Conform zicalei „Toamna se număra bobocii”, Școala Gimnaziala „Învățător Radu Ion” din satul Vadu-Parului, Prahova culege roadele. Astfel, în urma aplicării la Programul Erasmus+, program de educație al Uniunii Europene, Școala a obținut granturi pentru patru proiecte ce vor fi implementate în următorii doi ani școlari. Trei proiecte sunt dedicate elevilor care, împreună cu cadrele didactice, vor face schimb de experiență cu școli din Europa pe parcursul unei săptămâni – KA2 proiecte de parteneriat strategic, iar un proiect este dedicat formării profesionale a cadrelor didactice ale școlii, KA1- educație școlară.
Menționăm ca toate proiectele au primit finanțare de la Comisia Europeană.
Erasmus+ în Școala Gimnazială „Învățător Radu Ion”