Într-o societate aflată în continuă și tot mai accelerată schimbare, școala și implicit cadrul didactic au un rol deosebit, hotărâtor în viața și dezvoltarea copiilor, în sensul că trebuie să intervină în întâmpinarea nevoilor acestora cu o metodologie adecvat, adaptată la necesitățile lor oricare ar fi ele, care să-i motiveze, să-i stimuleze, să-i încurajeze și să contribuie la dezvoltarea și la progresul lor, uneori chiar în ritmul lor propriu.
„Niciodată să nu descurajezi persoana care face un progres continuu, indiferent de cât de încet îl face.” – Platon.
Verbul „ a învăța” este cel mai des asociat cu școala, deși procesul de învățare începe chiar de la naștere și până în momentul școlarizării și stă la baza procesului de învățare ulterior. Activând într-o școală cu elevi rromi deseori, limba reprezintă un impediment în a înțelege și percepe informațiile prezentate, ceea ce determină dificultăți în dezvoltarea funcțiilor cognitive. La acestea se adaugă și mediul familial cu nivel cultural redus, din care provin elevii. Cei mai mulți părinți sunt analfabeți sau semianalfabeți și nu-și pot ajuta copii, singura lor grijă fiind doar asigurarea nivelului minim de trai. Dar cel mai important aspect rămâne necunoașterea limbii române sau folosirea incorectă a acesteia, cu multe greșeli de exprimare, datorate tradiției culturale preponderant orale, la care se adaugă de cele mai multe ori necunoașterea conceptelor de bază, culori, litere, numerele de la 0 la 10, forme geometrice, urmate de existența uneori a diferențele de vârstă între copiii din clase, de doi, trei ani, aspecte ce impune o evaluare corectă cu măsuri concrete de ameliorare și sprijin pedagogic permanent.
Performanțele școlare scăzute ale elevilor sunt pentru noi, cadrele didactice, o provocare permanentă de a găsi acele strategii adecvate dezvoltării individuale, a determinării elevilor de a recupera cu plăcere termeni, concepte, raționamente necesare dezvoltării lor cognitive. O intervenție adecvată în recuperarea și dezvoltarea funcțiilor cognitive presupune pentru elev următoarele etape:
- identificarea punctelor slabe dar și a celor forte ale fiecăruia;
- stabilirea priorităților de învățare;
- instruirea prin metodele și strategiile cele mai adecvate;
- înregistrarea progreselor elevului;
- evaluarea intervenției.
Multe metode sunt folosite cu succes la clasă în recuperarea funcțiilor cognitive. Astfel din propria noastră experiență, considerăm că o modalitate de recuperare și dezvoltare a funcțiilor cognitive, este metoda exercițiului, care constă în executarea repetată și conștientă a unei acțiuni în vederea însușirii practice a unui model dat de acțiune sau a îmbunătățirii unei performanțe. Această metodă nu se limitează doar la formarea deprinderilor ci urmărește în același timp și consolidarea unor cunoștințe. Este o metodă folosită la toate disciplinele și compatibilă cu orice conținut de învățare. Exercițiile pot fi grupate în funcție de următoarele criterii:
a. după formă : exerciții orale, exerciții scrise și exerciții practice;
b. după scopul și complexitatea lor:
– exerciții de introducere într-un model dat sau exerciții introductive – când elevilor li se explică pentru prima oară o activitate, pe care ei o aplică în paralel cu explicația profesorului;
– exerciții de însușire sau consolidare a modelului dat, denumite și exerciții de bază – când elevul reia în întregime și în chip repetat, acțiunea ce i s-a explicat ;
– exerciții de legare a cunoștințelor și deprinderilor mai vechi cu cele noi, numite și exerciții paralele, având scopul de a integra deprinderile în sisteme din ce în ce mai creative.
O metodă folosită în recuperarea funcțiilor cognitive este învățarea prin descoperire. Ea se referă la o situație în care materialul de învățat nu este prezentat într-o formă finală celui ce învață (așa cum se petrece în învățarea prin receptare), ci reclamă o anumită activitate mentală anterioară rezultatului final în structura cognitivă, astfel elevul fiind provocat să descopere singur materialul și apoi conținutul științific.
O altă metodă utilizată cu randament mare consider că este jocul didactic, care constituie forma cea mai accesibilă de optimizare a comunicării elevilor sub toate aspectele, verbal, paraverbal și nonverbal în realizarea actului învățării, ce poate duce la creșterea randamentului școlar și a performanței școlare, dar mai ale și la recuperarea unor rămâneri în urmă la învățătură a elevilor. Jocul didactic prezintă ca notă definitorie, îmbinarea elementului instructiv cu elementul distractiv asigurând o unitate deplină între sarcina didactică și acțiunea de joc.
