Studiu de caz – tulburarea de conduită

Tulburarea de conduită este o tulburare psihologică frecventă la băieți în proporție de 6-16% și la fete în proporție de 2-9 %.
Simptomele tulburării de conduită includ „agresiunea, distrugerea proprietății, minciună sau furt și încălcarea gravă a regulilor” (Mirofan, 2014).

Printre factorii de risc în dezvoltarea tulburării de conduită se află vizionarea unor emisiuni cu grad înalt de violență, mediul violent în care trăiește copilul, expunerea la astfel de evenimente agresive.

În continuare. este prezentat cazul unui elev de 14 ani, dar si tehnicile de intervenție utilizate cu acesta.

1. Informații despre elev
B.M., în vârstă de 14 ani, este în clasa a opta la o școală generală, este de gen masculin și are o soră de un an. Este un băiat de statură medie, se îmbracă modern, îi place să-și afișeze hainele în fața colegilor. B.M. locuiește cu părinții și cu sora sa. Mama este casnică, iar tatăl polițist.

2. Identificarea tulburarii si manifestari comportamentale asociate
Părinții lui B.M. sunt îngrijorați în privința comportamentului fiului lor care se înrăutățește pe zi ce trece.” Copilul, pe lângă faptul că a început să fumeze, are un anturaj dubios, fură diverse lucruri din casă, chiulește de la școală și are rezultate proaste.”

3. Consecinte ale comportamentului
– Elevul este agresiv fizic și verbal cu ceilalți colegi;
– Are rezultate scăzute la învățătură;
– Are absențe multe la toate disciplinele;
– Deranjează orele de curs prin faptul că vorbește neîntrebat, completează orice coleg sau chiar profesorul prin remarci negative.
Din spusele mamei, B.M. nu mai respecta programul impus de părinții săi în legătură cu statul afară, avea prieteni mult mai mari decât el ca vârstă și era din ce în ce mai agresiv; diriginta o suna frecvent pe mamă să o cheme la școală pentru diverse isprăvi pe care B.M. le făcea sau pentru agresivitatea în rândul colegilor de clasă și nu numai. De la vârsta de 12 ani, B.M. urmează cursuri de judo, pe care și le-a dorit atât el, dar și tatăl său. De câteva luni, mama a observat că îi lipsesc bani din portofel și anumite lucruri de valoare din casă. De fiecare dată când îl întreba pe B.M., acesta spunea că nu știe nimic și chiar se enerva că îl bănuiește că ar fi un hoț. Tatăl îl pedepsea de fiecare dată când făcea ceva greşit, pedeapsa constând în bătaie. De aceea, de multe ori mama evita să-l spună tatălui atunci când făcea anumite lucruri rele.

4. Modalitati de interventie specifice (tehnici, instrumente, metode)

Obiectiv: clădirea unei bune relaţii, conştientizarea relaţiei cu părinţii.
Tehnici folosite: desenul familiei, desen :”Cum mă văd eu pe mine?”
Prin desenul familiei, copilul va arăta care este atmosfera în familie, care sunt relaţiile între membrii familiei, în ce ordine îi desenează şi unde anume. Este interesant să vedem ce simte cu adevărat faţă de surioara lui şi cum vede venirea acesteia în familie, relaţia lui cu mama şi tata, dar şi dacă există vreo alianţă în familie şi care sunt membrii alianţei. De asemenea prin cel de-al doilea desen:”Cum mă văd eu pe mine?” s-ar putea observa imaginea de sine, modul în care el se vede.

Obiectiv: dezvoltarea capacităţii de comunicare, dezvoltarea comportamentului asertiv.
Tehnici folosite: artterapie (desen), relaxare bazată pe destinderea musculară
Şedinţa va debuta cu relaxarea bazată pe destinderea musculară pentru a ajuta copilul să-şi conştientizeze fiecare parte, fiecare muşchi din corpul său, să se elibereze de ceea ce este negativ, să lase încordarea deoparte, să încerce să se detaşeze de tot ce ţine de viaţa cotidiană. După acest moment de relaxare, se poate continua cu terapia prin desen, copilul desenând ceea ce îi trece prin minte în momentul respectiv, după clipele de destindere. Astfel, se va observa dacă B.M. a reuşit să lase deoparte încordarea şi să se încarce cu energie. La final, se va discuta despre desenul realizat, copilul relatând ceea ce a vrut să ilustreze, la ce anume s-a gândit în timp ce desena, ce a simţit.

