Studiu de caz: Conflict educațional

Situaṭie problemǎ: probleme comportamentale, dificultăţi legate de integrarea în colectivitate, randament şcolar scăzut, pe fondul unei probleme locomotorii.

I. Părți :   Copil – Şcoală – Părinţi

II. Cauze

1. Identificarea si descrierea problemei.
Tabloul familiei: A.N. este un băiat de 15 ani, provine dintr-o familie obişnuitǎ, cu o mamǎ care a renunṭat la serviciu pentru a avea grijǎ de el şi un tatǎ care este prezent doar 2-3 luni pe an din cauza serviciului care ȋl ṭine departe de ṭarǎ . Copilul este afectat de absenţa tatǎlui, pe care ȋl iubeşte enorm. Mama este exagerat de atentǎ cu acesta, iar pentru a compensa lipsa lui adesea îl supraprotejează.

III. Manifestare. Tabloul copilului.

Elevul A.N. a venit la noi la şcoală în  clasa a IX-a. Încă de la început am desprins câteva caracteristici ale acestui copil care-l diferenţiau de ceilalţi elevi din clasă, de aceeaşi vârstă cu el, dincolo de evidenta problema locomotorie. Astfel, el era foarte impulsiv, hiperactiv, cu tulburări de atenţie şi cu deprinderi motorii mai puţin formate decât ceilalţi copii. Se manifestǎ ca fiind foarte nerăbdător, întâmpina dificultăţi în a aştepta sau a-şi amâna nevoile, iar uneori avea acţiuni bruşte şi fără premeditare.

De cele mai multe ori răspundea înainte ca întrebarea să-i fie adresată, întrerupe şi îi deranjează pe colegi provocând probleme în clasă sau în grupul de copii în timpul pauzelor.  Datorită impulsivităţii produce mereu accidente de tipul: răstoarnă lucrurile celorlaţi, se ciocneşte cu alţii, etc. Întâmpină de asemenea dificultăţi în a-şi amâna dorinţele şi în a-şi aştepta rândul.

În clasă îi este dificil să stea liniştit. El se ridică frecvent din bancă, manâncǎ pe sub bancǎ ȋn timpul orelor, se joacă cu telefonul, îşi mişcă picioarele aproape tot timpul cât stă pe scaun, se ridică deseori din bancă în timpul orei.
În ceea ce priveşte sarcinile şcolare acest copil nu reuşeşte niciodată să le ducă la bun sfârşit. Acest lucru se poate observa mai ales în activităţile care reclamă efort intelectual. Problemele apar în general în activităţile impuse de alţii, comparativ cu cele pe care le alege singur. El oscilează frecvent între activităţi, pierzându-şi repede interesul faţă de activitatea în desfăşurare şi dedicându-se alteia. Face deseori greşeli de neatenţie chiar şi în realizarea celor mai uşoare teme de lucru. Munca lui este dezordonată şi superficială. Din cauza manifestǎrilor lui ieşite din comun , toṭi colegii ȋl evitǎ şi stǎ mereu singur, deşi el doreşte compania lor.

Limbajul este destul de sărac, se exprimă uneori greoi, nu are întotdeauna o coerenţă verbală. Comunică destul de greu cu ceilalţi copii, de multe ori ceilalţi copii evitându-l.

IV. Soluții

2. Stabilirea echipei care participă la soluţionarea problemei
– Profesorul diriginte
– Profesorii clasei
– Psihologul şcolar
– Pǎrinṭii

3. Stabilirea obiectivelor

A. Obiective pe termen lung:
– Diminuarea comportamentului hiperkinetic şi impulsiv în timpul orelor şi în familie;
– Îmbunătăţirea capacităţii de concentrare şi a vigilenţei;
– Formarea unor deprinderi motorii elementare;
– Îmbunătăţirea productivităţii şi a performanţelor şcolare;
– Îmbunătăţirea relaţiilor sociale, acceptarea lui de către colegii de clasă;
– Îmbunătăţirea interacţiunii profesori-elev;

B. Obiective pe termen scurt:
– Să îşi menţină atenţia concentrată pentru mai mult timp;
– Să poată rezolva sarcinile trasate de profesori, finalizându-le;
– Să respecte „Regulile clasei”;
– Să întrebe şi să răspundă la întrebări;
– Să ia parte la activităţile de învăţare în grup;
– Să participe la discuţii în mici grupuri informale;
– Să scadă numărul comportamentelor impulsive la şcoală şi în familie.

