Creativitatea profesorului – avantajul elevilor

În contextul învățământului de astăzi, rolul și importanța cadrului didactic capătă o altă dimensiune datorită instruirii interactive, cât și a celei creative.
Astfel, atmosfera pe care o crează profesorul în clasă reprezintă un factor cu influenţă majoră asupra comportamentului de învăţare al elevului. Crearea  climatului favorabil, a unei colaborări eficiente între profesori şi elevi, o atmosferă caldă, afectivă, pozitivă, de exigenţă, dar  şi de înţelegere, de responsabilitate este o condiţie esentială ce trebuie indeplinită la lecţie.

A avea creativitate pedagogică înseamnă a deține una dintre aptitudinile esențiale ale personalităţii didactice .
Pedagogul are rolul de a stimula efortul copilului, tendinţa acestuia de fi original, inventiv, creativ. Atitudinea profesorului are  un rol major în crearea unei atmosfere prielnice stimulării şi dezvoltării  învăţării interactiv-creative.

Profesorul creativ dă libertate  elevilor să-şi spună  părerea promovând o atitudine deschisă, respectă opiniile celorlalţi, le întăteşte convingerea  că pot emite judecăți valoroase, îi antrenează în procesul de evaluare, le comunică criteriile de evaluare şi le oferă timp suficient  exersării. Pentru a stimula creativitatea elevului, profesorul însuşi trebuie să fie  creativ , să manifeste un comportament şi o atitudine pozitivă în acest sens.

Profesorul creativ utilizează în procesul de predare – învăţare- evaluare învățarea prin colaborare în mod eficient.
Cultivarea gândirii creatoare este o sarcină  importantă a şcolilor de astăzi. Stimularea creativităţii elevilor se  realizează printr-o pregătire susținută teoretică şi practică;  prin dezvoltarea competențelor de muncă și experimentare independentă; prin dezvoltarea  spiritului critic. Foarte importantă este relaţia și atitudinea profesorului în relația sa cu elevii.  Atitudinea autoritară  creează  blocaje afective. E necesar un climat destins, democratic, prietenos care contribuie la o deschidere spre imaginație, spre creativitate.

Profesorului îi revine datoria să depisteze elevii ce dispun de un potenţial creativ peste medie şi să le cultive dezvoltarea acestor capacităţi. Cultivarea imaginaţiei, a creativităţii se face și in cadrul activităților din afara clasei si a celor  extrașcolare.

Profilul competențelor cadrului didactic creativ este următorul:

  • pedagog care “construieşte dispozitive de învăţare procedurală”;
  • proiectant, tutore, manager, moderator, organizator şi gestionar al conţinuturilor ştiinţifice;
  • mediator, facilitator al învăţării;
  • consilierul elevilor;
  • coordonator al muncii elevului;
  • co-evaluator alături de elev al procesului şi produsului.

Profilul  competenţelor  profesorului creativ capătă  valenţe noi, depăşind tradiţionalul, nemaifiind doar un furnizor de informații. Cadrul didactic devine un coparticipant în actul invățării, alături de elevi . Procesul de învăţământ (predare-învăţare-evaluare) capată, astfel, valenţe formative şi formatoare și  încurajează progresul individual şi colectiv. Profesorul este cel care poate încuraja sau dimpotrivă, descuraja manifestarile creative ale elevilor.

Iată câteva moduri prin care cadrul didactic  stimulează creativitatea elevilor:

a)  încurajează gândirea  divergentă;
Exemple:”Puteți întelege în alt mod această întrebare?”sau recompense pentru încercări de a găsi soluții noi, chiar dacă rezultatul final nu e unul excelent.

b) tolerarează opiniile nonconformiste;
Exemple: se cere elevilor să-și argumenteze părerile divergente;

c) încurajează elevii să aibă încredere în propriile  judecăți;
Profesorul trebuie să faciliteze activitățile în care elevii formulează întrebări pentru care au și răspunsuri.

d) accentuează faptul că orice om este capabil să fie creativ într-o anumită măsură.
Se evită exemple de mari artiști sau inventatori .Trebuie recunoscute și apreciate eforturile creative ale  elevilor.

Experiența la catedră dovedește cum se poate  înlesni creativitatea. Iată câteva exemple:

  • încurajând elevii să gândească, dar fară să fie amenințați că vor fi evaluați. Evaluarea îi blochează uneori pe elevi în actul creativ. Trebuie acceptate erorile ca elemente ale  procesului creativ;
  • prin   încurajarea curiozității, a explorării, a experimentării, a punerii de întrebări, a testării și incurajării talentelor creative ;
  • recompensând  ideile noi ,originale;
  • prin neimpunerea unei soluții în rezolvarea de probleme;
  • oferind  idei controversate care să-i antreneze să gândească și să-și pună singuri probleme;
  • încurajând elevii  să-și noteze ideile proprii în caiete de notițe sau jurnale.

Profesorii care renunță la a oferi doar cunoștințe devin astfel  mediatori între copil și realitate, ei nemaifiind doar o sursă de informație. Acești profesori:

  • formulează întrebări de genul:  ,,Care e părerea ta?”, „Tu cum vezi lucrurile?”.
    adresează întrebări divergente de genul: ” Ce crezi că s-ar întâmpla în situația…? .”, „Cum argumentezi aceasta?”.
    manifestă interes pentru răspunsurile paradoxale.

Rezultatul unor astfel de strategii este că elevii vor tinde spre a-și pune probleme, vor dori  să descopere noi probleme și să problematizeze unele situații.

Învățarea prin descoperire dirijată este o învățare de tip euristic prin care profesorul nu face altceva decât să stimuleze creativitatea elevilor. Elevii trebuie dirijați să gândească independent, să tolereze ideile noi, să critice constructiv. Acest mod de învățare conduce spre formarea stilului creativ de rezolvare al problemelor, dar contribuie și la dezvoltarea personalității elevilor. Elevul abordează problemele în mod deschis, fără teamă . Este stimulat astfel să rezolve cu plăcere sarcinile.

Evaluarea trebuie să evidențieze aspectele pozitive și  progresele fiecărui elev în parte. Uneori, evaluarea poate fi amânată pentru a-i elibera pe elevi de teama evaluării. Scopul îl reprezintă deschiderea pentru exprimarea liberă a fiecarui elev, dezvoltarea aptitudinilor creatoare, fără temerea că ar putea  greși și a fi, eventual, sancționat, amplificarea încrederii în propriile forțe și dezvoltarea curajului.

Analizând toate acestea, putem considera creativitatea ca fiind o capacitate complexă, care face posibilă crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un progres în planul social. Componenta principală a creativitații o constituie imaginația, dar creația de valoare reală mai presupune și o motivație , dorința de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Și cum noutatea, azi, nu se obține cu ușurință, o altă componentă este voința, perseverența în a face numeroase încercări și verificări.

Bibliografie:
1. Cerghit, I.  (2006), Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi
2. Claparede, Ed.  (1975), Psihologia copilului şi pedagogia experimentală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Accesări: 369

Articole asemănătoare