Sub deviza „Împreună pentru un nou început!”, anul 2017 este anul în care preluam prin concurs național managementul Casei Corpului Didactic Teleorman.
Auzeam tot mai mult de la elevi că „profesorii sunt de modă veche”, că nu folosesc tehnologia, că nu fac demersuri didactice suficient de atractive, că „școala” vine și le spune: „Îmi pare rău, eu îți ofer (doar) manuale tipărite; cum să utilizezi diverse aplicații digitale ca să-ți accelerezi învățarea nu face parte din programa școlară și, apropo, n-avem timp pentru personalizarea învățării. Facem predare frontală.”, o imensă nepotrivire între așteptările nativilor digitali și oferta școlară! Cu alte cuvinte „el, nativul digital, se așteaptă să aibă acces nerestricționat la informație multimedia, să utilizeze pentru orice are de făcut o aplicație și să-și personalizeze instrumentele cu care lucrează”.
Casa Corpului Didactic Teleorman este principala instituție publică de stat din județul Teleorman responsabilă cu dezvoltarea profesională a personalului didactic şi didactic auxiliar din învățământul preuniversitar, cu un înalt nivel de competențe transversale la formatori, în conformitate cu politicile şi strategiile naționale în domeniul formarii pe tot parcursul vieții si atingerea Obiectivului strategic UE (Lisabona, martie 2000). Fără să fi anticipat pandemia de Coronavirus, în calitate de responsabil de programe de formare, am previzionat că educația și implicit formarea personalului didactic au nevoie de o schimbare de paradigme educaționale, văzută ca o provocare, dar și o oportunitate: cea digitală.
Atingerea acestui deziderat a presupus dezvoltarea puternică a câtorva capacități: mobilizare, comunicare, inițiativă și inovare pedagogică prin integrarea tehnologiei în activitățile de formare. Încă de la început am știut că această instituție avea nevoie de o schimbare radicală în privința calității proiectării pedagogice a programelor de formare a personalului didactic, schimbare văzută la început prin ochii și așteptările profesorului de la catedră, dar mai apoi din perspectiva managerului vizionar, de tip leader, prin scrierea și implementarea de proiecte, prin intermediul cărora am integrat în oferta educațională programe consistente de predare-învățare prin valorificarea tehnologiei.
În luna decembrie a anului școlar 2017, odată cu apariția Apelului național la propuneri de proiecte Erasmus+, proiecte de mobilitate în domeniul educaţiei adulţilor, mi-am constituit o echipa mică formată din Eliza Marinela SOTIRESCU, director al C.C. D Teleorman și doi formatori, colaboratori externi ai organizației, Mihaela Cristina CIOFALCĂ și Simona Gabriela BĂȚĂUȘ.
Pentru că la baza scrierii unui proiect bun și a unei oferte de formare calitative, primul pas a fost să realizăm o analiză de nevoi elaborată din perspectiva celor două grupuri țintă/ resurse umane cu care lucrează Casa Corpului Didactic, pe de o parte nevoile formabilului și pe de altă parte nevoile formatorului. Pe lângă această analiză sursele de informare care au contribuit la identificarea nevoilor au fost: rapoartele inspectorilor școlari de specialitate, chestionare aplicate în școli, rapoartele profesorilor metodiști, rapoartele formatorilor în urma desfășurării cursurilor de formare. Identificarea nevoilor de formare s-a făcut și prin sistemul intern de evaluare a calității prin evaluarea anuală a prestației formatorilor din care au reieșit prioritățile de formare a formatorilor.
Eșantionul care a stat la baza interpretării și analizei rezultatelor a fost de 1755 de cadre didactice, absolvenți a 37 de programe de formare și a 103 formatori ai CCD identificând următoarele probleme (nevoi):
- 49% dintre formatori nu au competențe specifice dezvoltării de instrumente digitale și nu valorizează potențialul lor ca instrument de învățare/ predare/ evaluare
- 63% dintre formatori au abilități scăzute de utilizare a platformelor elearning și rularea de cursuri online
- 56% dintre formabili consideră insuficientă utilizarea noilor tehnologii în cadrul cursurilor
- 42 % dintre respondenți propun ca în oferta CCD să existe cursuri care să vizeze folosirea tehnologiei moderne în procesul de predare-învățare-evaluare.
- 34% din formabili consideră că este necesară schimbarea metodei de formare prin introducerea sistemului de învățare de tip blended learning.
Așa a apărut proiectul „Îmbunătățirea calității formării la CCD Teleorman prin profesionalizarea europeană a formatorilor”, Acţiunea cheie 1 – Educaţia Adulților, finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, contract nr. 2018-1-RO01-KA104-048116, implementat în perioada 02.09.2018-03.09.2020, în valoare de 39 720 euro.
