Comunicarea implică mult mai mult decât emiterea de cuvinte clare sau propoziții corecte gramatical. Abilitățile sociale avansate, precum și capacitatea de a recunoaște subtilitățile unei comunicări sociale sunt o parte integrantă a unei comunicări de succes. În mod tradițional, surditatea a însemnat limitate abilități de comunicare, abilități de citire şi scriere dar și interacțiuni sociale limitate. Odată cu avansarea tehnologiei privind implantul cohlear, dar şi impactul pe care îl are identificarea și intervenția timpurie, rezultatele potențiale ale copiilor cu deficiențe de auz s-au schimbat în mod semnificativ.
Revizuirea tehnologiei implantului cohlear şi progresul în acest domeniu permite acum copiilor cu deficiențe de auz să aibă un mai bun acces la lumea sonoră şi deschide uşa la participarea în lumea auzului mai mult ca înainte. Efectul produs de identificarea timpurie, intervenția precoce și progresele în tehnologia de amplificare produce un impact măsurabil asupra dezvoltării copiilor cu deficiențe de auz. Pentru acest studiu am ales să mă concentrez pe un singur aspect al acestei dezvoltări, anume dezvoltarea de competențe sociale la persoanele surde și impactul acestora asupra succesului integrării în şcoala de masă. Am început prin a cerceta dezvoltarea socială care are loc în adolescenţă.
Adolescenţa este un moment important de maturizare nu numai din punct de vedere fizic, ci, de asemenea, emoțional și psihologic. Este momentul în care de mare importanță sunt prietenii şi grupurile de prieteni și etapa când adolescenții devin sensibili la aspectul lor. Este un moment de descoperire personală și încercările de a se defini prin interacțiunile cu ceilalţi. Adolescenții petrec mai mult timp cu colegii lor de aceeaşi vârstă, care servesc ca o reflectare a lor de sine și joacă un rol crucial în dezvoltarea lor emoțională. Forța motrică a dezvoltării sociale în adolescență este abilitatea de a stabili prietenii apropiate, participarea la interacțiuni sociale și formarea independenței.
Adolescenţii caută prieteni care îi înţeleg, prieteni care împărtășesc valori și idei similare, prieteni cu care pot împărtăși sentimentele lor și care se dovedesc a fi loiali. Deși elevii, în general, pot fi învățați că nu trebuie să discrimineze pe cineva ca fiind diferit, realitatea este că în timpul adolescenței a fi diferit este, în general, fără valoare (Coyner, 1993). Adolescenţii caută la colegii lor ceea ce este „normal” și pentru mulți adolescenți conformarea şi raportarea la normele sociale existente reprezintă modul după care aceştia se ghidează în această perioadă. Coyner (1993) subliniază importanța unei baze sociale puternice ca bază esențială pentru succesul academic, menționând că „cel mai bun predictor al succesului academic într-un program de masă pentru studenții cu probleme de auz este acceptarea lor de către colegii auzitori”.
Comportamentul social al adolescenților este un factor major care contribuie la acceptarea sau respingerea de către colegii lor și joacă un rol important în dezvoltarea de prietenii (Scheetz, 2004). Prieteniile devin o parte integrantă a experienței școlare și atunci când un adolescent luptă pentru a dezvolta aceste prietenii strânse, acesta poate experimenta sentimentul de stimă de sine scăzută, izolare şi singurătate. Cu alte cuvinte, competența socială este un factor important în construirea stimei de sine și studenții care au o părere bună despre ei înșiși au un succes mai mare la școală. Capacitatea de a adresa întrebări, de a solicita clarificări, de a răspunde corespunzător solicitărilor, precum și capacitatea de a alege strategii adecvate atunci când apar defecțiuni de comunicare, sunt abilități esențiale de comunicare. Adolescenţii cu pierderi de auz care au dobândit un vocabular mai bogat şi îl utilizează au o şansă mai ridicată de a fi acceptaţi de către colegii lor auzitori (Scheetz, 2004). Pe de altă parte, pentru acei adolescenți surzi ale căror competențe lingvistice sunt lipsite de competență, interacţiunile sociale pot deveni o luptă frustrantă, ceea ce duce la izolare socială şi singurătate.
Competențele sociale se referă la abilitățile sociale, emoționale și cognitive și comportamentele de care copiii au nevoie pentru dezvoltarea lor socială de succes. Acestea pot fi definite ca fiind abilitatea copilului de a stabili și menține relații sociale sănătoase, satisfăcătoare. Pentru a face acest lucru, trebuie să dispună de abilităţi sociale şi inteligență socială. Abilitățile sociale se referă la cunoașterea și capacitatea de a folosi o varietate de comportamente sociale care sunt adecvate pentru un context social. Inteligența socială se referă la capacitatea copilului de a înţelege emoţiile altora, de a percepe indicii sociale subtile, „de a citi” situațiile sociale complexe și să demonstreze o perspectivă cu privire la motivațiile și obiectivele altora. În primii ani de viață, părinții sunt principala sursă de suport social, emoțional, în adolescență, relaţiile între grupuri servesc ca „motive de formare” pentru dezvoltarea relațiilor viitoare.
