Literatura canonică și elevul postmodern

Elevul prezentului ilustrează tipul omului postmodern, definit de trăsături precum: gândirea algoritmică, superficialitate ca adaptare la bombardamentul informațional, pragmatism, hedonism, receptivitate la audiovizual și viteză sporită de reacție. Strategiile didactice trebuie să se adapteze acestui nou tip de elev în scopul de a-l forma ca lector de literatură canonică. Astfel, prelectura poate include mijloace audio-video, puncte de acces care evidențiază legătura dintre lumea ficțională și realitate etc. Lectura problematizează tematica și dirijează receptarea operei în contextul ei socio-cultural, iar postlectura încurajează autonomia elevului ca cititor.

Cuvinte-cheie: omul postmodern, strategii didactice, metode activ-participative, activități formative.

CANONIC LITERATURE AND THE POSTMODERN PUPIL

The contemporary pupil ilustrates the postmodern human type, defined by algorithmic thinking, superficiality as adjustment to the informational boom, pragmatism, hedonism, receptivity to the audiovisual and increased reaction time. The teaching strategies should adapt to this new student type, in order to shape him as a canonical literature reader. Therefore, the prereading may include audio-visual means, points of access which highlight the connection between reality and the fictional world etc. The main reading process puts into perspective the theme and conducts the reception of the literary work in its sociocultural context, and the postreading encourages the student’s autonomy as a reader.

Keywords: the postmodern human, teaching strategies, active-participative methods, formative activities.

Trăim într-o lume postmodernă. Indiciile ei sunt trecerea de la revoluția Gutenberg la vizualul televizat și la virtual/ digital, de la puterea industrialului la cea a comunicării, tensiunea dintre globalism și multiculturalitate, explozia informațională, conștiința sinelui și autoanaliza, relativizarea valorilor, pluralismul, toleranța.  Schimbările sunt profunde și de natură să producă un nou tip de om. Un portret- robot al omului postmodern ar cuprinde, probabil, următoarele trăsături: gândire algoritmică, superficialitate în sensul adaptării la bombardamentul informațional, pragmatism, hedonism, receptivitate la audiovizual, viteză sporită de reacție.

Toate societățile se confruntă, la un moment dat, cu o criză a miturilor (Roland Barthes, ap. E. Simion). Soluțiile, câte există, nu trebuie să șteargă marea literatură din bibliografia școlară, nici chiar în contextul sau mai ales în contextul lumii postmoderne. Deriva axiologică, estetică și morală, absența reperelor identitare ar fi doar câteva dintre consecințele unui  sfârșit al canonului estetic. În spațiul socratic al școlii, scriitorii canonici sunt ei înșiși dascăli, mentori, cu sau fără intenție. Operele lor pot fi decodificate ca lecții despre valori estetice, morale, lecții de filosofie, istorie și psihologie. Așadar, școala românească trebuie să păstreze  literatura canonică pentru puterea ei de a furniza modele și antimodele, de a sintetiza esența unei epoci și viziunea unui artist asupra condiției umane. Ficțiunea literară concentrează esența realului și conturează structuri și desene care pun în evidență coerența lumii exterioare și interioare. Lectura este, mai ales pentru un tânăr, o călătorie inițiatică prin care el poate ajunge la cunoașterea  și  înțelegerea condiției umane și a sinelui.  Canonul cultural riscă și un alt tip de expiere, prin degradare. Simptomele sunt banalizarea, coborârea în derizoriu.

Așadar, cum predau literatura canonică elevului postmodern, având în vedere și reticența la canon a vârstei, respingerea discursului academic, înlocuirea marii literaturi cu literatura de consum, mult mai facil de citit, dar fără ( prea mare) valoare estetică? Umberto Eco pledează pentru cooperarea interpretativă, ceea ce definește receptarea textului literar ca fenomen complex, suma intențiilor operei – intentio operis, ale  autorului –  intentio auctoris – și lectorului –  intentio lectoris. Această abordare modernă, tridimensională a fenomenului receptării reconfigurează  rolul profesorului de literatură și sporește implicarea elevului lector  printr-un tip de motivare și de libertate care îl încurajează să se apropie de textul literar și să îl interpreteze conform propriilor valori și dorințe.

Care ar trebui să fie demersul didactic prin care să se obțină această finalitate?  Strategiile didactice se dovedesc eficiente dacă sunt proiectate și aplicate în funcție de particularitățile neofitului. Care este profilul elevului postmodern? Ce îl definește? În ce sens s-a modificat modul lui de a gândi, ca efect al schimbărilor lumii?

Profesorul de literatură trebuie să cunoască și să înțeleagă natura omului nou, pentru a-i transmite valorile corecte și a-l ajuta  să devină receptor de opere și scriitori canonici, iar pe termen lung, un adult care să aibă  reflexul și plăcerea lecturii.