Obiectivul general al proiectului „Îmbunătățirea calității formării la Casa Corpului Didactic Teleorman prin profesionalizarea europeană a formatorilor”, este îmbunătățirea procesului de formare prin introducerea tehnologiei Web 2.0 în cadrul sesiunilor de formare, elaborarea și avizarea/ acreditarea unor programe de formare profesională mai dinamice şi orientate către satisfacerea nevoilor principalilor „actori” ai educației (profesorul si elevul). Pe parcursul a doi ani, 16 formatori ai instituției, selectați printr-un proces de selecție transparent, au avut posibilitatea de a se forma și perfecționa prin participarea directă la 4 (patru) cursuri cu tematici care vizează realizarea obiectivului general și care au fost organizate în Portugalia şi Malta.
Principalii furnizori de formare internaționali au fost:
- Executive Training Institute, cu sediul in St. Julians, Malta, a oferit cursul de formare ”Empowerment in ICT skills:making use of technology tools”;
- Edu2Grow Association, Caldas da Rainha, Portugalia, a oferit cursul de formare ”Make Technology Your Friend” și ”Using ICT to engage students in the modern classroom” pentru două fluxuri de formatori;
- Edu2Grow, Senglea-Malta, “E-Learning: Synchronous Distance Learning in the Virtual Classroom”.
Pe durata a cinci sau șapte zile de formare, formatorii au învățat cum să aplice instrumentele Google Drive în conceperea sesiunilor de formare și în sala de clasă, folosind aplicații gratuite WEB 2.0, precum Prezi, Voki, WIKIs, cum să folosească platforma MOODLE, cum să conceapă produse multimedia și foarte multe aplicații ca Kahoot, MindMap, Crosswords, Webquest, Adobe Connect, Storyjumper, care au permis dobândirea de abilități mai bune în integrarea tehnologiei cu metodologiile de predare, folosind metode practice și experiențiale și proiectarea în mod interactiv a sesiunilor de formare, prin colaborare și lucrul în grup.
Rezultatele implementării proiectului au fost:
- Un nou program de formare, „Alte modalități de predare-învățare-evaluare prin folosirea instrumentelor WEB 2.0 în educație”, avizat MEN ,cu durata de 36 ore și în curs e acreditare la M.E.C.. Cursul și-a propus să-i ajute pe profesori să utilizeze resurse, instrumente şi metodologie specifică învățării digitale pentru a crea și implementa activități bazate pe tehnologie. Programul de formare s-a desfășurat și în format face to face, dar și în format sincron/ online, fiind formați peste 140 de profesori și 75 de formatori.
- Realizarea a 3 (trei) webinare pentru formatorii Casei Corpului Didactic Teleorman, în cadrul cărora au fost prezentate aplicațiile digitale Filmora Go, Google Keep, ProShow, Crossword Puzzle Maker., prezentarea platformelor Google Tools , Moodle, Adobe Connect etc
- Realizarea de tutoriale pentru formatorii Casei Corpului Didactic Teleorman;
- Elaborarea volumului Conferinței Internaționale, ediția I și II, Profesor în secolul XXI-Tehnologie și creativitate, ISBN 978-973-0-27507-0;
- Elaborarea și publicarea Ghidului metodic ”Utilizarea instrumentelor Web 2.0”;
- Realizarea sitului proiectului sites.google.com/ccdtr.ro/erasmus/formatori?authuser=0;
Participarea la programele de formare internaționale, a celor 16 formatori, a avut un impact puternic și în schimbarea mentalității ca profesori la clasă, introducerea TIC în activitatea educațională s-a resimțit asupra strategiilor didactice și a dezvoltării unor forme de organizare a instruirii care nu sunt posibile cu ajutorul metodelor și mijloacelor tradiționale.
Actul învățării nu mai este considerat a fi efectul demersurilor profesorului, ci rodul unor interacțiuni ale elevului cu cel care conduce învățarea, cu calculatorul, cu telefonul mobil, cu sursele de informare puse la dispoziție (Internet, medii de învățare colaborative on-line etc.).
Utilizarea TIC și a instrumentelor Social Media şi Web 2.0 în activitatea didactică au contribuit la creșterea nivelului de competențe digitale pe care le au în prezent formatorii și care contribuie la creșterea calității procesului instructiv-educativ, a interesului și a motivației educabililor, prin tehnici noi de învățare pentru generația nativilor digitali.
* * *
Coordonator de proiect,
Casa Corpului Didactic Teleorman
Director – Eliza Marinela SOTIRESCU
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.