Din nou avem rezultate „dezastruoase” la testele PISA, se analizează, se discută, sunt de vină programele, legea educației, ministerul, profesorii. Ce au făcut domnule nouă ani la școală acei elevi?
Sunt voci care susțin că de vină este formatul examenelor pentru că elevii nu sunt obișnuiți cu modelul testelor PISA.
Spre exemplu, profesorul Cătălin Ciupală, care predă matematică la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, afirmă că „aceste rezultate arată că reforma începută în urmă cu 12 ani, cu schimbarea programelor școlare, nu a avut efectul dorit. Sau încă nu se văd rezultatele acestei reforme. De exemplu, copiii aceștia de 15 ani au învățat, de când au intrat în școală, la română, matematică și celelalte materii, după noua programă și nu cred că rezultatele reflectă acest lucru. Asta înseamnă că ori programele nu sunt upgradate, ceea ce nu cred, pentru că mi se par mult îmbunătățite, ori profesorii nu reușesc să intre în stilul de programă nouă, mult mai aplicată”.
Ca soluție, el spune: „Dacă noi am schimba structura de la Evaluarea Națională la nivelul clasei a VIII-a și am modela-o după testele PISA, eu cred că rezultatele s-ar vedea în ciclul următor. De ce? Pentru că profesorii urmăresc ce se dă la Evaluarea Națională. Se dau probleme teoretizate? Da? Aia facem. Se dau probleme practice? Nu? Atunci nu facem așa de mult. Mă uitam la o discuție pe care au avut-o cei care au făcut framework-ul pentru testele PISA, a fost o discuție acum o lună de zile în cadrul OCDE, și reprezentantul Poloniei, un profesor universitar, a spus clar: Până nu am schimbat subiectele de la examene, nu s-au mișcat lucrurile” (Republica)
Posibil ca domnul profesor să aibă dreptate, dar pentru elevii de la colegiile naționale și liceele de top, ai căror elevi provin din școlile gimnaziale „bune”.
În perioada în care am fost director la o școală cu elevi proveniți dintr-un mediu defavorizat, elevii de 15 ani din clasa a IX-a, profesională, au fost implicați în testul PISA. Acești elevi erau absolvenți, în majoritate, a ciclului gimnazial învățământ special. Rezultatele au fost de asemenea dezastruoase. În genul acesta de școli se duce o luptă pentru prezență, alfabetizare și „supraviețuire” la ore.
Când spun genul acesta de școli, mă refer și la o parte din școlile de cartier, la multe școli din zonele rurale, la liceele tehnologice. Dacă profesorul încearcă de fapt să țină sub control o clasă în care câțiva sau mulți elevi deranjează ora, nu mai putem vorbi de programă școlară, competențe, teste PISA etc.
Un alt aspect important este faptul că elevii nu sunt niște roboței sârguincioși care după-amiaza se pregătesc constant pentru lecții fără sprijin individual, fără supraveghere. Ce procent de elevi avem oare, proveniți din familii care nu le oferă sprijin, nu îi supraveghează, mai ales în primii ani de școală?
Un prieten care a absolvit liceul militar îmi povestea că aveau program de pregătire suplimentară în fiecare zi, după cursuri. Fiind vorba de un liceu militarizat, nu se punea problema să lipsească cineva sau ca profesorul să fie nevoit să devină un polițist pentru a controla clasa. Acești elevi au fost în ciclul gimnazial elevi buni sau elevi de top.
Foarte mulți copii frecventează puțin sau deloc grădinița. Foarte mulți elevi nu sunt sprijiniți sau supravegheați acasă în primii ani de școală. Foarte mulți elevi au nevoie de sprijin și în clasele mai mari. Foarte mulți elevi nu doresc să învețe, foarte mulți elevi deranjează orele „din plăcere”. Cunoaștem cazurile mediatizate în mediul on-line, de profesori umiliți de către elevi în timpul orelor. Sunt foarte multe cazuri care nu sunt mediatizate.
O soluție dorită de guvernanți ar fi programul școală după școală. Modelul liceelor militare nu poate fi implementat din motive lesne de înțeles.
În multe școli profesorii nu pot să își țină orele. Nu există personal care să supravegheze elevii indisciplinați sau violenți verbal (sau chiar fizic), pentru ca profesorii să își facă meseria în liniște.
Este adevărat că sunt și unii profesori care nu își fac datoria corect. Aceste aspecte se observă. Părinții încearcă să își înscrie copiii la anumite profesoare pentru învățământul primar, elevii încep meditațiile la limba română și matematică din clasa a V-a dacă profesorul are carențe sau lipsește de la ore pentru că este director, sau pentru că așa ”se obișnuiește” la școala respectivă.
Să fim realiști, educația începe din grădiniță. Dacă în grădiniță nu se respectă o programă sau preșcolarii lipsesc mult, în clasele primare va exista un decalaj. La fel în clasele primare, dacă profesoara nu își face datoria, sau elevii lipsesc mult, în învățământul gimnazial șansele sunt aproape zero ca acești elevi să recupereze fără sprijin individual. Sunt școli care au profesori de sprijin repartizați de la Centrele Județene de Resurse și de Asistență educațională, dar realitatea este că sunt foarte puțini.
O altă realitate este faptul că sunt foarte puțini elevi care performează, în societatea actuală, fără meditații în regim individual sau grup restrâns. Programul școală după școală cu 25 de elevi sau mai mulți într-o clasă, în școlile sau clasele cu ”dificultăți” nu prea cred să aibă eficiență.
În concluzie: ca să eliminăm analfabetismul funcțional la cei aproximativ 40 % dintre elevi, trebuie să începem de la grădiniță, să continuăm apoi la ciclul primar, unde poate ar funcționa programul școală după școală. La celelalte cicluri, nu ar strica mai mulți profesori de sprijin și personal specializat care să supravegheze elevii turbulenți într-o altă sală, pentru ca profesorii să susțină lecția în liniște.
Nu în ultimul rând, autonomia locală semnifică și o mai puternică implicare a directorilor în modul cum își fac datoria profesorii. Dacă există semnale negative din partea elevilor și a părinților asupra acestui fenomen, sunt suficiente pârghii legale pentru a se acționa.