Prelectura  constituie o etapă hotărâtoare în acest proces, de aceea ea trebuie să fie proiectată cu atenție, căci rolul ei este de a îl  atrage pe elev în aventura lecturii.  Sigur că alegerea unuia sau a altuia dintre posibilele puncte de acces este dictată și de particularitățile fiecărei clase, precum vârsta, orizontul cultural și experiențele de viață. Printre cele mai atrăgătoare strategii se află vizionarea unei secvențe de film ( de ex., filmul „Un bulgăre de humă” pentru capitolul despre Ion Creangă sau despre Junimea), ascultarea unei secvențe de audiobook, relatarea unei întâmplări, a unor detalii interesante cu privire la geneza  operei sau la viața autorului ( puncte de acces narative), inițierea unei dezbateri pe tema  operei, abordată mai întâi ca problematică  a lumii reale ( puncte de acces existențiale). De exemplu, la începutul lecției despre romanul psihologic Pădurea spânzuraților, atenția și interesul elevilor de clasa a XI-a pot fi captate prin punerea în poveste a dramei lui Emil Rebreanu și prin inițierea unei dezbateri pe tema datoriei. Viteza de reacție și superficialitatea elevului postmodern, generate de  bombardamentul informațional din era comunicării, pot fi înlocuite de exercițiul reflecției și al aprofundării. Lectura dramatizată a incipitului, confirmând teoria lui Matei Vișniec –  sau a personajului său –  cu privire la magia începutului narativ, construiește atmosfera corespunzătoare, produce emoția intrării în lumea ficțională, creează un orizont de așteptare, dă tonul prin motive anticipative ( Boris Tomașevski). Cadrul didactic trebuie să aibă competențe actoricești, având obligația unui moment dramatic  profesionist. Dacă este realizat cu sinceritate, va convinge, căci  elevii empatizează întotdeauna cu emoțiile autentice ale adultului pedagog, dar resping spontan artificialitatea, pedepsind-o prin refuzul implicării, asemenea unui public exigent din sala de teatru.

Prelectura are și rolul esențial de a înlătura barierele receptării, de aceea este obligatorie prezentarea,  de către profesor, a epocii în care se va petrece călătoria imaginară, alegându-se acele particularități care fac diferența specifică. Elevul postmodern nu mai poate fi convins și atras exclusiv prin valoarea estetică. El percepe holistic opera ca imagine socială, filozofică, morală etc. a unei epoci, a unui spațiu și a unui tip uman, implicându-se în receptarea operei în măsura în care îi stârnim curiozitatea cu privire la alte lumi. Gândirea lui este algoritmică și reacționează pozitiv la abordări logice și sistematice, pe care putem construi ulterior gustul estetic. Mă opresc la exemplul romantismului, căci secolul al XIX-lea este o altă planetă ( Ioana Pârvulescu). Înainte de a cunoaște principiile estetice, elevul ascultă mica poveste a profesorului despre cearta dintre omul clasic și cel romantic, despre revoluțiile burgheze care dădeau o lovitură instituțiilor feudale și despre mutațiile societății românești de la începutul secolului al XIX-lea, precum deschiderea către modernitatea europeană, păstrarea aspirației clasice spre puritate și ideal, dar și naționalismul de tip romantic ( Paul Cornea). Un alt exemplu poate fi un preambul al capitolului despre modernismul poetic, vorbindu-li-se elevilor despre poezie ca reacție estetică protestatară față de preocuparea excesivă a societății pentru economic sau despre reticența lucidă și renunțarea la utopie a omului modern, exprimată prin categoriile negative. Un exercițiu eficient și complex ca valoare formativă este un scurt eseu cu titluri precum „Omul romantic”, „Omul modern”, „Românul interbelic”, „Intelectualul pașoptist” sau „Omul în comunism”.

Alte strategii de prelectură valorifică interesul elevilor de astăzi pentru comunicarea virtuală și vizuală – romanele digitale, precum experimentul „Pry” ( 2005), audiobook-uri,  jocurile digitale pe baza unor texte literare, romanul grafic, transpunerea unei narațiuni sau a unei secvențe narative, scene în limbajul de programare Scratch.

În etapa lecturii, apropierea de literatură a elevului postmodern poate fi încurajată prin metode activ- participative și sarcini de lucru care să-i provoace interesul și curiozitatea. Abordarea tematică obligatorie poate fi utilizată drept context pentru dezbateri privitoare la teme controversate, precum condiția femeii la începutul secolului al XX-lea, în cadrul capitolului Enigma Otiliei. Literatura formează valori și corectează derapaje de înțelegere a realului numai dacă se accede către logica interioară a textului și se încurajează lectura ca apropiere empatică de lumea personajelor. Funcțiile literaturii sunt, printre altele, cunoașterea și exprimarea adevărului. Demersul didactic trebuie să implice și expuneri, explicații, dialoguri, confruntări de idei, în urma cărora elevul înțelege și învață că Otilia nu este o tânără preocupată de banii lui Pascalopol și nici Stănică nu este un învingător care poate inspira ca model.

Deriva postmodernă a lumii actuale instituie, uneori, false valori morale, ceea ce dă și mai mare complexitate și responsabilitate școlii și orei de literatură, căci a instrui este operația intermediară, scopul fiind a educa.

