Multă vreme s-a crezut și am crezut că această trăsătură mult râvnită e apanajul unei elite, a câtorva indivizi înzestrați la naștere cu daruri refuzate nouă, muritorilor de rând. Contrariul l-am descoperit în sala de clasă atunci când mi-a trecut prin minte, la ora de literatură, că dacă noi, ca oameni, ne putem forma o viață întreagă, atunci este posibil să putem schimba sau „forma” și originalitatea noastră. Așa am descoperit că putem să ne regenerăm și să ne inventăm mereu, că alegând ceea ce suntem ne creăm viața în fiecare zi. Înțeleasă astfel, creativitatea nu este doar un imperativ economic unde inovația este cheia succesului pentru întreprinderi, grupuri și indivizi, ci, în același timp un exercițiu spiritual care promovează sinele și care se autoprimenește continuu. Stimularea creativității se realizează, în primul rând, prin eliminarea blocajelor, obstacole exterioare sau inerente individului.
Blocajele creativității
Cel mai cunoscut blocaj social este conformismul, adică dorința oamenilor de a se purta și de a gândi toți la fel. Orice individ cu idei sau comportament diferit este privit cu suspiciune sau dezaprobare, acest fapt reprezentând o descurajare fată de orice act original, pentru că puțini sunt aceia care au puterea de a fi indiferenți la oprobiul public. Asa cum s-a constatat, există în general o neîncredere în fantezie și o prețuire exagerată a rațiunii, a judecății critice. Cu toate acestea, s-a constatat că nici matematica nu poate progresa fără fantezie, întrucât deducțiile logice nu permit un progres real fără construcții sau operații imaginate.
Blocajele metodologice rezultă din procesele de gândire, din obisnuinta de a aplica într-o situație o anumită soluție, chiar dacă aceasta nu este potrivită. Acest tip de barieră în calea creativității poartă numele de rigiditate a algoritmilor anteriori. Un alt blocaj este fixitatea funcțională, adică folosirea obiectelor si a uneltelor potrivit funcției lor obișnuite, fără a vedea în ele alte utilizări latente care ar putea fi salvatoare la un moment dat. Critica prematură constă în discutarea critică a primei idei care ne vine în minte pentru soluționarea unei anumite probleme. Pentru a proceda corect este necesar să se noteze toate ideile care pot să apară legat de rezolvarea problemei respective și abia apoi să se examineze fiecare dintre ele. Critica celor dintâi idei le împiedică pe următoarele să se nască.
Blocajele emotive precum teama de a nu greși, de a nu te face de râs, graba de a accepta prima idee, pot împiedica manifestarea creativității. De asemenea, tracul pe care unii îl au în fața necesității de a găsi o soluție, timpul limitat sau impunerea performanței minime de realizat, sunt tot atâtea piedici care duc la descurajare și la renuntare.
Creativitatea în educație
Creativitatea joacă un rol esențial în educație, fiind considerată o abilitate fundamentală pentru pregătirea elevilor pentru provocările și oportunitățile din lumea modernă. În acest context, este crucial să explorăm modurile în care creativitatea poate fi cultivată și exploatată în mediul educațional pentru a inspira și a dezvolta potențialul creativ al elevilor.
Se pare că există cinci căi de stimulare a creativității: cultura, tehnicile, dezvoltarea personală, energia mentală și amuzamentul.
Un exemplu elocvent al integrării creativității în educație este abordarea pedagogică cunoscută sub numele de învățare bazată pe proiecte. Această metodă încurajează elevii să investigheze și să exploreze subiecte de interes prin intermediul proiectelor individuale sau de grup. De exemplu, un proiect de istorie ar putea implica crearea unei expoziții virtuale despre un eveniment istoric important sau dezvoltarea unei piese de teatru bazată pe o perioadă istorică specifică. Prin aceste proiecte, elevii își pot folosi imaginația și creativitatea pentru a-și demonstra înțelegerea subiectului într-un mod captivant și interactiv.
În plus, tehnologia poate juca un rol semnificativ în stimularea creativității în educație. De exemplu, utilizarea aplicațiilor și platformelor digitale pentru crearea de conținut multimedia, precum prezentări interactive, animații și filme scurte, poate oferi elevilor oportunități ample de a-și exprima creativitatea în procesul de învățare. Aceste tehnologii permit elevilor să fie proactivi în construirea cunoștințelor și să-și dezvolte abilitățile de gândire critică și problem-solving într-un mod captivant și interactiv.
