Comunicarea umană se dezvoltă în mod fundamental prin intermediul interacțiunilor sociale și este profund modelată de contextul cultural. Pornind de la teoria socio-culturală a lui Vygotsky, care subliniază rolul medierii sociale în formarea funcțiilor cognitive superioare, prezentul articol examinează multiple dimensiuni ale relației dintre cultură și comunicare. Analiza teoretică evidențiază modul în care factori precum statutul socioeconomic, nivelul educațional al părinților, practicile culturale de îngrijire și locația geografică influențează semnificativ dezvoltarea vocabularului și a competențelor lingvistice la copii. Articolul explorează, de asemenea, implicațiile acestor influențe socio-culturale în contextul educațional, acordând atenție particulară comunicării între profesori și părinți, precum și integrării studenților migranți. Prin sintetizarea cercetărilor din domeniu, se demonstrează că înțelegerea dimensiunii socio-culturale a comunicării este esențială pentru dezvoltarea unor practici educaționale eficiente și incluzive, care să țină cont de diversitatea culturală și de particularitățile fiecărui context social.
Cuvinte cheie: teoria socio-culturală, dezvoltarea limbajului, Vygotsky, comunicare educațională, factori socioeconomici, dialog intercultural
Teoria socio-culturală
Teoria socio-culturală a fost definită de către Vygotsky. În zilele noastre există forma revizuită a teoriei. Teoria lui Vygotsky este cultură-centrică și susține că dezvoltarea funcțiilor cognitive și a funcțiilor mentale superioare provine din interacțiunile sociale (Aimin, 2013; Panhwar et al., 2016; Ratner, 2015).
Vygotsky spune că cultura are un efect formator asupra oamenilor. Putem menține aici simbolurile, conceptele sau instituțiile colective. Acest efect formator în contextul social stimulează și consolidează dezvoltarea personală, dar rolul cel mai important este supraviețuirea cu ajutorul societății. Pentru dezvoltarea individuală avem nevoie de ceilalți, care au o putere formatoare asupra noi. În comunicare au apărut folosirea simbolurilor pentru a comunica mai eficient, mai ales când vânau pe zone întinse. Astfel, simbolurile s-au ajutat supraviețuirea vânătorilor. Cu mulți ani după folosirea simbolurilor, simbolurile s-au transformat în cuvinte pentru a ajuta gândirea și comunicarea rapidă (Panhwar et al., 2016; Ratner, 2015; Scott & Palincsar, 2013). Vygotsky a susținut ideea că mediul înconjurător are un rol important în formarea personalității. Acționarea în mediul socio-cultural ne dă posibilitatea de a forma, de a dezvolta. Forma ideală a dezvoltării copilului se află în mediul copilului în contextul interacțiunii cu acesta. Dacă în mediul înconjurător se află un blocaj, ariile de dezvoltare al copilului vor fi afectate în diferite moduri. De exemplu, dacă sugarul nu este stimulat în mod potrivit din partea comunicării, limbajul, comunicarea va avea dificultăți. Ilyenkov subliniază ideea că trebuie un mediator între copilul și mediul înconjurător pentru dezvoltarea potrivită (Aimin, 2013; Ratner, 2015; Scott & Palincsar, 2013). Mediatorul pot fi părinții, care sunt lângă copilul lor. Limbajul este cea mai răspândit instrument simbolic afectat de cultură pe care oamenii le folosesc ca un instrument mediator. Din perspectiva socio-culturală, învățarea timpurie a limbajului rezultă din procese de creare a sensurilor în cadrul activităților cu membrile unei culturii. Învățarea se realizează în cadrul evenimentelor, unde individul interacționează cu oameni și obiecte din mediul înconjurător. În mediere, reglementarea este importantă mai ales în reglarea propriei activități. Internalizarea se referă la procesul în care o activitate externă devine internă (Aimin, 2013; Panhwar et al., 2016).
