Factori inhibitori ai creativității sau „Cum poate fi distrusă creativitatea elevilor”

Teresa M. Amabile evidenţiază factorii sociali care subminează creativitatea şi rolul motivaţiei – intrinseci şi extrinseci – în creativitate. Un rol important în realizarea unui comportament creativ îl are motivaţia intrinsecă, care acţionează prin mecanisme cognitive şi trăiri afective pozitive. Nu este neglijabilă nici motivaţia extrinsecă care acţionează mai ales asupra subiecţilor proveniţi dintr-un mediu social defavorizat din punct de vedere economic. Aprecierile şi recompensele  verbale şi ale grupului în care individul îşi desfăşoară activitatea sunt stimulative.

Motto:  „Copilul este asemeni unei plante  eliotrope: are nevoie de soare, mângâiere şi dragoste.” (Iulia Haşdei)

Recompensa amplifică fluenţa şi flexibilitatea ideilor şi mai puţin originalitatea. Subiectul care a fost recompensat tinde să se comporte creativ în viitor. În cazul în care motivaţia intrinsecă coexistă motivaţia extrinsecă, performanţele creative ale subiectului într-o anumită activitate se maximalizează.

Deşi nu exclude dotarea nativă, T. Amabile evidenţiază faptul că antrenamentul creativ este absolut necesar. Subiectul, care exersează asociaţii neobişnuite şi al cărui comportament creativ este întărit pozitiv, tinde să se comporte creativ şi mai târziu, iar asociaţiile vor fi făcute cu uşurinţă. Un rol important în educarea comportamentului creativ al copilului îl au factorii:

  • stilul parental (eficient este un părinte implicat profund în activitatea profesională, nerestrictiv faţă de copil, căruia îi acordă independenţă, respect, încredere);
  • atitudinea cadrului didactic faţă de copil şi faţă de propria-i activitate şi mai puţin creativitatea cadrului didactic;
  • cultivarea simţului umorului (umorul strecurat mai ales înaintea situaţiilor euristice);
  • climatul clasei;
  • jocul, momentele de reverie, reflecţia.

Creativitatea copiilor este cu mult diminuată de următoriii factori de blocaj:

  • orientarea excesivă asupra succesului diminuează curajul de a face ceva nou, neobişnuit, colegii sau adultul pot să nu ia în seamă „noul” sau chiar să-l critice, îndepărtând copilul de succesul maxim;
  • orientarea după cei de  aceeaşi vârstă conduce la conformism, întrucât teama de a fi altfel decât cei din grupul tău inhibă tendinţa de a descoperi lumea şi pe tine însuţi;
  • interdicţia de a pune întrebări diminuează curiozitatea, dorinţa de a explora lumea;
  • sublinierea apartenenţei la un anumit sex (Torrance constată la băieţi o teamă de a nu părea feminini şi la fete, refuzul de a rezolva probleme care ar avea caracter ,,masculin”);
  • opinia că indivizii creativi sunt ,,nebuni” (de aceea consilierii şcolari, psihologii, profesorii trebuie să-i sprijine pe toţi copiii creativi, să le asculte părerile, să le descopere eventualele divergenţe, să educe părinţii în direcţia acceptării şi stimulării comportamentului divergent al copiilor lor);
  • dihotomia muncă-joc (copiii creativi adoptă în activitatea de învăţare o atitudine ludică, spre deosebire de copiii inteligenţi și noncreativi, care sunt foarte serioşi).

Motivaţia şi creativitatea copiilor pot fi distruse prin folosirea greşită a evaluării, a recompensei şi a competiţiei sau prin restrângerea exagerată a capacităţii de alegere, aşa numiţii „asasini ai creativităţii”.

Dintre toate impedimentele pentru activitatea creativă a unor oameni celebri, cel mai puternic şi mai consecvent este reprezentat de grija excesivă pentru evaluare. Aşteptarea evaluării poate submina creativitatea unui copil. Criticile, chiar şi laudele îi pot face pe copii mai puţin creativi, dacă acestea îi determină să se concentreze asupra felului în care le va fi evaluată munca. Până şi sentimentul de a fi urmărit în timpul lucrului poate submina creativitatea, probabil din cauză că supravegherea îi face pe oameni să se simtă evaluaţi.

