Copilăria este cea mai frumoasă vârstă a unei persoane. Cât de frumos ar fi să rămânem veșnic copii! Să trăim exuberanță jocurilor și jucăriilor care ne bucură, care ne determină să fim fericiți, să uităm de griji și nevoi, să avem sufletul curat și speranța că totul este posibil. Să inventăm jocuri simple, năzbâtii unde să-i atragem pe cei dragi.
Creangă va fi veșnic cu noi! Nu există prunc care să nu fi trecut măcar printr-o experiență asemănătoare, care să fie atras într-o întâmplare năstrușnică, care să-i rămână în memorie precum Amintirile autorului din Humulești. Râsul, veselia, necazul, seriozitatea, tristețea, melancolia toate se-mpletesc când ne duce gândul către ținutul Neamțului, meleag de basm, unde cele mai fascinante personaje au prins viață. Modelele lor se-nfiripă în atitudinile elevilor, profesorilor și părinților.
Așezarea, locul nașterii, rămâne în memoria personală veșnic vie. O stare de liniște ne cuprinde când mintea fuge spre bătătura unde ai pășit întâia oară, unde ai primit ocrotirea părinților sau ai experimentat năstrușnicii de unde ai tras învățături de preț: „Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleşti, din târg drept peste apa Neamţului; sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, care se ţin tot de una: Vatra satului, Delenii şi Bejenii.”
Icoana mamei dăinuiește între cele bisericești: „Mama însă era în stare să toarcă-n furcă, și să învăț mai departe. Și tot chihăia mama pe tata să mă mai dea undeva la școală, căci auzise ea spunând la biserică, în Parimei, că omul învățat înțelept va fi și pe cel neînvățat slugă-l va avea”. Puterea părintelui de a te determina în viață să alegi calea dreaptă, a unei meserii nobile, este mai presus de orice. Cu o pedagogie simplă, a unei țărănci neînvățate, Smaranda este de fapt fiecare mama a oricărui copil mai mare sau mai mic. Simplă, muncitoare, cu casa plină de prunci nu abandonează ideea că poate să scoată ceva bun din copilul ei drag pe care-l dorea om mare.
Familia-i leagănul copilăriei. „Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ne era îndestulată”. Când cei ce te-nconjoară îți sunt bine, când liniștea căminului e-nvăluită în simplitate, credință și muncă, nimic parcă nu tulbură casa. De acolo pleci, acolo revii cu drag și ori de câte ori dai de greu sau îți este bine o emoție pozitivă te revigorează, te întărește și-ți dă putere să te ridici. Acolo, undeva, cineva ți-a dat aripi, te-a îndrumat pas cu pas spre ceea ce ești azi.
Universul Humuleștilor este fantastic. Se înfățișează în față elevilor vremuri apuse, simple, dar de-o eleganță încântătoare. Portul traditional îmbrăcat la ceremoniile școlare scoate copilul de azi din anonimat. Ia, cămașa de preț a românului simplu, oferă un aer sfânt, aparte, de sărbătoare. De la frați și surori, părinți și vecini, personaje necuvântătoare sau cine știe ce alți participanți la spectacolul amintirilor lui Creangă, veșmintele naționale ne călăuzesc spre eleganță și bun gust, spre bucuria portului împodobit cu flori și păsări, rămurele și cruciulițe. Viața cu bune și rele, bucuria și tristețea se-mpletesc armonios pe pânza albă sau gălbuie de vreme. Valer Butură consideră că, odinioară, „grijile femeilor erau în principal hainele şi țesăturile din interior. Hainele purtate în văzul tuturor atrag atenţia prin măiestrie şi diversitate“.
„Ne aflăm într-o lume colorată şi pitorească, populată de flori, păsări, forme geometrice, ca într-o imensă grădină de basm în care ordinea este câteodată vizibilă, alteori dispare în mulţimea motivelor“. Cămăşile populare mai au cusute pe mâneci, dar şi pe partea din faţă, diferite încrengături. Acestea reprezintă arborele vieţii. Dacă ele sunt dispuse vertical, sugerează aspiraţia către divinitate, dacă sunt cusute orizontal, reflectă pământul şi realul, iar dacă sunt brodate sub formă de spirală, truda şi perseverenţa. Aceste încrengături ne duc cu gândul la visul irealizabil al tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte.