Individualizare funcțiilor sociale transformă în funcții psihologice, care sunt necesare pentru comunicare. Instrumentele psihologice sunt esențiale în achiziția schemelor, reprezentări colective și în narațiuni. Această teorie exprimarea lingvistică este o competență culturală. Bernstein a dezvoltat teoria lingvistică socioculturală. El consideră că limbajul este un mecanism important al structurii și al controlului social. Teoria lui Bernstein integrează limbajul cu (a) nevoile culturale, (b) diviziunile, (c) politica, (d) condițiile culturale. Codurile lingvistice sunt coduri implicite, legate de context (Panhwar et al., 2016; Ratner, 2015). După descrierea și explicarea stilurilor ale lui Mindy și Deena codurile lingvistice sunt formele capitalului lingvistic, sunt organizate pentru anumite roluri sociale. Limbajul discursiv este o formă a controlului social. Limbajul poate fi și un dispozitiv de forță socială. Vygotsky subliniază că experiența individuală, rolul ocupat în clasa socială influențează comunicarea, limbajul individului (Ratner, 2015). Zona de Dezvoltare Proximală este construită din două niveluri: (a) nivelul real de dezvoltare (nivelul atins independent de copil) și (b) nivelul de dezvoltare viitor (nivelul de aptitudini potențiale pe care copilul este capabil să atinge cu ajutorul unui mediator) (Aimin, 2013).
Vygotsky definește 3 etape ale dezvoltarea limbajului. Prima etapa este discursul social: copilul folosește vorbirea pentru a controla comportamentul celorlalți, să exprime emoțiile și gândurile. În etapa discursului egocentric (3-7 ani) comunicarea socială este încă nedezvoltată, copiii vorbesc singuri, folosesc un limbaj mai sofisticat. Ultima etapă este vorbirea interioară care ne permite să direcționăm comportamentul și gândirea (Aimin, 2013; Panhwar et al., 2016).
În cazul învățării comunicarea socio-culturală ajută elevilor să obțină informații unii de la alții. Învățarea copilului începe cu interacțiunea cu alți oameni: interiorizează și procesează informațiile dobândite în urma comunicării cu ceilalți. Vygotsky afirmă că efectele (a) socio-culturale, (b) psihologice, (c) istorice au un impact major asupra dezvoltării individuale și comunicaționale. Influențele culturale modelează dezvoltarea mentală a copilului: tradițiile, obiceiurile (Panhwar et al., 2016).
Relația dintre cultură și comunicare
Cultura poate fi definită ca un ansamblu de semne, precum limba, simbolurile, obiceiurile, imagini, prin care un popor conservă, transmite experiențele umane din generația dată sau din generațiile anterioare. Aspectul socio-cultural al globalizării îmbunătățește interacțiunea, conectarea diferitelor culturi având în vedere valorile fiecărei culturii. Comunicarea duce la apariția de noi conexiuni informaționale, care se extinde spre cunoașterea altor culture din lumea. Cu ajutorul comunicării culturale societatea se dezvoltă, și ne oferă posibilitatea formării de legături culturale: (a) primim o imagine amplă despre viața oamenilor din cultura dată, (b) putem realiza un transfer de experiență, (c) putem risipi îndoielile legate de cultura respectivă (Telep et al., 2021).
Putem menționa ca elemente ale comunicării sociale (a) știința, (b) servicile de bibliotecă, (c) jurnalismul. În secolul nostru, mass-media reprezintă o modalitate de comunicare care schimbă stilurile de comunicare. Cu ajutorul internetului sunt disponibile informații actuale din toată lumea, astfel primim o avalanșă de informații culturale nu numai din cultura noastră. Astfel, sistemul nostru de valori nu este definită numai de cultura noastră, ci ne construim elemente în acest sistem din culturi străine. Iar pe de altă parte, comunicarea verbală față în față se transformă într-o comunicare din mediul online (Telep et al., 2021).