De la apariția implantului cohlear, de aceste dispozitive au beneficiat mii de copii cu pierdere a auzului, și au avut un impact fără precedent asupra educației surzilor. Implantul cohlear bilateral permite copiilor să primească o mai bună intrare auditivă și crește posibilitățile de învățare a limbii aproape de vârsta lor de dezvoltare. Ca o consecință, acești copii sunt capabili de a intra în sălile de clasă de învățământ general, la vârste mici, cu competențe lingvistice solide, îmbunătățind probabilitatea de succes.
Studiul a cuprins examinarea dezvoltării psiho-sociale a 23 de elevi cuprinși în clasele V-VIII, care au folosit comunicarea orală și au avut pierderi bilaterale de auz ușoare până la severe. Ei au fost comparaţi cu 23 de copii cu auz normal. A fost descoperit faptul că elevii cu pierdere a auzului au fost respinşi de către colegii lor (30%) mai mult decât elevii care aud (5%). In plus, studiul a indicat că 39% din elevii cu deficiențe auditive au fost evaluaţi de către colegii lor de la clasă ca având statut social scăzut în timp ce doar 13% din colegii auzitori au fost evaluați astfel. Elevii cu deficiențe de auz s-au perceput pe sine ca fiind mai puțin social acceptaţi decât colegii lor auzitori. Nu au existat diferențe între grupuri privind cunoștințele sociale, sau de auto-valoare. Gradul de pierdere a auzului nu a fost legat de statutul social. În plus, au existat diferențe semnificative de dezvoltare constatate în cadrul grupului deficienţilor de auz. Copiii din clasele V-VI au experimentat sentimente de respingere sau neglijență semnificativ mai mici faţă de copiii din clasele VII-VIII. Elevii mai mari au raportat mai multe sentimente de anxietate socială. Nu au existat diferențe de dezvoltare cu privire la statutul social sau de funcționare afectivă remarcate în grupul de elevi cu auz normal.
Un alt factor de diferențiere față de acceptarea socială a adolescenților surzi și hipoacuzici este sexul. Fetele au înregistrat scoruri mai mari de competență și comportament pro-social decât băieții, indiferent de statutul lor privind auzul. În general, băieții socializează în grupuri mai mari, precum în echipe sportive, și fetele preferă grupuri mici și legături sociale mai intense. Această preferință pentru interacțiunile în grupuri mai mici poate plasa fetele surde într-un mediu acustic mai favorabil, prin urmare, face ca aceste interacțiuni sociale să se desfășoare un pic mai ușor. Dificultatea de audiere crește în grupurile mai mari, plasând bărbații surzi cu un mic dezavantaj, dar, în același timp, este interesant de observat că grupurile mai mari ar putea pune mai puțin accent pe comunicarea verbală. Pentru adolescenţii surzi și hipoacuzici, ascultarea convorbirii în grupuri mai mari este o provocare chiar și cu cele mai noi ajutoare digitale sau implanturi cohleare. Aceste dificultăți provin de la necesitatea de a urmări conversațiile a mai multor vorbitori, sarcină care este cunoscută a fi o provocare pentru oamenii surzi, adăugându-se complicaţii suplimentare de zgomot şi de fond și de reverberaţie.
Mai multe studii au subliniat faptul că implicarea în activitățile extrașcolare, cum ar fi cluburi, sport și locuri de muncă, sunt un factor important legat de funcționarea psihosocială a adolescenților surzi. Creșterea participării la activități extrașcolare oferă nu numai posibilitatea de suplimentare pentru interacțiunile sociale într-un mediu mai relaxat decât sala de clasă, dar permite, de asemenea, pentru elevii care sunt surzi și hipoacuzici să arate colegilor lor acele talente „ascunse”, care nu pot fi ușor văzute într-o sală de clasă, cum ar fi excelența în sport, artă, etc. Ei se pot simți mult mai încrezători și mai acceptaţi de către colegii lor auzitori în aceste situații.
Deși acest studiu nu a examinat toate domeniile legate de acceptarea socială a adolescenților cu deficiențe de auz, rezultatele indică o gamă largă de factori care au o influență asupra succesului lor. Unii dintre acești factori care influențează sunt limbajul și competențele de vorbire, sexul, participarea la activități extrașcolare, atitudinile colegilor față de persoanele cu dizabilități de auz, conștientizarea nevoilor speciale de comunicare ale elevilor surzi, considerațiile acustice, aptitudinile sociale, stima de sine, caracteristicile individuale ale elevilor, vârsta de implantare și durata de utilizare a implantului cohlear. Toți acești factori contribuie la un grad mare de acceptare socială a surdului de către colegii lor din şcoala de masă. Mai mult, aceste descoperiri au implicaţii pentru personalul din școală, inclusiv asupra profesorilor itineranți, profesorilor de alte materii, consilierilor și profesorilor de educație specială.
În concluzie, această analiză a servit pentru a confirma complexitatea procesului din şcoala de masă şi multitudinea factorilor care pot avea un impact asupra succesului elevului cu deficiențe de auz în şcoala de masă.
Bibliografie
1. Coyner, L. (1993). Academic success, self-concept, social acceptance and perceived social acceptance for hearing, hard of hearing and deaf students in a mainstream setting. Journal of the American Deafness and Rehabilitation Association
2. Scheetz, N. (2004). Psychosocial aspects of deafness.