Bogăția limbajului humuleștean este sorbit cu sete de fiecare lector. Regionalismele și arhaismele utilizate colorează parcă mai intens năzdrăvăniile personajelor, evidențiind bucuria acțiunii, ridicând tensiunea acesteia, ținându-ne locului până la finalizarea citirii textului. Acești termeni care apar în vorbirea locuitorilor îndeplinesc funcţii complexe în contextul comunicării cotidiene: creează culoarea locală, prin acumularea particularitaţilor regionale, dând autenticitate şi vigoare exprimarii. Valorificarea regionalismelor reprezintă o treaptă superioară a măiestriei artistice, deoarece presupune intervenţia creatoare a elevului, prin identificarea particularităţilor regionale tipice. Ele pot fi încadrate în contexte artistice sugestive. Regionalismele care apar în limbajul comunităţii respective pot fi oglindi, alături de obiceiuri şi diferite obiecte, originile daco-romane ale ţinutului.
Diversitatea obiceiurilor din satul lui Creangă ne înfățișează un spectacol admirabil: mersul cu uratul, hrănirea cosașilor pe luncă, trezitul după cântecul pupezei etc. Fiecare comunitate are un tezaur material şi spiritual, un stil propriu de convieţuire, o înţelepciune colectivă aparte, o filosofie de viaţă specifică şi o atitudine faţă de problemele cotidiene care determină un mod de gândire şi de comportare diferit de alte comunităţi. În procesul dezvoltării acesteia se acumulează o vastă experienţă de viaţă, structurându-se tradiţii, mentalităţi, obiceiuri.
Astfel, sentimentele şi valorile moral-civice ale elevilor pot fi cultivate făcând apel la datinile satului românesc. Elevilor, culegând, prezentând şi învăţând diferite obiceiuri, le pot fi stimulate sentimente de mândrie, drept urmare a conştientizării faptului că sunt oameni ai pământului, urmaşi ai daco-romanilor. Li se cultivă sentimentul apartenenţei la acest meleag şi la acest popor. Sunt sigură că le va face plăcere școlarilor să caute frumuseţile limbii române în puterea vie a folclorului tradiţional. Fără limba dulce şi armonioasă pe care părinţii și scriitorii noştri ne-au transmis-o odată cu viaţa, n-am putea exista ca fiinţe cuvântătoare, ca popor vrednic de a sta alături, cu atâta demnitate şi mândrie, din punct de vedere intelectual, alături de popoarele cu adevărat civilizate. Vocabularul artistic al diferitelor creaţii ale satului, se diferenţiază prin varietatea şi multitudinea expresiilor plastice, de o naturaleţe deobsebită. Exprimarea veche din vorbele personajelor și localnicilor dezvoltã capacităţile creatoare ale elevilor şi determină, fără doar şi poate, însuşirea de către aceştia a unui cod bogat de conotaţii ale cuvintelor, pe care ei îl pot descifra uşor în textele literare şi îl pot utiliza cu succes în comunicarea orală şi scrisă.
Morala poveștilor și amintirilor lui Creangă dezvoltă o nouă atitudine elevilor. Prin intermediul personajelor negative sau pozitive conștientizează binele și răul, frumosul și urâtul, adevărul și minciuna, valori prețioase ale unei personalități în devenire. Creangă nu născoceşte subiecte, teme impresionante, pentru că ele există. Inspiraţia artei sale e un dat al vieţii, iar artistul se concentrează, cu forţe însemnate, să le împărtăşească. Prozatorul nu este un arhitect cu vorbe, ci un desăvârşit intuitiv. Plăsmuirea vorbelor este veșmântul sensibilităţii, incandescenţa cugetului. Astfel, formarea şi modelarea trăsăturilor de personalitate, deprinderea elevilor cu regulile unui comportament civilizat, dezvoltarea sentimentelor morale (curaj, perseverenţă, respect) constituie exigenţe la îndeplinirea cărora opera literară, prin particularităţile ei, aduce o contribuţie deosebită. Înfăptuirea acestor imperative au în vedere şi cultivarea pasiunii pentru activitatea cititului.
Simpatia scriitorului pentru râs, redată în prozele sale pline de-un umor variat, de cele mai multe ori lexical, care-i obţinut prin simpla juxtapunere a cuvintelor cu sensul lor propriu, familiaritatea oglindită în limbajul plin de emoţie, bonomia, toate acestea îl apropie pe micul lector de creaţia sa pentru copii. Creangă creează cu o nemăsurată bună dispoziţie pentru toți cititorii.
Bibliografie
Blaga, Lucian, Trilogia culturii (Studiul – Spaţiul mioritic), vol. III, Bucureşti, Editura pentru Literatură universală, 1969.
Butură, Valer, Etnografia poporului român, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1978.
Creangă, Ion, Povești, Povestiri, Amintiri, București, Editura Regis, 2005.