Cercetătorii au descoperit că, în cazul sarcinilor foarte directe ( cum ar fi alegerea căii drepte şi uşoare prin labirint), recompensa ajută la sporirea rapidităţii de a găsi rezultatul şi a calităţii acestuia. Dar în cazul sarcinilor care presupun o intuiţie adâncă şi rezolvarea unor probleme complexe, recompensa stă în calea realizării acestora.

Constrângerile, ca şi celelalte impedimente pentru activitatea creativă, pot avea un efect devastator în cazul copiilor cu niveluri obişnuite de motivaţie intrinsecă. De aceea trebuie realizat un echilibru. Ne folosim de constrângeri pentru a da copiilor un simţ al stabilităţii şi al anticipării, dar nu atât de mult încât ei să simtă că singurul motiv pentru a face ceva este acela că trebuie. Putem şi trebuie să stabilim unele reguli, unele limite în comportamentul copiilor. Totul este să stabilim aceste limite astfel încât să se păstreze motivaţia intrinsecă.

Ned Herrmann nu vorbeşte de o educare sistematică a creativităţii, ci mai ales de un exerciţiu care să mobilizeze pasiunea şi interesul pentru forme creative de activitate. O ,,şcoală” pentru învăţarea creativităţii este un nonsens. Aceasta se cultivă prin maniera de a învăţa, prin comportament, prin aptitudini intelectuale, imaginative, nonconformiste.

Motivaţia şi creativitatea copiilor pot fi distruse prin folosirea greşită a evaluării, a recompensei şi a competiţiei sau prin restrângerea exagerată a capacităţii de alegere.

Regulile la care funcţia de control prevalează faţă de cea de informare pot să ucidă creativitatea.

Pasiunea nu este invulnerabilă. Chiar şi copiii cu cele mai puternice motivaţii pot fi afectaţi serios de un mediu inhibitor şi, ca urmare, creativitatea lor poate fi distrusă. Chiar şi aceia dintre noi care avem cele mai bune intenţii putem instaura fără să vrem un climat dăunător disponibilităţii creative a copiilor.

Problema este că, încercând să ajutăm copiii să-şi manifeste întregul potenţial creativ, ajungem să-i constrângem să înveţe şi să facă anumite lucruri nedorite. ,,Constrângerea” nu înseamnă numai pedepse ameninţătoare sau elaborarea unor reguli stricte; înseamnă şi folosirea excesivă a recompenselor şi accentuarea fără limite a laudelor.

După cum observa Albert Einstein în autobiografia sa, orice fel de constrângere poate submina bucuria pură de a cumula noi cunoştinţe şi de a le folosi creativ:„Este o greşeală gravă să crezi că bucuria de a vedea şi de a cerceta poate fi încurajată prin mijloace de constrângere şi prin inocularea unui simţ al datoriei.”

Care sunt aceste „mijloace de constrângere” care distrug  motivaţia intrinsecă şi creativitatea?

• Evaluarea
Dintre toate impedimentele pentru activitatea creativă a unor oameni celebri, cel mai puternic şi mai consecvent este reprezentat de grija excesivă pentru evaluare. Aşteptarea evaluării poate submina creativitatea unui copil. Experimente au arătat că până şi sentimentul de a fi urmărit în timpul lucrului poate submina creativitatea, probabil din cauză că supravegherea îi face pe oameni să se simtă evaluaţi.

• Recompensa
În cadrul societăţii sălăşluieşte credinţa în forţa pozitivă a recompensei. Majoritatea oamenilor cred că recompensarea unui comportament va duce la ameliorarea acelui comportament. Dar nu este chiar aşa. Există multe ,,preţuri ascunse” pe care le presupune recompensa. Unul este înăbuşirea motivaţiei intriseci. Celălalt, care apare ca o consecinţă, este reducerea creativităţii.

• Competiţia
Competiţia este mai complexă decât evaluarea şi decât recompensa luate separat, pentru că le conţine pe amândouă. Cel mai adesea, competiţia apare atunci când oamenii simt că performanţele lor vor fi evaluate în raport cu performanţele altora şi că cel mai bun va primi o recompensă. Este un fapt cotidian şi, din păcate, poate înăbuşi creativitatea.