Dezvoltarea limbajului al copiilor în contextul socio-cultural
Dezvoltarea vocabularului poate fi influențată de individ și de factorii de mediu, unde partea socială și culturală a mediul copilului este foarte importantă. Ca factori individuale pot fi menționate vârsta și sexul: dimensiunea vocabularului crește odată cu vârsta copilului, iar fetele încep să vorbească mai repede și au un vocabular mai bogat ca băieții. Stolarova și colab. (2016, as cited in Southwood et al., 2021) au subliniat că fetele de 2 ani care nu mergeau în mod regulat la grădiniță și au stat acasă aveau un vocabular mai mare decât băieții în situație asemănătoare. Un alt factor de mediu pot fi menționat statutul socioeconomic și nivelul de educație al mamei. Copii din medii mai bogate arătau abilități lingvistice mai bune, mai bogate decât cei din familii săraci. Statutul socioeconomic delimitează oportunitățile copilului de a acționa cu persoane cu un vocabular mai bogat. Experiențele lingvistice influențează rapiditatea de îmbogățire a limbajului. Au subliniat ideea că dacă un educator lucrează cu un grup mic de copii, vocabularul copiilor va dezvolta mai repede. Lectura de cărți corelează cu bogăția limbajului: cu cât mai mult citește o persoană, cu atât va fi mai bogat vocabularul. Cercetările au subliniat că familiile din mediul socioeconomic scăzut nu citesc povești pentru copii sau rar citesc povești. Cercetările au arătat că nivelul superior al educației maternă colerează cu un nivel mai bogat de vocabular expresiv al copilului la diferite vârste. Acești copii folosesc mai rar autorepetiții, pun mai multe întrebări cu o lungime mai mare. În cazul limbajului receptiv nu au găsit diferențe semnificative (Southwood et al., 2021). Există diferențe culturale în interacțiunile verbale. De exemplu, în Bolivia, horticultorii vorbesc cu copiii sub 4 ani 1 minut pe oră în timpul zilei, iar în Botswana au găsit că există puțin interacțiunea verbală între mame și copii sub vârsta de 5 ani, iar mamele vorbesc mai puțin cu sugarii sub 1 an decât cu cele sub 5 ani, nu vorbesc cu ei în timpul îngrijirii. Comunicarea este numai în stil instrucțional (Cristia et al., 2017, as cited in Southwood et al., 2021; Geiger și Alant, 2005, as cited in Southwood et al., 2021). Dacă un cuvânt apare în mai multe contexte și în afara îngrijitorilor folosesc și alte persoane cuvântul respectiv, atunci fixarea va fi mai bună. Locația geografică unde crește copilul are un efect puternic asupra interiorizarea cuvintelor la care este expus. În ceea ce privește cuvintele învățate, mediul înconjurător, clima copilului ar putea influența termenile folosite: ce vede acolo, ce fel de animale, plante sunt acolo, ce mănânc. Acest lucru poate afecta dobândirea limbilor străine. Lângă acest lucru, experiența de îngrijire a copiilor de 2 ani are o relație pozitivă cu dimensiunea vocabularului, intrarea în grădiniță fiind un punct important (Southwood et al., 2021).
Dimensiunea socio-culturală a comunicării în contextul educațional
În contextul educațional comunicarea este esențială între părinți și profesori. Pentru o comunicare eficientă trebuie luat în considerare factorii de mediu și stilul comunicațional al felurilor. De exemplu, (a) tradițiile, (b) cultura, (c) vârsta, (d) statutul social al partenerilor sunt puncte de plecare al inițierii comunicării. În mediul de clasă profesorul trebuie să fie atent la etnia, religia și cultura elevului pentru că sunt diferențe culturale în ceea ce privește sensul unor gesturi, mimicelor sau chiar cuvintelor. Pot apărea bariere în comunicație cu părinții. Aceste bariere pot fi legate de (a) resursele școlare, (b) profesionalismul, (c) educația părinților și (d) de caracteristicile de mediu. Comunicarea în acest context are drept scop (a) informarea, (b) formarea părinților și (c) creșterea succesului elevilor. Profesorii pot îmbunătății comunicarea dacă încearcă să-și înțeleagă limba și diferențele culturale, caută informații despre statutul social al familiei. Experiențele negative legate de comunicarea în mediul educațional pot afecta comunicarea în prezent. Partenerii trebuie să uite aceste experiențe anterioare. Părinții care lucrează mult au un stil de comunicare mai rapid, mai superficial (Ozmen et al., 2016).
