Predarea poate fi consideratǎ ştiinṭǎ şi artǎ ȋn acelaşi timp, un tip de creaṭie aparte, raṭionalǎ şi intuitivǎ totodatǎ.
În mǎsura ȋn care depǎşeşte limitele unei structurǎri riguroase a conṭinuturilor şi operaṭiilor ȋnvǎṭǎrii, ale programǎrii sau algoritmizǎrii, ale utilizǎrii stricte a terminologiei ştiinṭifice de specialitate şi a raṭionamentului pur cognitiv, predarea se deschide expresivitǎṭii, emoṭionalitǎṭii, subiectivitǎṭii individuale. În mǎsura ȋn care ea manifestǎ o tendinṭǎ de toleranṭǎ, de deviere de la forma ştiinṭificǎ, sau pur şi simplu aceasta nu se potriveşte unor conṭinuturi (ca de exemplu, celor ce aparṭin domeniilor social-umane, literar artistice etc.), apare posibilitatea includerii ȋn cuprinsul ei a unor elemente sau momente de noutate, de originalitate, de invenṭie sau creaṭie; a dezvoltǎrii unor moduri mai personale de a gândi şi realiza actul predǎrii.
Influența personalității profesorului asupra activității didactice