• Restrângerea capacităţii de alegere
Albert Einstein credea cu tărie că învăţarea şi creativitatea nu pot fi cultivate cu forţa. Şcoala care a urmat-o în Műnchen avea un caracter strict militar, cu o disciplină de fier şi cerinţe stresante de memorizare. Pentru Einstein, experienţa aceasta, în care i se spunea ce să înveţe, cum să înveţe şi cum să repete exact, la examene, ceea ce învăţase, a fost extrem de dureroasă. Când a fost forţat să înveţe şi să gândească într-un mediu care îi impunea restricţii deosebite, până şi interesul lui ieşit din comun a fost zdruncinat.

Gândiţi-vă atunci la efectul devastator pe care îl pot avea constrângerile în cazul copiilor cu niveluri obişnuite de motivaţie intrinsecă. Pentru socializarea copiilor şi formarea lor ca oameni cumsecade, responsabili, trebuie să realizăm un echilibru.

Cercetările arată că tendinţa cadrului didactic de a controla poate avea un impact semnificativ asupra motivaţiei intrinseci a copiilor ca şi alte puncte de vedere ale cercetătorilor care susţineau că învăţatul pe de rost subminează creativitatea sau că prea multe cunoştinţe ar fi dăunătoare creativităţii; ei argumentau că actele creative cele mai spectaculoase aparţin acelora care au cele mai puţine cunoştinţe în domeniu („Imaginaţia este mai importantă decât cunoştinţele.”- Albert Einstein).  Mai recent, însă, s-a argumentat faptul că învăţatul este lipsit de eficienţă dacă nu se bazează pe un anumit corp de cunoştinţe. („Sunt sigură că există legătură între memorie şi creativitate. Desigur, atunci când scrii îţi foloseşti toate resursele. Ce alt mijloc de verificare ai mai putea avea? Cum ai putea altfel să faci legături, predicţii despre tine însuţi sau cum poţi înţelege relaţiile fără memorie?”- Eudora Welty-1986). Din ceea ce se ştie  despre creativitate, se pare că ambele puncte de vedere au meritele lor. O evoluţie a deprinderilor specifice unui domeniu (care include şi cunoştinţele) nu poate să ducă decât la creşterea şanselor de apariţie a unor noi combinaţii de idei. Totuşi, este posibilă înăbuşirea creativităţii prin cunoştinţe acumulate pe căi greşite, una dintre ele fiind învăţatul pe de rost sau memorarea faptelor, fără înţelegerea legăturilor dintre ele. Copiii care memorează, pur şi simplu, tabla înmulţirii, de exemplu, vor avea mai puţine şanse să privească numerele în mod creativ decât cei care înţeleg faptul că înmulţirea este o „scurtătură” pentru adunarea repetată.

Pasivitatea este factorul cel mai periculos al creativităţii. Pentru a compensa acest aspect, individul va trebui să-şi reprezinte cu claritate partea de efort ce îi revin în materie de creativitate. Thomas Huxley spunea că scopul fundamental al educaţiei este de a-i învăţa pe oameni că facultatea cea mai bună de dobândit este ,,aptitudinea de a face ceea ce trebuie, în momentul în care trebuie, indiferent dacă acesta place sau nu”. Referindu-se la factorii de blocaj ai creativităţii elevilor, Torrance vorbeşte de faptul că orientarea exclusivă asupra succesului poate fi factor de blocaj. Se adaugă conformismul, teama de a fi altfel decât alţii, interdicţia de a pune întrebări etc.

BIBLIOGRAFIE

1. Amabile, Teresa M., Creativitatea ca mod de viaţă – ghid pentru părinţi şi profesori, Ed. Ştiinţifică şi Tehnică, Bucureşti,1997.
2. Dulgheru, M., Mocanu, S., Creativitate în învăţământ, Editura Terra, Focşani, 2004;
3. Frumos, F., Didactica – fundamente şi dezvoltări cognitiviste, Editura Polirom, Iaşi, 2008
4. Şchiopu, Ursula, Dezvoltarea operativităţii gândirii copilului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966

 

prof. Tincuta Tufa

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/tincuta.tufa

Articole asemănătoare