Valorificarea teoriei inteligenţilor multiple prin proiectele eTwinning

Împreună cu elevii mei, care sunt în clasa I în acest şcolar, 2023-2024, am devenit parteneri, în luna octombrie 2023, la proiectul internaţional colaborativ eTwinning „Eight doors of inteligence/ Opt uşi ale inteligenţei’’, având ca fondatori pe  Meltem Altundağ, din Turcia, şi pe Elisabeta Edit Borş,  din România. Proiectul porneşte de la teoria inteligențelor multiple a lui Gardner, care susține că există 8 domenii de inteligență diferite și că fiecare individ are un mod unic de a-și folosi zonele de inteligență. Pe baza acestor informații, în cadrul proiectului „Eight doors of inteligence/ Opt uşi ale inteligenţei”, am avut de realizat activităţi principale cu elevii pe 8 domenii de inteligenţă: inteligența verbală, inteligența intrapersonală, inteligența logico-matematică, inteligența muzicală, inteligența naturalistă, inteligența vizuală și spațială, inteligența kinestezică.

Activitatea 1 am avut-o în luna noiembrie 2023, activitate pe inteligenţa verbală. Copiii au sărbătorit Ziua Mondială a Salutului pe 21 noiembrie, unde au transmis mesaje către colegii lor parteneri. Activitatea 2 a fost pe Inteligenţa intrapersonală de conștientizare pentru 3 decembrie, Ziua Mondială a Dizabilității. Copiii au avut de realizat activităţi pentru o dizabilitate aleasă. Activitatea 3 a fost pe inteligenţa logică, Copiii au sărbătorit, pe 29 ianuarie, Ziua Mondială a Puzzle-urilor. Am creat puzzle şi le-am încadrat într-un joc pe platforma Genially. Activitatea 4 a fost pe inteligența socială – am sărbătorit ziua de 30 ianuarie, ziua non-violenței în școli, cu activități pe tema inteligenței sociale. Activitatea 5 a fost pe inteligenţa muzicală. Fiecare dintre țările partenere a avut de împărtășit un cântec faimos pentru copii dintr-o altă  țară parteneră. Noi am avut un cântecel din Turcia, unde copiii l-au fredonat în limba turcă. Activitatea 6 a fost pe inteligenţa naturalistă. Am sărbătorit pe 21 martie Ziua Mondială a Apei cu activități în domeniul inteligenței naturii. Activitatea 7 a fost pe inteligența vizuală și spațială: Am sărbătorit, pe 15 aprilie, Ziua Mondială a Artei, cu activități în domeniul inteligenței vizuale. Tema a fost „Sunt un tablou’’. Fiecare elev a înfățișat un tablou celebru și apoi a oferit scurte informații despre autorul lucrării. Activitatea 8 este pe inteligența kinestezică. Atunci vom sărbători, pe 10 mai, Ziua Mișcării pentru Sănătate cu activități în domeniul inteligenței kinestezice.

Voi împărtăşi o parte din  Activitatea 7, despre inteligența vizuală și spațială. Fiecare elev a înfățișat un tablou celebru și apoi a oferit scurte informații despre autorul lucrării. Această activitate s-a realizat într-o colaborare şi implicare cu părinţii.

„Sunt ca un tablou”: O activitate artistică captivantă

Activitatea „Sunt ca un tablou” invită elevii să exploreze lumea fascinantă a artei plastice într-un mod creativ și interactiv. Inspirată de Ziua Artei în cadrul Proiectului eTwinning „Eight doors of inteligence/ Opt uşi ale inteligenţei’’ această activitate le oferă elevilor șansa de a se transforma în opere de artă celebre, oferindu-le o perspectivă unică asupra procesului artistic și a mesajului transmis de pictori. Această activitate a implicat şi familia copilului în realizarea tabloului ales prin fotografierea lui.

Obiective:

  • Dezvoltarea inteligenţei vizuale şi spaţiale;
  • Cunoașterea unor opere de artă celebre și a autorilor lor;
  • Dezvoltarea încrederii în sine și a abilităților de prezentare;
  • Colaborarea şi implicarea părinţilor în realizarea tabloului

Materiale necesare:

  • Reproduceri ale unor tablouri celebre prin fotografierea copilului
  • Cărți de artă sau acces la internet pentru documentare
  • Aparat foto/ telefon/ tabletă/ calculator

Desfășurarea activității:
1. Alegerea tabloului: Am prezentat elevilor o selecție de reproduceri ale unor tablouri celebre, din diverse perioade artistice și stiluri. Elevii şi-au ales un tablou care l-a atras în mod deosebit și care l-a stârnește curiozitatea.
2. Documentare: Elevii au folosit cărți de artă/ internetul pentru a se documenta despre tabloul ales, aflând informații despre autor, perioada artistică, stilul artistic, subiectul reprezentat și mesajul transmis de tablou.
3. Transformarea în tablou: Elevii au creat tabloul ales, folosind diferite instrumente digitale. Au ales să se costumeze, au folosit  recuzită pentru a completa reprezentarea tabloului.
4. Prezentarea: Fiecare elev şi-a prezentat tabloul creat, a comparat fotogafia lui cu tabloul celebru, oferind colegilor informații despre artist, opera de artă și modul în care s-a simțit în timp ce s-a fotografiat. A explicat de ce a ales acel tablou specific și ce l-a atras la el.

Activitatea „Sunt ca un tablou” le-a oferit elevilor o experiență de învățare bogată și semnificativă, stimulând creativitatea, inteligența vizuală şi spaţială. Prin conectarea cu opere de artă celebre, elevii și-au putut dezvolta o apreciere mai profundă pentru artă și cultură, devenind spectatori activi și critici ai lumii artistice.

 

prof. Gabriela Gălățanu

Școala Gimnazială Nr. 1, Orbeni (Bacău) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/gabriela.galatanu

Articole asemănătoare