Părinții și familiile au impactul cel mai direct și durabil asupra învățării și dezvoltării copiilor. Un mediu educativ stimulativ care încurajează învățarea și implicarea părinților în activități școlare sunt esențiale pentru dezvoltarea cognitivă, socială și emoțională a copilului. Crearea de parteneriate de familie și școală și implicarea părinților ca parteneri de învățare începând cu primii ani este, prin urmare, esențială pentru îmbunătățirea dezvoltării copiilor și tinerilor. Cercetările arată că o abordare multidisciplinară, cu implicarea părinților, a copiilor, a profesorilor și a profesioniștilor din comunitatea locală, este esențială pentru rezolvarea problemelor comportamentale ale copiilor școlari.
Familia – partener important în educație
Având în vedere că familia este primul mediu în care se dezvoltă copilul şi acesta are un rol semnificativ în educarea copilului, este absolut necesar realizarea unui parteneriat educaţional real între grădiniţă şi familie.
Consider că baza unei colaborări eficiente între familie şi grădiniţă este respectul şi încrederea reciprocă.
Din învățătura Sfinților Părinți despre om și viață (Studiu)
Viaţa, este darul primit de om de la Dumnezeu, Izvorul vieţii, după cum şi în timpul slujbei Utreniei cântăm: „Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină.”(1)
Importanța relației părinte-copil în dezvoltarea ulterioară a copilului
Trăim într-o lume a vitezei. Parcă timpul se contractă și nu ne mai ajunge. În familie de multe ori se întâmplă că pleacă dimineața toți membrii familiei și se mai revăd spre seară. Familia este una dintre prioritățile pe care ar trebui să ne axăm cu precădere. Contextul zilelor noastre ne fac să ne aplecăm spre orice activitate care oferă profit, dacă se poate cât mai rapid, și mai puțin asupra activităților petrecute cu familia.
Where the Wild Things Are. Un proiect Erasmus+
Proiectul Where the wild things are, aflat în implementare în Şcoala Gimnazială Vulcana Pandele în perioada 1 septembrie 2018- 31 august 2020, este finanţat de către Uniunea Europeană prin programul Erasmus+. Tema centrală a proiectului este învăţarea în aer liber. Participarea la activităţi în aer liber este interesantă și plăcută. Acest gen de activităţi dezvoltă o atitudine pozitivă față de educație și contribuie la atmosfera generală a școlii. Experiența directă în aer liber stimulează și întărește învățarea în multe domenii ale curriculumului, cum ar fi alfabetizarea, numeraţia și îi încurajează pe elevi să își asume o responsabilitate mai mare pentru propria învățare.
Dezbaterea – metodă de evaluare a competenței de lectură
Competența de lectură reprezintă o condiție necesară a reușitei elevului în școală și un mijloc care facilitează cunoașterea, în general. După Nicolae Eftenie, lectura reprezintă cea mai bună investiţie intelectuală, prin ea dobândim ştiinţă şi competenţă. Astfel, competența de lectură trebuie să reprezinte un obiectiv al evaluarii școlare, ca una dintre finalitățile esențiale ale procesului instructiv-educativ. Experiența la catedră mă determină să consider că rolul unei evaluări moderne este de a-l ajuta pe elev în procesul didactic, de a-i da încredere, de a-l încuraja.
Interdisciplinaritatea
Una din temele mult abordate în ultimii ani, în procesul de învățământ actual o reprezintă interdisciplinaritatea. Această temă, mai mult dezbătută decât aplicată, se află în centrul preocupărilor cadrelor didactice din învățământul primar.
Matematica învățată cu metode consacrate
„Metodele clasice au apus demult, nu mai au randamentul dorit odată cu apariția computerelor. Activitatea de predare a dascălului trebuie să fie adaptată vitezei și capacității de stocare a computerului.”
În mare măsură putem fi de acord cu această afirmație. Dar profesorul „inteligent” reușește să aleagă cele mai potrivite metode, materiale şi mijloace, să le combine şi să le organizeze într-un ansamblu armonios pentru a-și atinge obiectivelor propuse.
Particularități ale alternativei educaționale Step by Step
Alternativa educaţională Step by Step respectă curriculum-ul naţional, integrează standardele şi utilizează cele mai bune practici internaţionale din domeniul educaţiei. Programul promovează educaţia centrată pe copil, raportată la nevoile şi interesele copilului, implicarea familiei şi comunităţii în educaţia copiilor, respectă şi apreciază diversitatea umană, susţinerea integrarea grupurilor defavorizate. Alternativa educaţională Step by Step are rolul de a dezvolta în fiecare copil capacitatea de a fi creativ, de a-şi forma o gândire critică, de a avea iniţiativă, a defini şi a rezolva o problemă, a comunica uşor cu semenii, a-i înţelege şi a negocia. Scopul principal este asigurarea unei dezvoltări profesionale şi personale sănătoase a copiilor.
United States Cultural Exchange Programs
After WWII, U.S.A. was regarded as a military and economic superpower of the world. The influence of the U.S.A. in the world grew rapidly and its leaders realized very soon that it is essential to make people around the world to understand the cultural and social values of the U.S.A.
Cultural exchange programs started from a simply observation: when a person goes to another country the mutual understanding between him and the people of that country is enhanced. So, these programs seek to develop cultural understanding between U.S. citizens and citizens of other countries, and can be regarded as a form of cultural diplomacy.