Un alt exemplu relevant este utilizarea jocurilor și activităților ludice pentru a încuraja creativitatea în clasă. Jocurile de rol, provocările creative și activitățile de rezolvare a problemelor pot fi integrate în procesul de învățare pentru a stimula gândirea laterală și abilitățile de rezolvare a problemelor ale elevilor. Prin implicarea în astfel de activități, elevii își pot dezvolta imaginația și creativitatea într-un mod distractiv și motivant.
Metode pentru stimularea creativității la orele de literatură română
Orele de literatura română ar putea să fie în școală spațiul predilect de manifestare a creativității. Opera literară este un amestec de realitate și ficțiune care încântă și emoționează. Literatura este un joc de-a viața, adeseori tragic, dar un joc. Jocul cu cuvintele. Dulci, amare, triste, folosite, niciodată pure, inocente, dar mereu noi, surprinzătoare prin ineditul combinării lor și al semnificațiilor care așteaptă să fie pătrunse. Printre cele mai des folosite strategii de dezvoltare a creativității în ora de limba și literatura română se numără:
- Dezvoltarea gândirii critice prin analiza textelor literare: În loc să se concentreze doar pe înțelegerea și interpretarea literală a textelor, elevii pot fi încurajați să analizeze mai profund aspectele stilistice, tematice și simbolice ale operei literare. Aceasta poate implica discuții deschise, dezbateri sau proiecte de cercetare care să îi ajute pe elevi să își formeze propriile opinii și să își exprime creativitatea în interpretarea textelor.
- Scrierea creativă: Elevii pot fi încurajați să scrie povestiri, poezii sau eseuri creative pornind de la teme sau personaje din operele studiate în clasă. Această activitate îi va încuraja să își dezvolte abilitățile de exprimare și să își exploreze imaginația într-un mod liber și personal.
- Dezvoltarea abilităților de improvizație: Prin activități de improvizație bazate pe scene sau personaje din operele literare, elevii pot fi încurajați să își exploreze creativitatea în interpretarea textelor și în dezvoltarea unor noi perspective și abordări.
- Proiecte multimedia: Utilizarea tehnologiei pentru a crea prezentări multimedia, videoclipuri sau alte materiale digitale bazate pe operele literare poate oferi elevilor oportunități de a-și exprima creativitatea într-un mod inovator și atrăgător.
- Dezbaterea și interpretarea liberă: Organizarea de dezbateri și discuții în clasă pe marginea unor teme sau aspecte controversate din operele literare poate încuraja elevii să își exprime creativitatea și să își susțină punctele de vedere într-un mod argumentat și convingător.
- Proiecte de interpretare artistică: Elevii pot fi încurajați să creeze interpretări artistice ale textelor literare prin intermediul desenului, picturii, sculpturii sau alte forme de expresie artistică. Această activitate îi va încuraja să își dezvolte abilitățile artistice și să își exprime creativitatea într-un mod original și personal.
- Utilizarea jocurilor de rol: Încorporarea jocurilor de rol în activitățile de învățare poate fi o modalitate distractivă și interactivă de a stimula creativitatea elevilor în interpretarea și explorarea textelor literare.
Înainte de a fi un personaj cu funcție socială precisă copilul își țese existența în jurul jocului, el fiind „singura ființă în care distincția între a fi și a reprezenta se pierde în lumea jocului” (G. Liiceanu). Drama pe care o trăiește copilul la vârsta școlarității este profundă și greu de depășit așa cum remarcă Ana și Mircea Petean în studiul lor introductiv Jocul de-a poezia, la cartea: Ocolul lumii în 50 de jocuri creative: „Odată cu vârsta școlarității, în edenul copilăriei se produce o breșă – încet, încet existența sa capătă o învestitură socială, felul în care el este jucat este departe de a fi acela că se joacă, experiența sa se divide – pe de-o parte muncă și celelalte îndatoriri școlare, pe de alta jocul eliberator.” Această ruptură provoacă adesea perturbări și chiar situații alienante, motiv pentru care jocul poate fi un mod deghizat, apropiat de sufletul copilului, prin care să-și dorească să fie inițiat în misterele creației pentru că această creație în sine este un joc: „N-am făcut altceva nimic. M-am jucat. (…) Nu sunt vinovat. M-am jucat.” (Tudor Arghezi).
