Metode tradiționale și alternative de evaluare la disciplina Istorie

Practica pedagogică diferenţiază două tipuri în cadrul metodelor de evaluare: metode tradiţionale şi metode alternative.
Metodele tradiţionale se caracterizează printr-o acumulare de experienţă pozitivă, motiv pentru care pot fi mereu de actualitate. Ele nu pot fi socotite ca ceva de domeniul trecutului, ci, dimpotrivă, ele rămân ca metodele de evaluare cele mai des folosite, cu condiţia de a se asigura calitatea corespunzătoare a utilizării lor, stabilind un echilibru între ele.

Ca forme de evaluare a metodelor tradiţionale rămân probele care reprezintă un instrument de evaluare proiectat, administrat şi, în mod obligatoriu, corectat de propunător. În elaborarea unei probe scrise trebuie să avem în vedere următoarele cerinţe:

  • stabilirea scopului probei şi definirea obiectivelor operaţionale;
  • alegerea tipului de item corespunzător fiecărui obiectiv;
  • elaborarea adecvată a schemei de notare;
  • comunicarea şi discutarea rezultatelor cu elevii şi cu părinţii acestora;
  • proiectarea unor strategii de ameliorare a dificultăţilor constatate.

Probele orale au următoarele caracteristici:

  • sunt cel mai des folosite la clasă;
  • au fidelitate şi validitate scăzută;
  • rezultatele lor pot fi perturbate de factori externi (emoţie, timiditate, temperament);
  • au o mare importanţă în stabilirea relaţiei propunător-elev;
  • oferă posibilitatea modulării întrebărilor în funcţie de răspunsurile elevului;
  • îi permit elevului să-şi evidenţieze trăsături proprii de personalitate;
  • îi permit evaluări de ordin atitudinal şi comportamental.

Probele practice oferă posibilitatea evaluării capacităţii elevilor de a aplica cunoştinţele în practică, precum şi a gradului de stăpânire a priceperilor şi a deprinderilor formate. Ca forme de realizare ale acestor probe, amintim următoarele: lecţia în muzeul de istorie, confecţionarea de desene, schiţe ale unor bătălii, selectarea materialului arheologic, etnografic, lingvistic, etc., alcătuirea de albume, colecţii.

Ca forme de evaluare în cadrul metodelor alternative, amintim:

Observarea sistematică a comportamentului elevului în cursul activităţii didactice, prin: fişa de observaţii curente, fişa de evaluare (calitativă).

Investigaţia reprezintă o posibilitate, pentru elev, de a aplica – în mod creator – cunoştinţele şi de a explora situaţii noi de învăţare; este limitată la o oră de curs; solicită elevul în îndeplinirea unei sarcini de lucru precise, prin care îşi poate demonstra, în practică, un întreg complex de cunoştinţe şi de capacităţi; urmăreşte formarea unor tehnici de lucru în echipă şi individual, precum şi atitudinile elevilor implicaţi în rezolvarea sarcinii; promovează relaţia muncii în echipă şi deprinderi de comunicare.

Proiectul este o activitate mai amplă, ce permite o apreciere complexă şi nuanţată a învăţării, ajutând la identificarea unor calităţi individuale ale elevilor. Proiectul reprezintă o formă de evaluare complexă, ce duce la aprecierea unor capacităţi şi cunoştinţe superioare, cum ar fi: apropierea unor metode de investigaţie ştiinţifice (căutarea şi utilizarea bibliografiei necesare, a materialului arheologic, a dicţionarului de specialitate); găsirea unor soluţii de rezolvarea originale; organizarea şi sintetizarea materialului; generalizarea problemei; aplicarea soluţiei la un câmp mai vast de experienţe; prezentarea concluziilor.

Portofoliul reprezintă un instrument de evaluare complex, ce include experienţa şi rezultatele relevante obţinute prin celelalte metode de evaluare; urmăreşte progresul global înregistrat de elev, nu numai în ceea ce priveşte cunoştinţele achiziţionate pe o unitate mare de timp (semestru, an şcolar, ciclu de învăţământ), ci şi atitudinile acestuia; reprezintă un mijloc de a valoriza munca individuală a elevului, acţionând ca un  factor de dezvoltare a personalităţii; elevului i se rezervă un loc în învăţare.

Bibliografie
1. FELEZEU, Călin, Didactica istoriei, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 2000.
2. PĂUN, Emil, Introducere în pedagogie, Bucureşti, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, 2005.
3.  RANCU-BODROG, Gheorghe, Predarea istoriei românilor în şcoala primară, Drobeta Turnu-Severin, Editura Radical, 2003.

 

prof. Pavel-Rafael Negru

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/pavel.negru

Articole asemănătoare