Canonicii sunt și furnizori de modele. De exemplu, romanul lui Călinescu reprezintă și o lecție despre complexitatea feminității. Canonul îl învață pe elev să devină selectiv, să deosebească valoarea autentică de impostură și kitsch. O metodă eficientă, ce contribuie la formarea competențelor culturale, este abordarea comparativă, de exemplu, citirea paralelă a incipitului romanului călinescian și a unei  pagini descriptive din Balzac, Camil Petrescu și Proust etc. De obicei, acesta este momentul în care cei mai mulți dintre adolescenți descoperă marea literatură universală.

În cadrul etapei postlecturii, procesul literar, jocul de rol, comparația între opere literare  înrudite  prin temă etc. constituie metode didactice prin care elevii  revin asupra textului, aprofundându-i semnificațiile și exprimându-și argumentat opiniile. De exemplu, comparația dintre romanele Pădurea spânzuraților și Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război îi provoacă pe elevi să dezbată și să sintetizeze specificul imaginii războiului în cele două opere și rolul existențial al acestei experiențe dramatice în viața celor doi protagoniști. Pentru a-și putea argumenta opiniile, elevul apelează la o relectură selectivă. Pregătirea unei astfel de lecții, ca și a unui proces literar, reprezintă pentru elev un bun prilej de a își organiza autonom strategia, învățând să învețe și dezvoltându-și competența… antreprenorială, căci își investighează resursele și își proiectează pașii pentru a atinge finalitatea propusă. Întrebările problematizante sunt un alt prilej de revizitare a textului și de personalizare a receptării, de exemplu, li se cere elevilor să compare ipostaza artistului în artele poetice „Testament” și „Flori de mucigai”, să își exprime argumentat opinia despre existența și efectul prejudecăților în lumea călinesciană din Enigma Otiliei sau să discute despre gradul de adevăr al interpretării potrivit căreia uciderea Anei, eroina lui Slavici, este un gest de iubire. Elevii sunt stimulați de provocări, interpretările inedite îi atrag spre jocul ideilor. Ei citesc dacă li se îngăduie să citească altfel, să descompună și să recompună piesele de puzzle ale operei clasice. Uneori, noul desen surprinde prin neașteptate sensuri. Acest tip de lectură, implicând plăcerea jocului, refuzul rigidității și al reverenței, este, în fond, începutul unei relații de… iubire între operă și tânărul receptor.

Așadar,  nu canonul literar  trebuie abandonat, ci strategia didactică prin care îl abordăm în cadrul orei de literatură, întreținând plăcerea și dorința tânărului de a descoperi și de a înțelege lumea prin lectură. Prin natura lucrurilor, dascălul s-a confruntat dintotdeauna cu provocarea și paradoxul de a-i  forma pe tinerii din prezent  pentru  lumea de mâine a cărei dinamică putem doar să o intuim. Oricum s-ar schimba ea, însă, literatura va rămâne o sursă de bucurii pentru fiecare dintre generații și o  provocare pentru deschiderea către modernitate a școlii.

Note de subsol
1. Virgil Nemoianu, ap. M. Cărtărescu, Postmodernismul românesc, Ed. Humanitas, 2010, p. 7
2. Sorin Alexandrescu, Privind înapoi, modernitatea, Ed. Univers, 1999
3. Umberto. Eco,  Lector in fabula, 1991
4. Florentina Sâmihăian, O didactică a limbii și literaturii române. Provocări actuale pentru profesori și elevi, Editura Art Educațional, București, 2016
5. Hugo Friedrich, Structura liricii moderne, Editura Univers, 1998.
6. Eric Bulson, The Cambridge Companion to the Novel, Cambridge University Press, 2018, Great Britain

Bibliografie
1. Alexandrescu, Sorin, Privind înapoi, modernitatea, Editura Univers, 1999
2. Bulson, Eric, The Cambridge Companion to the Novel, Cambridge University Press, Great Britain, 2018
3. Călinescu, Matei, Cinci fețe ale modernității, traducere din engleză de Tatiana Pătrulescu și Radu Țurcanu, traducerea textelor din „Addenda” ( 2005) de Mona Antohi,  postfață de Mircea Martin, Editura Polirom, Iași, 2005
4. Cărtărescu, Mircea, Postmodernismul românesc, Editura Humanitas, 2010, p. 7.
5. Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, București, 1988
6. Cornea, Paul, Originile romantismului românesc, Editura Cartea Românească, București, 2008
7. Eco, Umberto,  Lector in fabula, traducere de Marina Spalas, prefață de Cornel Mihai Ionescu, Editura Univers, București, 1991
8. Friedrich, Hugo, Structura liricii moderne, traducere de Dieter Fuhrmann, prefață de Mircea Martin, Editura Univers, București, 1998
9. Sâmihăian, Florentina, O didactică a limbii și literaturii române. Provocări actuale pentru profesori și elevi, Editura Art Educațional, București, 2016
10. Simion, Eugen, Sfidarea retoricii, Editura Cartea Românească, București, 1985

 

prof. Tatiana Daniela Bercariu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/tatiana.bercariu

Articole asemănătoare