În cadrul lecțiilor susținute de noi, am utilizat intens jocul didactic, el provoacă bucurie, satisfacție, dorința de autodepășire și de a ieși din anonimat. Este activitatea care se pliază cel mai bine la școlari asigurând captarea atenției, activizarea și relaxarea intelectuală și fizică. Am observat că jocul are o eficiență sporită prin faptul că antrenează elevul în procesul de predare-învățare transformându-l în participant activ al propriei formări, prin caracterul său atractiv, prin latura sa dinamică, prin stimularea interesului și competitivității contribuind la consolidarea, reactualizarea cunoștințelor, la aprofundarea sau însușirea unor noțiuni, informații noi. Jocul didactic oferă prilejul de a privi elevul de-al asculta și auzi de a sesiza prompt momentul când acesta solicită ajutorul și de-al acorda, căci numai astfel va reuși să învețe, să privească, să asculte, să verbalizeze ce a văzut, auzit sau făcut.
Consider că jocul didactic are în activitatea școlară o deosebită valoare practică, ajutând la obținerea următoarelor obiective:
- permit fructificarea la timp a disponibilităților școlarului;
- reprezintă un mijloc eficient prin care elevii care învață mai greu sunt ajutați să-și însușească cunoștințele;
- îmbogățește experiența de viață și limbajul copiilor;
- coincide cu interesul copilului de a dobândi cunoștințe;
- contribuie la dezvoltarea imaginației creatoare, a fanteziei, a perspicacității elevilor, a încrederii în forțele proprii, creează satisfacții, asigură adaptarea la munca școlară.
Metodă eficientă în dezvoltarea funcțiilor cognitive poate fi și jocul de rol, care presupune aptitudini pedagogice, regizorale si actoricești ale celui care conduce jocul. Este o metoda activă de predare-învățare, bazată pe simularea unor funcții, relații, activități, fenomene, sisteme:
- pornind de la simularea unei situații urmărește formarea comportamentului uman;
- activizează elevii din punct de vedere cognitiv, afectiv, acțional, punându-i în situația de a interacționa;
- asigură problematizarea, sporind gradul de înțelegere și participare activă a elevilor;
- pune în evidență modul corect sau incorect de comportare în anumite situații;
- este una din metodele eficiente de formare rapidă si corectă a convingerilor, atitudinilor și comportamentelor.
Pornind de la definiția învățării realizată de Pantelimon Golu în lucrarea „Învățare și dezvoltare”, prezentată ca un proces evolutiv de esență formativ-informativă care presupune recepționare, stocare, valorificare internă de către ființa umană dar și dorința de a realiza o învățare eficientă pentru elevi, cadrul didactic alege, selectează acele strategii activ-participative coroborate cu organizarea activităților, îmbinând armonios învățarea tradițională cu cea modernă astfel încât să determine elevii să devină activi și să participe la propria lor formare. Cadrul didactic trebuie să adopte un stil modern, creativ să dovedească flexibilitate în comportament, îndrăzneală, independență, să își asume mereu riscul de a încerca ceva nou, să atragă elevul, stârnindu-i curiozitate să-i învețe să comunice, să lucreze individual, în perechi, în grup, să coopereze și să se ajute mereu.
Alegerea metodei adecvate prin care să fie orientat elevul să descopere adevăruri căutate, cunoștințele urmărite, noile comportamente ce se așteaptă să fie achiziționate nu este ușoară. Ea trebuie să fie adaptată la conținutul informațional transmis.
Elevul nu poate învăța singur, deși activitatea independentă e mult mai importantă și productivă, cadrul didactic va folosi acele metode și le va dirija încât în centru să stea elevul, căruia i se va da libertate de mișcare și gândire dar bine dirijată. Iar atunci când este necesar folosind strategii și metode pentru recuperarea și dezvoltarea funcțiilor cognitive, cadrele didactice vor urmări dezvoltarea elevilor, pentru ca ei să-și atingă potențialul intelectual, dar și dezvoltarea lor emoțională. Astfel, vor avea încredere în forțele proprii și în persoanele din jurul lor
Bibliografie
1. Gabriel, Albu, Educația în condițiile societății concurențiale ,în Revista Învățământul primar,nr.3-4/1999.
2. Gherghina, D. și colaboratorii, Metodica predării limbii și literaturii române în școala primară, gimnaziu și liceu, Editura Didactica Nova, Craiova, 2005.
3. Ioan, Cerghit, Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
4. Ioan, Jinga, Elena, Istrate, Manual de pedagogie, Editura All, București, 2005.
5. Pantelimon, Golu, Învățare și dezvoltare, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985