În cazul studenților migranți, este important comunicarea și dialogul intercultural. Studenții dintr-un anumit grup trebuie să se informeze despre cultura colegiilor pentru a putea accepta comportamentul și modul de comunicare al studenților migranți. Comunicarea studenților din alte țări depinde de capacitatea lor de a coopera în alte culturi împreună cu tradițiile, normele lor. Pregătirile socio-culturale le ajută la integrarea în noul mediu social și cultural (Apanasyuk et al., 2019).
În concluzie, atât (a) cultura, (b) religia, (c) normele, (d) obiceiurile cât și (e) statutul social influențează comunicarea cu partenerii din mediul nostru înconjurător.
Dimensiunea socio-culturală a comunicării reprezintă un factor determinant în dezvoltarea cognitivă și lingvistică a individului, influențând nu doar modalitățile de exprimare, ci și procesele de învățare și integrare socială. Perspectiva vygotskiană, care situează comunicarea în centrul dezvoltării funcțiilor mentale superioare prin intermediul medierii sociale, rămâne actuală în înțelegerea complexității acestor procese. Cercetările contemporane confirmă că factori precum statutul socioeconomic, nivelul educațional al părinților, practicile culturale de îngrijire și accesul la experiențe lingvistice variate au un impact semnificativ asupra traiectoriilor de dezvoltare a limbajului la copii.
În contextul educațional actual, caracterizat prin diversitate culturală crescândă și mobilitate transnațională, înțelegerea acestor influențe socio-culturale devine esențială pentru practicieni. Profesorii și educatorii trebuie să dezvolte competențe interculturale și să adopte strategii de comunicare sensibile la diferențele culturale, religioase și socioeconomice, facilitând astfel dialogul constructiv cu părinții și integrarea eficientă a tuturor elevilor. Recunoașterea și valorificarea diversității socio-culturale în practica educațională nu reprezintă doar o necesitate etică, ci și o condiție fundamentală pentru asigurarea succesului academic și dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil în societatea contemporană globalizată.
Bibliografie
Aimin, L. (2013). The Study of Second Language Acquisition Under Socio-Cultural Theory. American Journal of Educational Research, 1(5), 162–167. doi.org/10.12691/education-1-5-3
Apanasyuk, L. A., Kaziakhmedova, S. K., Belozertseva, N. V., & Kireeva, I. A. (2019). Socio-cultural conditions for the formation of the competence of intercultural communication of migrant students . Modern Journal of Language Teaching Methods, 9(1), 524–529. dx.doi.org/10.26655/mjltm.2019.1.1
Ozmen, F., Akuzum, C., Zincirli, M., & Selcuk, G. (2016). The Communication Barriers between Teachers and Parents in Primary Schools. Eurasian Journal of Educational Research, 16(66), 1–30. doi.org/10.14689/ejer.2016.66.2
Panhwar, A. H., Ansari, S., & Ansari, K. (2016). Sociocultural theory and its role in the development of language pedagogy. Advances in Language and Literary Studies, 7(6). doi.org/10.7575/aiac.alls.v.7n.6p.183
Ratner, C. (2015). Classic and Revisionist Sociocultural Theory, and their analyses of expressive language: An empirical and theoretical assessment. Language and Sociocultural Theory, 2(1), 51–83. doi.org/10.1558/lst.v2i1.26988
Scott, S., & Palincsar, A. (2013). Articles | Education.com. Www.education.com. www.education.com/reference/article/sociocultural-theory/
Southwood, F., White, M. J., Brookes, H., Pascoe, M., Ndhambi, M., Yalala, S., Mahura, O., Mössmer, M., Oosthuizen, H., Brink, N., & Alcock, K. (2021). Sociocultural Factors Affecting Vocabulary Development in Young South African Children. Frontiers in Psychology, 12. doi.org/10.3389/fpsyg.2021.642315
Telep, O. A., Balashenko, I. V., Fedaka, P. P., Ukhach, L. I., & Sivak, Y. M. (2021). Development and transformation of the communicative element of socio-cultural activities. Linguistics and Culture Review, 5(S2), 708–721. doi.org/10.37028/lingcure.v5nS2.1414