4. Stabilirea locului de desfăşurare
– Sala de clasă, cabinetul psihologului şcolar

V. Monitorizare

Alegerea modalităților specifice:
Metode:
– Observaţia copilului, analiza cazului, jocul de rol.

Plan de intervenţie personalizat
Programul de intervenţie personalizat are la bază metode şi strategii centrate pe copil, în funcţie de particulǎrităţile lui, pentru a crea un mediu care să favorizeze şi să sprijine învăţarea, dar şi centrate pe familie, prin intermediul acestor demersuri dorindu-se modificarea acelor condiţii familiale care menţin simptomatologia copilului.

Terapia cognitiv-comportamentală
În intervenţia noastră am avut ca scop diminuarea tulburărilor de comportament ale copilului prin demersuri care includ asistenṭa psihologicǎ pentru ȋntreaga familie, care nu comunica constructiv, pǎrinṭii având  un comportament exagerat de protector din cauza problemei de sanatate.

Obiectivul central al trainingului de auto-educare este îmbunătăţirea capacităţilor de autoreglare şi a strategiilor reflexive de rezolvare de probleme. Terapia trebuie să ajute copilul să îşi menţină atenţia concentrată, să îşi controleze mai bine impulsurile şi să elaboreze planuri de acţiune, pentru a rezolva mai bine sarcinile.

Tehnicile de management al comportamentului sunt centrate pe respectarea anumitor reguli şi pe oferirea de recompense. Astfel, au fost discutate cu copiii „Regulile clasei”, stabilind cu toţii anumite reguli de comportament pentru anumite situaţii, urmând ca ei să se observe şi să se monitorizeze. Dacă regulile erau respectate, elevul A.N. era recompensat prin laudă, încurajare,  întărindu-se în acest fel comportamentele pozitive.

Dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare
Scopul acestei acţiuni este şi socializarea copilului care din cauza izolǎrii de cǎtre ceilalṭi copii devenise chiar agresiv. Agresivitatea din pǎcate nu era acceptatǎ de cǎtre pǎrinṭi, care nu puteau concepe cǎ aceste manifestǎri aparṭin copilului lor care acasǎ era foarte liniştit.

Consilierea familiei (Programul părinte-copil)
Scopul programului părinte-copil este acela de a induce modificări în interacţiunile părinte-copil, acestea constituind o premisă a reducerii problemelor comportamentale ale copilului în familie.
Punctele centrale ale programului sunt modul în care caracteristicile copilului, cele ale părinţilor şi problemele familiale influenţează:
– comportamentul copilului;
– percepţia comportamentului copilului de către părinţi;
– reacţiile părinţilor la comportamentul copilului.

Reducerea tensiunilor în familie poate avea o importanţă majoră în diminuarea problemelor comportamentale ale copilului, de aceea ele au fost discutate în cadrul programului părinte-copil.

Realizarea evaluărilor
Pentru cunoaşterea obiectivă a profilului psihologic al copilului şi mai ales pentru adoptarea unor măsuri pedagogice adecvate particularităţilor individuale s-au folosit un set de probe psihologice care au permis identificarea unor particularităţi ale dezvoltării.

VI. Concluzii:

Programul de intervenţie personalizat presupune colaborarea în echipă, formatǎ din profesor diriginte, psihologul şcolar, profesorii clasei, familie, toţi cei implicaţi în activitatea desfăşurată de A.N. pe parcursul unei zile pentru a forma un cerc de susţinere, echilibrare şi integrare a lui  în comunitate.

În urma intervenţiei educative am reuşit să realizăm un progres favorabil prin ameliorarea tulburărilor hiperchinetice şi de atenţie. Activitatea noastră în şcoală s-a axat pe urmărirea evoluţiei copilului implicat şi pe crearea de prilejuri pentru a exersa suplimentar activităţi necesare, urmărind totodată dezvoltarea încrederii în forţele proprii. Acest fapt l-am realizat prin aplicarea unor metode şi procedee eficiente pentru integrarea copilului în colectivul clasei, relaţionarea sa cu ceilalţi copii şi cu adulţii, formarea deprinderilor comportamentale, motrice, socio-afective, practice.

În prezent, elevul A. N. este elev ȋn clasa a-XII-a si a reuşit sǎ se integreze ȋn colectivul clasei, pǎrinṭii au ȋnṭeles faptul cǎ acesta avea nevoie de contactul cu persoane de aceeaşi vârsta cu el şi nu izolat aşa cum era la ȋnceputul clasei a-IX-a, ȋncurajându-l şi chiar organizându-i petreceri aniversare reuşite cu toṭi colegii ca invitaṭi.

Accesări: 782

Articole asemănătoare