Apare din octombrie 2001

EDICT Revista educației

O revistă internațională, care acceptă pentru publicare articole în domeniul educației și formării, în limbile română, engleză și franceză.

Publicare gratuită
Adeverință de autor
ISSN 1582 – 909X
Profesor în clasă
7.283
Articole publicate
2991
Contribuitori

Aplicarea inteligențelor multiple în cadrul învățământului economic

Una din direcţiile cele mai importante de perfecţionare şi modernizare a procesului de învăţământ o reprezintă depistarea şi stimularea creativităţii la elevi. Dezvoltarea creativităţii la elevi reprezintă o cerinţă socială, datorită dezvoltării deosebite a tehnicii în secolul nostru, de unde cerinţa de progres continuu a vieţii moderne.

Articol complet →

Random image

Evaluarea profilului intelectual

Termenul de inteligență provine din latină – inter-legere care „tradus” pe înțelesul tuturor semnifică pe de o parte „a discrimina”, iar pe de altă parte, „a pune împreună”. Cu alte cuvinte, semnificația etimologică duce la definirea inteligenței în termeni de capacitate a minții umane de a stabili legături, relații sau relații între relații (Radu, 1991; Zlate, 2000).

Articol complet →

Random image

Key Terms for Discourse Analysis and the Journalistic Language

Dealing with textual heterogeneity, means that I want to prove the importance of textual, descriptive, declarative or polyphonic elements in discourse analysis.
It was chosen this topic as I wanted to deal with patterns which refer to journalistic communication and also which emphasize the textual complexity and the declarative typology of all linguistic operation.

Articol complet →

Random image

Parteneriatul educațional între școlile speciale și școlile de masă – punct de plecare în integrarea copiilor cu nevoi speciale în societate

De cele mai multe ori, calitatea în sistemul de învăţământ se consideră a fi determinată de rezultatele obţinute de elevi la diferite olimpiade şi concursuri şcolare. Fără îndoială că  acesta este cel mai uşor  mod de realizare a unui feedback realist şi obiectiv, în ceea ce priveşte performanţa învăţământului. Dar, aşa cum prevede Curriculum Naţional, rolul şcolii este şi de  a forma, nu doar  de a informa, iar rolul acestor concursuri este, în principal,  de a evalua nivelul la care se situează elevii, într-un anumit moment, cu privire la bagajul de cunoştinţe dobândite de aceştia.

Articol complet →

Random image

Importanța activității de consiliere

În educarea copilului preşcolar, o componentă foarte importantă este procesul instructiv-educativ la care contribuie familia şi grădiniţa.
Familia este pricipalul factor educativ, deoarece educaţia începe din familie, aceasta fiind modelul pe care copilul îl imită şi-l urmează.

Articol complet →

Random image

Particularități ale dezvoltării copilului cu CES

Dezvoltarea copilului este un proces continuu de schimbări, transformări reversibile și ireversibile, un proces de integrare a structurilor și funcțiilor fizice și psihice care asigură ameliorarea conduitei generale și situaționale a copilului.Procesul continuu de transformare, de schimbare și de maturizare a structurilor și funcțiilor psihologice se reflectă la nivelurile a patru domenii ale dezvoltării copilului: fizic, psihic, social și la nivelul structurilor de personalitate.

Articol complet →

Random image

Modalități de stimulare a spontaneității în educația plastică

Exprimarea artistică are la bază cultivarea și încurajarea spontaneității, a imaginației, a creativității pentru a se crea condiții de cunoaștere a propriei ființe. Ca profesor de educație plastică, trebuie să creez mereu elevului condiții, situații care să-i dezvolte personalitatea, modul de manifestare liber a propriilor sentimente, stări și idei.

Articol complet →

Random image

Valoarea jurnalului

Într-o perioadă în care parcă timpul nu mai are răbdare, când însăși lectura s-a condensat, când individul aleargă necontenit să prindă istoria într-un crâmpei, jurnalul reprezintă momentul de reflexivitate pe care și-l acordă atât autorul, cât și cititorul.

Articol complet →

Random image

Experiențe educaționale în școli europene

Miturile legate de performanța școlilor Europei nordice m-au fascinat dintotdeauna. Dacă în urmă cu 20 de ani luam contact cu sistemul educațional suedez și cel norvegian, iată că acum, prin intermediul unui parteneriat Erasmus+, am reușit să simt pulsul educațional în școli din Islanda. Evident că experiența unei săptămâni pe tărâm islandez m-a fascinat din toate punctele de vedere și va rămâne pentru o lungă perioadă de timp ca ceva memorabil.

Articol complet →

Random image

Perfecționarea prin proiecte Erasmus

Proiectele europene reprezintă o oportunitate atât pentru dascăli cât și pentru elevi de a lua contact cu participanții la educație din alte sisteme, de a face schimburi interculturale, de a vizita, de a privi prin ochii celuilalt.

Articol complet →

Random image