Utilizarea limbii ca mijloc de comunicare și de gândire la vârsta școlară mică

Scopul fundamental al predării limbii și literaturii române în școală îl constituie formarea la elevi  a deprinderilor și obișnuințelor de exprimare corectă, clară și nuanțată în scris și oral.
„Cui revine sarcina formării la elevi a deprinderilor și obișnuinței de exprimare corectă, clară și nuanțată?” Cei dintâi chemați să răspundă acestei întrebări sunt, fără nicio umbră de îndoială, învățătorii.

Omul este robit de setea de cunoaștere, de dorul de a se cunoaște. Din clipa în care o făptură cunoaște Cuvântul, oricare i-ar fi nivelul de evoluție, ea trece-n rândul marilor privilegiați. Cuvântul poate fi asemuit cu un fruct al cărui înveliș e „Vorbăria”, al cărui miez e dat de „Elocință” și al cărui sâmbure e „Bunul simț”. Din forța lui – a Cuvântului – au fost create toate câte sunt pe pământ. De aceea, poetul ne îndeamnă: ”Să nu lăsăm cuvintele nici să doarmă, nici să amorțească, nici să zacă, nici să moară. Ele sunt – așa cum ne spune Tudor Arghezi – comoara noastră de mare preț.

Conștienți că disciplina de studiu, comunicarea, inclusă în planul de învățământ al ciclului primar, nu trebuie să rămână doar o etichetă sub care să se ascundă rutina, trebuie să se asigure o infuzie reală a actului verbal în viața de zi cu zi. Copilul lucrează continuu în starea activă el adună permanent senzații și se exprimă: munca mentală a lui este tocmai aceea de a culege impresii și de a se exprima fără încetare, asemenea valurilor mării care niciodată nu obosesc și nu se opresc.

Dezvoltarea capacității de exprimare orală și scrisă a elevilor, asigură evoluția lor intelectuală, pregătirea lor la celelalte discipline, exprimarea experienței lor cu mijloace verbale adecvate, precum și o autocunoaștere. Limba trebuie studiată în școală nu numai ca disciplină obligatorie, ci mai ales în realitatea funcționării ei, legată de ființele care o utilizează în scopul comunicării. Integrarea limbii în realitate, în actul comunicării, implică abordarea ei din perspectiva exigențelor acestui act și a elementelor care îl compun.

Limba (codul) este concretizată în mesaje create de emițător și interpretate de către receptor. Având în vedere că emițătorii și receptorii sunt ființe umane, se va ține seama de particularitățile lor psihologice, dar și de contextele sociale și situaționale în care se realizează comunicarea. Este necesară integrarea actului de comunicare, a oricărui mesaj sau element dintr-un mesaj, în contexte identificabile în diverse niveluri contextul verbal sau lingvistic (oral, scris) și contextul nonverbal (gesturi, mimică). Toate aceste niveluri constiuie contextul total de care trebuie să se țină seama în actul de receptare a oricărui mesaj, vorbit sau scris.

Cunoștințele și experiența lingvistică anterioară a copilului constituie punctul de plecare pentru dezvoltarea ulterioară a vorbirii, pentru cultivarea limbajului. Accentul, va fi pus, deci, pe comunicare stimulând activitatea verbală a elevilor ajutându-i să comunice prin practicarea limbajului oral și scris în cadrul componentelor studiului limbii române – citirea, scrierea, exprimarea scrisă, studiul structurilor lingvistice și utilizarea expresivă a limbii. Exercițiile de limbaj și temele abordate vor fi extrase cu precădere din universul copiilor, care să le satisfacă interesele și să le întărească încrederea în propriile posibilități de comunicare.

La vârsta școlară mică elevii trebuie să cunoască importanța limbajului pentru om, și, faptul că limbajul este perfectibil. Ei trebuie să țină seama că nu pot avea o exprimare adecvată, bogată, corectă cu un vocabular sărac. Carențele de vocabular la elevi au următoarele aspecte:

  • „bagajul” limitat de termeni cunoscuți;
  • decalajul mare între vocabularul pasiv și cel activ;
  • tendința de a utiliza cuvinte „după ureche”, fără a le înțelege corect semnificația.

Pentru dezvoltarea limbajului și sporirea calitativă a vocabularului important este, nu atât numărul de cuvinte noi învățate, cât, mai ales, numărul de cuvinte cu mare frecvență în vorbirea curentă. Învățarea nu se transformă în capacitate de comunicare dacă li se dau elevilor sarcini de a memora cuvinte izolate(ca în dicționar) și dacă termenul nou nu este desprins dintr-un context care comunică fără echivoc, o idee. Odată formată preocuparea pentru corectitudine, bogăția și frumusețea exprimării, lecțiile de comunicare în limba română devin lecții interesante, atractive și cât mai eficiente. O strategie eficientă de perfecționare și diversificare a exprimării este simularea de roluri, de situații de viață în care se întrebuințează codul limbii.

Punând elevii în roluri sociale diverse, ei sunt obligați să folosească cunoștințele pe care le posedă și cuvintele, expresiile, enunțurile lingvistice, stilul, tonul cerute de noua situație. Asemenea exerciții trebuie programate și reluate până când până când elevii se pot transpune ușor în diverse roluri și se dovedesc apți de o integrare socială imaginară prin jocul de rol.  În felul acesta, școala devine viață, iar elevii vorbitori ai limbii ca mijloc de comunicare socială și nu numai ai limbii ”de școală” și ”pentru școală”.

Deprinzându-i să-și exerseze ți să-și supravegheze ei înșiși exprimarea, elevii devin conștienți și interesați de propria lor formare și dezvoltare și se vor întrece între ei să-și ”vâneze” greșelile, să propună enunțuri îmbunătățite, să caute modele de exprimare la persoanele adulte, în manualele școlare, în literatură. În acest cadru, învățătorul devine principala figură, modelul modelelor. Din cauza aceasta el trebuie să-și controleze permanent vorbirea, corectitudinea exprimării, claritatea pronunției, justețea folosirii accentului și a intonației. Prin urmare, este esențial ca elevii să aibă asemenea modele în fiecare cadru didactic și în fiecare activitate desfășurată.

Preocuparea pentru îmbogățirea limbajului, pentru însușirea corectă a fiecărui cuvânt trebuie permanent corelată cu aceea pentru rostirea sa impecabilă, fiindcă ”ea – rostirea – este nu numai unul dintre mijloacele de exteriorizare a culturii unui om, ci și manifestarea stringentă a  a unei obligații sociale”. Oamenii vorbesc pentru a se putea înțelege și se înțeleg cu atât mai ușor cu cât exprimarea lor e mai clară.

Vorbirea și comunicarea elevilor trebuie să apară ca un act al construcțiilor în continuă evoluție, perfecționare și desăvârșire, întrucât limbajul este un fenomen social în permanentă schimbare.  Cu cât un limbaj este mai bogat, mai clar, precis și mai activ cu atât gândirea este mai lucidă, operativă, analitică și interpretativă.

Prin propunerea demersului de descoperire, prin diferite forme de dialog, prin sarcini care vizează aspectul formativ, oferta didactică trebuie să antreneze elevii să participe conștient la înțelegerea limbii române, asigurând transferul noilor achiziții în practica reală a comunicării.

 

prof. Gherghina-Cristina Ioniță

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/gherghina.ionita

Articole asemănătoare