplică un principiu cunoscut de către toate generaţiile de cititori, acela de a citi cu creionul în mână şi de a scrie pe text sau pe marginea sa un sistem de semne pentru înţelegerea sau memorarea conţinutului”(Maria Eliza Dulamă, Metodologii didactice activizante – teorie şi practică -, Editura Clusium, Cluj – Napoca, 2008, p. 111) . Metoda se află la graniţa dintre tradiţionalism şi modernism în ceea ce priveşte didactica.
În prima etapă le-am solicitat elevilor să noteze pe caiete toate ideile care le vin în minte atunci când aud de o vizită. Ulterior am notat pe tablă, iar ei au copiat în caiete, informaţiile obţiunte precum „ne purtăm frumos”, „suntem respectuoşi”, „facem boacăne” şi aşa mai departe. Pe parcursul lecturii, elevii au făcut câte un semn distinctiv în caiet pentru fiecare idee: o bifă pentru o informaţie confirmată, minus pentru o informaţie infirmată, plus dacă informaţia este una nouă şi semnul întrebării dacă informaţia este neclară. Rolul metodei a fost acela de a facilita comprehensiunea textului iar după finalizarea actului de lectură am clarificat informaţiile care necesitau acest lucru.
Secvenţa lecturilor succesive sau a post-lecturii s-a concretizat prin abordarea a două metode moderne: diagrama cauzelor şi a efectelor şi blazonul personajului.
Diagrama cauzelor şi a efectelor este definită de Crenguţa-Lăcrămioara Oprea „ca un proces creativ de generare şi organizare a cauzelor majore (principale) şi minore (secundare) ale unui efect”(Crenguţa-Lăcrămioara Oprea, Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Editura -universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2003, p. 248). Am stabilit cu elevii, în prealabil, faptul că vizita eşuată este cauza principală. Ulterior, au răspuns la întrebări precum „Cine trebuia să se ocupe de educaţia băiatului?”; „Când ţi se pare că face Ionel cea mai mare boacănă?”; „Cine sunt personajele din text care nu iau nici o măsură pentru a-l cuminţi pe copil ?”; „De ce i se face rău lui Ionel ?”; „Ce face vizitatorul în momentul în care lui Ionel îi este rău?” şi „Cum ar fi trebuit Ionel să procedeze de la început ca să nu ruineze vizita?” şi au ataşat fişele pe planşa special realizată pentru această etapă.
Scopurile utilizării acestei metode au fost stabilirea coordonatelor în vederea realizării planului principal de idei, întrucât răspunsurile la întrebări vizează cele mai importamte momente ale textului, comprehensiunea literară, dezvoltarea gândirii critice şi a capacităţii de selecţie a informaţiilor din textele literare.
Ultima parte a lecţiei l-a avut în centru pe Ionel, personajul principal al operei, şi caracterizarea acestuia, prin menţionarea trăsăturilor morale şi fizice. M-am limitat doar la menţionarea trăsăturilor pentru că elevii sunt abia în clasa a V-a şi nu cunosc modalităţile de caracterizare directă, indirectă şi autocaracterizarea, lecţie ce se face abia în clasa a VII-a.
Pentru realizarea caracterizării am apelat la tehnica blazonului. Referitor la această tehnică, în lucrarea Didactica limbii şi literaturii române, Emanuela Ilie menţionează că este potrivită „pentru activităţile de analiză a construcţiei personajelor textului epic sau dramatic […]. Aceasta presupune completarea unei reprezentări grafice cu aspect de blazon/ stemă a unui personaj/grup de personaje, pentru care elevii sunt solicitaţi să descopere elementele definitorii ale personalităţii avute în vedere.” (Emanuela Ilie, Didactica limbii şi literaturii române, Editura Polirom, Iaşi, 2014, p. 151) În aplicarea metodei am oferit fiecărui elev câte un blazon care era împărţit în patru cadrane. În ficare cadran se alfa câte una dintre întrebările: „Cine sunt? (statut social)”; „Cum sunt? (statut moral şi psihologic); „Ce mă defineşte? (trăsătură dominantă)”; „Ce fac? (relaţia cu celelalte personaje)”. După ce au citit cu atenţie întrebările şi m-am asigurat că au înţeles sarcina de lucru, elevii au recitit textul – suport şi au identificat răspunsurile la întrebări, pe care le-au notat în caiete. Următoarea etapă a presupus reviziurea răspunsurilor şi transcrierea lor în blazon. Ulterior, elevii au citit răspunsurile şi au afişat blazoanele în spaţiul special amenajat. La finalul orei, educabilii au menţionat că au fost foarte încântaţi de faptul că au avut o lecţie interactivă, diferită faţă de ceea ce au făcut anii trecuţi, şi au demonstrat, pe parcurs, că au înţeles textul.
O altă componentă extrem de importantă în cadrul inovării procesului de educaţie sunt mijlocele, instumentele cu care cadrele didactice aleg să lucreze la oră.
Pentru textul Vizită… al lui I. L. Caragiale mijloacele utilizate au fost planşa pe care elevii au lipit răspunsurile la întrebări, blazonul multiplicat şi textul – suport. Toate acestea intră în categoria mijloacelor de învăţământ sub formă grafică şi figurativă iar avantajul utilizării lor este acela că
permite sistematizarea unei cantităţi mari de informaţie sub formă schematică, ajutând şi la comprehensiunea textelor literare sau nonliterare.
Utilizând metodelor moderne de predare, am realizat o oră interactivă şi atractivă pentru elevi.
Bibliografie
1. Cucoş, Constantin (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, ed. a III -a, revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi, 2009.
2. Dulamă, Maria Eliza, Metodologii didactice activizante – teorie şi practică -, Editura Clusium, Cluj – Napoca, 2008.
3. Ilie, Emanuela, Didactica limbii şi literaturii române, Editura Poliron, Iaşi, 2004.
4. Oprea, Crenguţa – Lăcrămioara, Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2003.