Obiectiv: dezvoltarea capacităţii de comunicare, dezvoltarea comportamentului asertiv, sporirea capacităţii de autocontrol.
Tehnici folosite: tehnica scaunului gol
Copilul se va aşeza pe un scaun, iar în faţa acestuia va fi un scaun gol. B.M. va fi încurajat să-şi imagineze că pe scaunul gol se afla o persoană importantă din viaţa sa căruia vrea să-i spună ceva şi niciodată nu a putut sau nu a îndrăznit. După acest moment, copilul se va muta pe scaunul gol şi va răspunde spuselor lui prin ceea ce şi-ar dori să audă. La sfârşitul şedinţei, se va discuta despre ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce a simţit copilul.

Obiectiv: sporirea capacităţii de autocontrol, îmbunătăţirea relaţiei cu părinţii.
Tehnici folosite: metoda scrisorii
În cadrul celei de-a cincea şedinţe, vor fi invitaţi să participe şi părinţii. Atât copilul, cât şi părinţii vor fi încurajaţi să scrie fiecare câte o scrisoare. Copilul va scrise două scrisori: una pentru mamă şi ce-a de-a doua pentru tată. Părinţii vor scrie separat câte o scrisoare pentru B.M. În aceste scrisori toţi cei trei membrii ai familiei vor aşterne pe hârtie câteva fraze care vor exprima supărarea, tristeţea, teama, regretul şi apoi dragostea. Toate nivelurile de sentimente trebuie să conţină un număr egal de fraze. După întocmirea scrisorilor, fiecare membru al familiei va citi ceea ce a scris şi se va discuta pe marginea acestor scrisori. Se aşteaptă ca fiecare să-şi exprime sentimentele sincere, fiecare să conştientizeze ceea ce face deranjant pentru celălalt şi fiecare dintre cei trei să încerce să se înţeleagă şi să se aprecieze mai mult.

În ultima şedinţă va participa întreaga familie, inclusiv surioara cea mică. Se va observa atitudinea lui B.M. faţă de surioară, dar şi modalitatea în care se vor aşeza. B.M. va spune ce crede că a învăţat de-a lungul celor 5 şedinţe, îşi va exprima gândurile despre membrii familiei, despre cum crede ca va evolua relaţia cu părinţii de acum înainte, dacă vede vreo schimbare, se va observa comportamentul faţă de tatăl său, cum reacţionează în prezenţa lui, dar şi a mamei.

5. Concluzii
În urma intervenției ședințelor de consiliere, B.M. și-a schimbat comportamentul și atitudinea atât față părinți, cât și față de colegi și profesorii de la școală. Acesta afișează o atitudine pozitivă față de sarcinile de lucru, a înțeles că a greșit, dar știe că poate să se comporte diferit, astfel încât să nu-i deranjeze pe cei din jurul lui. De asemenea, B.M. a început să frecventeze toate orele de curs, fără să mai aibă absente, și încercă să se implice activ la toate disciplinele.

Astfel, în legătură cu lucrul cu copiii cu tulburări de conduită, esențială este construirea relației cu acesta, lucrul cu familia și cu schimbarea atitudinii părinților față de propriul copil, deoarece copilul cu tulburare de conduită are nevoie de afecțiune, de înțelegere și susținere. El are nevoie să fie apreciat și valorizat.

Bibliografie
1. Mitrofan, I. (coord.) – Copii și adolescenți. Probleme, tulburări, evaluare și intervenție psihoterapeutică, Editura Sper, București, 2014
2. Wilmshurst, L. – Psihopatologia copilului. Fundamente, Editura Polirom, București, 2007

 

prof. Andreea-Daniela Bucurică

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/andreea.bucurica

Articole asemănătoare