Jocul de-a literatura poate să înceapă încă de la titlul operei literare dacă elevii n-au mai avut contact cu acel text. Astfel, li se cere elevilor să imagineze un conținut pentru titlul respectiv pentru ca ulterior acesta să poată fi comparat cu textul propus spre studiu. Urmează apoi lectura predictivă prin care elevii sunt incitati să ghicească parcursul evenimentelor sau, eventual, să completeze unele părți care li se par lacunare. Rescrierea finalului, mai ales dacă acesta este tragic sau vag precizat, este foarte importantă pentru că astfel li se oferă elevilor posibilitatea de a alege un final pe măsura personalității lor, astfel devin creatori mai întâi prin cuvinte, înainte de a deveni prin fapte, în viața de zi cu zi. Literatura are avantajul posibilității de a crea frumos, de a oferi unui suflet rănit de copil care nu știe ce-l doare, posibilitatea unei lumi, a unui spațiu ocrotitor, securizant. Orice enunț banal poate deveni literatură, aducând satisfacție si zâmbet pe un chip de copil.
În primele ore de literatură, la începutul clasei a V-a, se poate folosi jocul imaginilor rescrise, joc în care li se oferă elevilor sintagme ușoare de tipul:
Frunzele cad. Afară plouă. Bate vântul. După ce le ofer un model de transformare: Frunzele palide se rup din ramura uscată și asemeni unor copii rătăciți, se îndreaptă spre pământul mare și înghețat care le cuprinde în îmbrățișarea lui dureroasă și rece, copiii aștern pe hârtie încă din primele ore limitele imaginației lor creatoare și porțile până la care îndrăznesc să viseze. Următorul pas poate fi intitulat Provocarea și este reprezentat de lectura și de interpretarea unui fragment de text excepțional din punct de vedere artistic, după care li se cere elevilor să creeze un text pe aceeași temă, dar în viziune proprie. Acceptarea provocării echivalează cu asumarea condiției creatorului, deoarece elevul este conștient că de această dată rivalul său este foarte important si trebuie să fie la înălțimea așteptărilor.
Un alt exercițiu incitant poate fi numit trezirea metaforelor moarte, joc ce constă în alcătuirea unui text epic sau liric în care metaforele banalizate prin uz îndelung și frecvent precum: gâtul sticlei, brațul fotoliului, poala pădurii, ochiul de geam, inima pământului etc., să-și reia sensul expresiv inițial, redeșteptând chiar și pentru câteva minute forțe obscure, animiste.
Textele epice oferă multiple posibilități de dezvoltare a creativității, prin continuarea unui fragment, modificarea unui moment al subiectului, prin realizarea brainstormingului legat de un motiv sau un personaj controversat, prin posibilitatea de a realiza procese sau dezbateri literare și rescrieri ale unor fragmente în alte registre stilistice. Unul dintre exercițiile preferate de elevi este transpunerea unor evenimente sau personaje dintr-o operă literară în contemporaneitate sau în viitor.
Realizarea unor jurnale de lectură dau elevilor posibilitatea de a păstra dintr-o operă literară ceea ce se potrivește cel mai bine cu sufletul și personalitatea lor, de a se identifica în personaje și situații, de a găsi, dincolo de cuvântul scris soluții și inspirație pentru viața reală și aforisme care să le conducă procesul de formare al propriului destin.
Așa cum s-a văzut, orice text este o călătorie. Această călătorie poate fi stereotipă și obositoare, cu popasuri în aceleași locuri, cu aceleași vizite, cu desprinderea acelorași concluzii, sau, dimpotrivă, poate fi mereu nouă, mereu atrăgătoare și fascinantă prin doza de originalitate, de suflet și de mister pe care autorul o pune în text, iar profesorul, o descoperă și-o pune în valoare pentru a ajunge la inima fiecărui copil.
Într-o lume democratică precum aceea în care trăim azi, recunoașterea și promovarea creativității este o necesitate reală anunțată din timp de psihologi precum Morris Stein: „o societate care stimulează creativitatea asigură cetățenilor săi patru libertăți de bază: libertatea de studiu și pregătire, libertatea de explorare și investigare, libertatea de exprimare și libertatea de a fi ei înșiși.” Înspre acest „a fi tu însuți” trebuie să se îndrepte învățământul românesc.
În concluzie, creativitatea este o resursă inestimabilă în educație, oferind elevilor oportunități de a-și dezvolta abilitățile de gândire critică, de rezolvare a problemelor și de comunicare. Integrarea creativității în procesul de învățare poate sărbători diversitatea abilităților și talentele elevilor și să îi pregătească pentru un viitor în care inovația și adaptabilitatea sunt esențiale. Prin încurajarea creativității în educație, putem inspira mințile tinere să își exploreze potențialul și să devină arhitecții viitorului lumii.
Bibliografie
Bernat, Simona-Elena, Tehnica învățării eficiente, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003
Cosmovici, Andrei, Iacob Luminita, Psihologie scolară, Editura Polirom, Iasi, 1999
Pamfil, Alina, Limba si literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, 2003