Studiu privind creșterea motivației pentru lectură a elevilor prin activități de prezentare de carte

Momentul de maxim interes pentru părinți, după intrarea copilului în școală, îl constituie cel în care acesta învață să citească fără ajutor. Pentru unii copii în clasa pregătitoare, pentru alții în clasa I, acesta este un punct de cotitură în evoluția sa școlară. Ceea ce părinții intuiesc este că de învățarea plăcerii de a citi vor depinde multe în educația de mai târziu a copiilor. Ceea ce doar puțini cunosc este că plăcerea de a citi se formează, se dezvoltă pas cu pas. Și ceea ce și mai puțini aplică este de a însoți copilul pe drumul acestei învățări.

Cadrele didactice au de cele mai multe ori, nu doar rolul de a îi educa pe cei mici, ci și pe părinții lor. Să fii părinte nu se învață în nicio școală, iar ceea ce pentru unii vine firesc, pentru alții este dificil. Iată de ce, este foarte important să îi ajutăm pe părinți să îi sprijine pe copii.

Activitățile pe care le facem în clasă sunt de cele mai multe ori punct de plecare pentru cele de acasă. Și cu cât le creăm mai atractive, cu cât îl punem pe copil în centrul acțiunii, cu atât vom avea rezultate mai notabile.

Voi prezenta în rândurile care urmează un studiu referitor la un șir de activități menite să crească impactul lecturii în rândul elevilor din colectivul meu. Am recurs la o astfel de activitate în urma unei rezistențe pe care am întâmpinat-o în rândul copiilor în ceea ce privea lectura independentă.

Titlul activității: „Convinge-mă să citesc!”

Clasa a II-a

Disciplina: Comunicare în limba română. Discipline integrate: Arte vizuale și abilități practice, Dezvoltare personală.

Durata/ cadența: Activitățile s-au desfășurat pe durata unui an școlar (34 de săptămâni), 1 oră pe săptămână.

Scopul: creșterea motivației pentru lectura independentă, prin participarea la o suită de prezentări de carte.

Competențe specifice vizate:
2.3. Participarea cu interes la dialoguri, în diferite contexte de comunicare
2.4. Exprimarea expresivă a ideilor în contexte familiare manifestând interes și încredere în sine
3.1. Citirea unor mesaje scrise întâlnite în mediul cunoscut
3.2. Identificarea mesajului unui text, în care se relatează întâmplări, fenomene din mediul cunoscut
3.4. Exprimarea interesului pentru lectura unor cărți adecvate vârstei

4.1. Scrierea unor mesaje în diverse contexte de comunicare

Obiective:
* să lectureze o carte la alegere
* să alcătuiască o recenzie de carte după o schemă dată, având suport din partea învățătoarei
* să realizeze independent un afiș (conținând o serie de criterii date)
* să prezinte cartea în fața colegilor, având ca suport recenzia și afișul
* să adreseze întrebări colegilor care prezintă o carte, având o serie de criterii date la început de an școlar
* să își aleagă dintre cărțile prezentate de colegi, 5 cărți pe care să le citească pe durata întregului an școlar

Descrierea activității. Desfășurare:

Activitatea, care a pornit dintr-o dorință de a impulsiona lectura independentă a copiilor, a constat dintr-o suită de lecții în care aceștia au prezentat la alegere, câte o carte pe care au citit-o. Prezentarea a avut o schemă dată, pe tiparul unei recenzii mai detaliate. Printre elementele din prezentare au fost: titlul cărții și numele autorului, subiectul cărții într-o formă accesibilă copiilor, enumerarea personajelor (a celor mai importante acolo unde erau prea multe), menționarea personajului preferat și motivarea acestui lucru.

Prezentarea cărții era urmată de cea a unui afiș realizat după câteva criterii:
* titlul cărții și numele autorului
* o scenă / un personaj din poveste
* evidențierea afișului prin culori adecvate
* dimensiunea planșei A3 sau A2 (la alegerea copilului)
* numele copilului

La finalul prezentării, colegii aveau dreptul să adreseze câteva întrebări legate de conținutul cărții sau despre personaje. Rămânea ca ei să aleagă dacă vor citi cartea prezentată sau nu.

Pe parcursul anului școlar, am realizat împreună cu familia un bilanț al lecturilor copiilor. Pentru credibilitate, am cerut ca lista lecturilor să fie confirmată și semnată de unul dintre părinți. Rezultatele anuale au arătat mai mult decât încurajator:
V.V. – 17 cărți, A.P. – 16 cărți, N.M. 16 cărți, A.C. – 14 cărți, R.N. – 12 cărți, S.C. –12 cărți, D.R. – 12 cărți, E.Ș. – 11 cărți, G.N. – 10 cărți, A.H. – 10 cărți, Ș.P. –10 cărți, A.M. 9 cărți ș.a.m.d.
Au existat 5 copii care au citit mai puțin de 5 cărți.

De menționat este faptul că absolut toate cărțile au fost alegerea copiilor. Paleta selecției a fost foarte largă, incluzând romane pentru copii, cărți cu conținut științific (enciclopedii, cărți cu povestiri istorice, cărți cu ghicitori matematice), romane grafice, cărți de povești. Au fost acceptate toate, atât timp cât copiii au avut un argument pertinent pentru alegerea lor. De asemenea, așa cum am spus mai sus, am avut colaborarea părinților la fiecare solicitare.

Am acordat asistență, suport și îndrumare la:
* explicarea criteriilor (de realizare a prezentării, afișului și de evaluare)
* alcătuirea prezentării
* realizarea schemei afișului
* pe parcursul prezentării acolo unde copiii aveau emoții (încurajări și feedback-uri pozitive)

La finalul anului, într-o activitate de încheiere, am realizat un copac al învățării. Copiii au avut ocazia să enumere acele lecții din care au învățat cel mai mult. A fost un feedback minunat și pentru mine, deoarece „Convinge-mă să citesc!” a fost printre activitățile menționate de majoritatea copiilor, semn că impactul a fost peste așteptările mele.

S-au realizat trei evaluări:
• Evaluarea prezentărilor (realizată de către copii, conform unei grile cu punctaje pentru criteriile: cunoașterea conținutului cărții, claritatea și logica prezentării, argumentarea logică)
• Evaluarea afișelor (realizată tot de către copii, conform unei grile care cuprindea exact criteriile de realizare
• Lista de cărți citite de copii, semnată de părinți
La finalul anului școlar, împreună cu părinții, am cumpărat câte o carte pe care le-am oferit-o cadou.

Acum, după încheierea tuturor activităților din anul școlar, pot spune că elevii au fost cu adevărat implicați în acest proiect. Elementele care le-au suscitat curiozitatea și care au constituit factor motivațional au fost:

  • Prezența lor în fața clasei (faptul că au fost puși într-o lumină specială)
  • Prezența elementului de convingere a altora (s-au simțit importanți și ascultați)
  • Faptul că și-au putut alege cartea

Printre limitele activității și lecțiile învățate pentru alte experiențe de acest fel, cred că o completare a acestui proiect ar fi fost dată de o modalitate de măsurare a interesului pentru lectură la începutul și la finalul anului școlar, cu analiza comparativă a rezultatelor. Acesta va rămâne pentru următoarea generație…

 

prof. Emilia Sofia

Școala Gimnazială Nr. 19, Brașov (Braşov) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/emilia.sofia

Articole asemănătoare