În general, se disting două modalități sau căi logice de abordare a noțiunilor gramaticale. Strategiile didactice cel mai des utilizate în formarea noțiunilor lingvistice (morfologice și sintactice) sunt de două tipuri: de tip inductiv și de tip deductiv. În lucrarea Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri deschise didactice autoarea Alina Pamfil vorbește despre patru tipuri de demersuri didactice „din punctul de vedere al orientării parcursului didactic, etapa cognitivă (prin care elevul înmagazinează conștient cunoștințe noi de natură statică) poate fi desfășurată, inductiv, deductiv, analogic sau dialectic”.
Calea inductivă duce de la particular la general, de la enunțuri care conțin situații caracteristice de generalizare, formularea definiției, a regulii. Demersul inductiv este cel mai adecvat activităților de predare-învățare la limba română pentru că parcurge etapele firești ale descoperirii de la particular (exemple/ texte lingvistice care conțin faptele de limbă ce urmează a fi identificate) la general (formularea definițiilor), cu întoarcere la particular pentru a recontextualiza noțiunea (prin exerciții de recunoaștere, de caracterizare, de motivare, disociere, de exemplificare și exerciții creatoare). De exemplu, la clasa a VI-a, când elevii fac cunoștință cu noțiunea de predicat nominal, se pleacă de la particular, adică exemple de propoziții/ enunțuri care conțin astfel de predicate construite cu forme verbale diferite ale copulativului „a fi” (studiat separat într-o oră anterioară dedicată clasificării verbelor) și nume predicative exprimate prin părți de vorbire diferite, la general, adică definiția predicatului nominal. Se revine apoi la particular și se recontextualizează noțiunea sintactică nouă de predicat nominal prin exerciții de recunoaștere, de exemplificare și exerciții creatoare.
Calea deductivă presupune derularea inversă a parcursului inductiv, ea constând în trecerea de la general spre particular, folosindu-se în acest scop definiția unei noțiuni gramaticale, urmată de exemplificarea conceptului gramatical propus spre studiere, identificare și analiză. Exemplificarea se va realiza, în mod obligatoriu, folosindu-se serii succesive de enunțuri, ce vizează aprofundarea și nuanțarea noțiunii.
Demersul deductiv este des utilizat datorită economiei de timp pe care o presupune în predarea unor cunoștințe, respectiv în fixarea lor. Un astfel de demers poate fi utilizat după reactualizarea însuşirea noţiunii de predicat verbal, în clasa a VI-a, dobândirea conostințelor despre predicatul nominal se poate realiza printr-un demers deductiv: se definește predicatul; se actualizează definiția predicatului verbal; se obține definiția predicatului nominal prin compararea celor două definiții;se formulează exemple care să acopere toate elementele definiției: se analizează exemplele, evidențiindu-se elementele componente; se analizează predicatele nominale prin însușirea algoritmului; se aplică prin rezolvarea diferitelor tipuri de exerciții: de la cele analitice spre cele sintetice.
Calea analogică constă în transpunerea, într-un context nou, a unor elemente deja cunoscute. De exemplu, la clasa a VIII-a, în predarea-învățarea propoziției subordonate predicative (PR) se pornește de la cunoștințele elevilor despre predicatul nominal, (alcătuit conform programei școlare în vigoare dintr-un verb copulativ și un nume predicativ). Cadrul didactic oferă mai multe exemple de enunțuri ce conțin predicate nominale alcătuite din verbe copulative variate și nume predicative exprimate prin părți de vorbire diverse și le cere elevilor să identifice predicatele. Exemple de enunțuri: Mihai este așa. Maria a ajuns cea mai harnică. „Și dracul pare frumos uneori. Ele cel dintâi la trântă. E destul un ciomag la un car de oale”. (I. Creangă, Amintiri din copilărie) Se analizează predicatele nominale identificate, marcându-se verbul copulativ și numele predicativ. Sarcina următoare este înlocuirea numelor predicative din fiecare propoziție cu o propoziție, prin care să se transmită o informație în legătură cu subiectul. Frazele rezultate pot arăta așa: Mihai este/(cum) au vrut ai lui. /Maria a ajuns /(ce) și-a propus./ Și dracul pare/ (să) fie frumos uneori./ etc.
Elevii descoperă că propozițiile formate îndeplinesc, la nivelul frazei, rolul de nume predicative pe lângă verbele copulative cu funcția sintactică de predicat nominal incomplet din propoziția regentă.
Calea dialectică, sau „învățarea prin opoziții,” este adecvată structurării unor noțiuni- pereche și este un parcurs de învățare ce presupune o abordare contradictorie, o confruntare între situații, concepte care se opun. La nivelul cunoașterii didactice, prin „opoziție” se înțelege un raport între două noțiuni, două judecăți, două caracteristici , care au un statut antinomic, altfel spus, contrastează din punct de vedere semantic și științific. Un astfel de demers este recomandat în definirea simultană a predicatului verbal și a celui nominal, la nivelul clasei a VIII-a, când elevii au deja însușite toate noțiunile despre structura predicatului nominal, din clasa a VII-a. Vor fi scrise în două coloane, pe tablă, exemple de enunțuri sugestive pentru cele două tipuri de predicate, eventual enunțurile vor fi și ele contrastante la nivel semantic, pentru o mai bună evidențiere a diferențelor. Cu ajutorul întrebărilor specifice, elevii vor identifica predicatele din fiecare coloană, vor remarca structura lor și vor marca diferența dintre verbele copulative și cele predicative. Indiferent de „scenariul didactic” imaginat de profesor, e bine de avut în vedere unele „sugestii tehnice” pe care programa le face cu privire la:
- organizarea riguroasă a tablei – pe coloane distincte pentru exemple, consideraţii teoretice şi tabele sintetizatoare;
- eşalonarea textelor lingvistice în funcţie de dificultatea aspectelor însuşite;
- eşalonarea exerciţiilor – analitice/ sintetice – şi alternarea lor pentru a evita monotonia şi rutina; pentru o înţelegere exactă a conţinutului noţiunii gramaticale noi, profesorul poate apela, și e bine să o facă, la etimolologii explicând şi clarificând sensul unor termeni precum: adverb – ad + verb, „la/ lângă verb”, prepoziţie – pre + poziţie, „care este aşezat în faţă”, „care precede”, circumstanţial – „care arată împrejurarea”, pronume – pro +nomen, „pentru nume”, „care ţine locul numelui/ substantivului” etc.
Şi, ca ultimă precizare, demersul de formare a noţiunilor gramaticale trebuie să fie unul activ în care secvenţele de învăţare frontală să alterneze cu activități de descoperire, individuale şi pe grupe de elevi.