Din punctul de vedere al managementului şcolar, o importanţă deosebită se acordă factorului cheie al acestuia, respectiv modul de acţiune al managerului de instutuţie, care are capacitatea de a conduce, organiza, media, acţiunile ce stau la baza instituţiei.
Cele mai frecvente situaţii de conflict le reprezintă dificultăţile de comunicare cu agenţii direcţi ai educaţiei, respectiv cadrele didactice cât şi cu celelalte resurse umane, fără de care actul educaţional nu şi-ar putea atinge obiectivul principal.
Este imperios necesar să răspundem tuturor provocărilor ce pot a avea efecte asupra acestuia, fie prin factorii interni ai instituţiei sau externi, care pot declanşa situaţii conflictuale. Managerul şcolar are rolul definitoriu în reglarea şi gestionarea situaţiilor de criză ce pot determina situaţii de conflict în ceea ce priveşte interacţiunea în procesul de educaţie. Astfel spus, managerul trebuie să fie un bun mediator, psiholog, leader, pentru a evita eşecurile , deoarece orice verigă slabă, poate determina ruperea lanţului educaţiei permanente, ce declanşează şi menţine dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a elevului de astăzi, a omului de mâine.
În concluzie putem spune că managerul trebuie să ţină cont de nevoile individuale ale angajaţilor cât şi ale celor cele de grup. La baza oricărei instituţii trebuie să se ţină cont de un comportament organizaţional adecvat, drept vorbind, această problemă a constituit chiar şi o cercetare încă din cele mai vechi timpuri, spre sfârşitul anilor 1950, începutul anilor 1960, problemă reprezentativă secolului XX. Aceasta a căpătat importanţă deoarece s-au căutat descoperirea unor forme, modalităţi de prevenire şi analiză a conflictelor în organizaţii. Astfel, s-a deschis un drum independent al domeniului de studiu al comportamentului organizaţional, acesta fiind pus în strânsă legătura şi independenţă cu oamenii şi modul acestora de gândire precum şi cu ceilalţi factori variabili cum ar fi noile tehnologii, strategii diverse, metode, mijloace şi procedee existente.
Conform autoarei Mihaela Vlăsceanu (2003,p.10) din perspectiva comportamentului organizaţional, se desprind trei teme majore ce au preocupat şi descoperit cercetarea:
- oamenii, atât ca persoane individuale, în acţiunile şi interacţiunile lor, ce se asociază cu diferite tipuri de comportamente;
- organizaţiile, ca structuri integratoare ale acţiunilor şi interacţiunilor oamenilor în vederea atingerii unor scopuri specifice;
- managementul, ca organizator şi coordonator al resurselor umane, fizice, tehnice, ale organizaţiilor.
Conflictul reprezintă astfel ansamblul problemelor, schimbărilor sau opoziţiilor de natură pozitivă sau negativă, între două sisteme, două persoane, două sau mai multe concepte ce au drept scop declanşarea unei acţiuni pozitive sau negative.
Motivul pentru care poate apărea un conflict poate fi atât din nevoia de afirmare a unei persoane sau grup de persoane, cât şi datorită unor incompatibilităţi conştiente ale acestora drept scop fiind acela de a se afirma, atât din punct de vedere social cât şi din punct de vedere emoţional, moral, etc.
În lucrarea „Modalităţi alternative de soluţionare a conflictelor”, Zeno-Daniel Şuştac a caracterizat acest termen ca fiind „un fenomen social contextual determinat de ciocnirea intereselor, conceptelor şi nevoilor unor persoane sau grupuri de persoane atunci când acestea intră în contact şi au obiective diferite sau aparent diferite” (2008, p. 37). Conflictul are loc astfel cu precădere într-un grup sau mai multe grupuri de persoane, ce formează o organizaţie. Această organizaţie poate fi una formală, informală, instituţională, socială, etc. Indiferent de mărimea, forma, tipul acesteia, aceasta are o structură ce se regăseşte în orice formă de organizaţie.
Conform lui Harold Leavitt, structura organizaţiei este alcătuită din cinci variabile dependente, respectiv obiectiv organizaţional, tehnologie, structură, oameni, mediu (2013,p.51).
Conform autorului Lederach J. prin conflict se înțelege: „un dezacord sau o expresie de nemulţumire asupra unei proceduri, unui produs sau unui serviciu. Această nemulţumire sau dezacord poate fi rezultatul mai multor factori precum: așteptări diverse, obiective contradictorii, diferite interese, comunicare confuză sau relaţiile de comunicare interpersonale nu sunt satisfăcătoare” (2010, p.11).
Acţiuni de ameliorare a conflictelor:
- Realizarea unui climat interpersonal pozitiv
- Comunicarea să fie una de tip democratic astfel gestionarea situaţiilor confllictuale sa fie una de reuşită
- Realizarea unor programe, acţiuni specifice de învăţare a unor strategii de convieţuire umană
- Impulsionarea unei culturi de pace în îmbinarea actelor educative,,
În conflictul educaţional există obligatoriu trei factori implicaţi, respectiv, problema/ situaţia care declanşează conflictul, persoanele implicate, respectiv: directorul, cadrele didactice, părinţii. De asemenea, trebuie să ţinem cont de natura conflictului, analizarea şi dimensiunea acestuia. De cele mai multe ori, persoanele implicate în mod direct în situaţiile conflictuale, tind să acţioneze în mod direct, dur, fără să ţină cont şi de părerea celor ce nu sunt prezenţi, precum și acţiunile deciziilor acestora asupra lor.