Încă de la vârsta preșcolară, copiii trebuie îndrumați să înțeleagă tradiția poporului și zonei din care fac parte, aspirațiile acestora, idealurile de ieri și de azi, toate acestea fiind oglindite în obiceiurile locale și creațiile meșteșugarilor, punându-i pe aceștia în contact direct cu unele meserii, pe care fie părinții, fie bunicii le practică.
„Forma cea mai veche de manifestare culturală intrată prin tradiție în viața satului românesc, șezătoarea, aduna fete și flăcăi, copii, tineri și bătrâni, cu scopul de a realiza o activitate practică, în condițiile unei petreceri colective, de unde nu lipseau cântecele, basmele, povestirile, ghicitorile, snoavele etc”.
În opera sa, Vasile Alecsandri spunea: „Poți să cutreieri lumea toată și să te minunezi de rezultatele civilizației, dar nimic nu-i mai fermecător decât colțul de pământ pe care te-ai născut”. „O contribuție deosebită la dezvoltarea personalității umane, la înnobilarea și socializarea tinerilor, a unei motivații existențiale o au cunoașterea și păstrarea valorilor identitare, cultivarea aptitudinilor artistice și meșteșugărești.” „Obiceiurile tradiționale românești sunt fapte culturale complexe ce organizează viața oamenilor, formează comportamentul acestora și înregistrează momentele remarcabile ale trecerii prin lume”. Sunt două mari categorii de obiceiuri și anume cele care arată momente importante din viața oamenilor, desfășurarea acestora fiind legată de momente bine determinate ce nu se repetă (nuntă, botez, înmormântare ș.a.) și obiceiuri ce se desfășoară în timpul anului(sărbători religioase, de muncă agricolă, de factori de mediu, cele legale).
O importanță deosebită în formarea personalității preșcolarului, datorită conținutului de sentimente și idei pe care le transmit se datorează cunoașterii obiceiurilor, a tradițiilor populare și etnografice locale.
În localitatea Iazu, colindatul este un obicei mult așteptat de copii și cu multă seriozitate cultivat și pregătit de adulți, părinți și preșcolari. Copiii merg la colindat în Ajunul Crăciunului, în zorii zilei, se formează cete de colindători îmbrăcați în costumul popular specific zonei, fiecare copil având trăistuță pentru strângerea darurilor. Conținutul colindelor prin bogăția și valoarea lor estetică contribuie la păstrarea credinței cele adevărate, la menținerea graiului, a simțirii și trăirii românești și creștinești. Dintre colindele ascultate și colindate de preșcolari amintim: colinde care sunt ascultate si colindate de preșcolari, amintim: „Bună dimineața la Moș Ajun”; „O, ce veste minunată”; „Moș Crăciun”; „Deschide ușa, creștine”; „Trei păstori”; „ Astăzi s-a născut Hristos”; „Sus, la poarta Raiului”; „O, brad frumos”; „Am plecat să colindăm”; etc.
„Colindele cultivă curajul și iscusința, înțelepciunea, respectul și dragostea față de femeie, prețuirea familiei și a căsniciei. Toate aceste valori apar ca niște norme, reguli de conviețuire socială și de conduită nescrise, dar respectate de întreaga colectivitate sătească, care au o influență deosebită în formarea omului, în cultivarea spiritului răspunderii, a solidarității cu toți semenii.
Obiceiuri și tradiții de Anul Nou în Iocalitatea Iazu din județul Ialomița
În ultima zi din an, un merituos loc revine colindului cunoscut sub numele de „Plugușor”, plugul unul din străvechile unelte, reprezintă simbolul muncii și al rodniciei pământului. Pluguşorul este însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de buhaiul care imită mugetul boilor. Colindatul are loc ziua, iar tinerii și copiii care colind sunt grupați în cete. Primele versuri ale plugușorului sunt: „Aho, aho, copiii și frați/Stați pe loc și nu mânați/ Mâine anul se-noiește / Plugușorul se pornește / Și începe a brăzda / Pe la case a ura / Iarna-i grea, omătu-i mare, Semne bune anul are / Semne bune de belșug / Pentru brazda de sub plug”.
În prima zi a Noului An, când se sărbătorește ziua Sfântului Vasile, pentru bunăstare în familie, copiii merg la colindat. Sorcova invocată de copii aduce oamenilor care primesc cu colindul sănătate, prosperitate și viață lungă. Sorcova este confecționată dintr-o nuia cu rămurele care sunt împodobite cu beteală, fire colorate de lână, hârtie colorată și flori artificiale. Sorcova reprezintă un simbol al vegetaţiei de primăvară. Obiceiul umblatului cu Capra se practică în ultima zi din an. Capra se confecționează dintr-un lemn cioplit ce are forma unui cap de capră și se învelește cu hârtie de culoare roșie.
Cel mai vechi obicei ce se întâlnește la toate popoarele creștine este mersul la colindat cu „Steaua”, acest obicei ne amintește de ziua în care s-a născut Mântuitorul Iisus Hristos și de cei trei magi care au fost călăuziți până la „ieslea cea săracă”.Cetele de copii care merg cu „Steaua”, intonează versuri religiose despre nașterea lui Iisus:
Caloianul s-a păstrat cel mai puternic, „ziua de caloian” fiind bine reprezentată locuitorilor care au avut ca principală activitate agricultura. Obiceiul cunoscut sub numele de Paparudele se practică într-o zi de joi pentru invocarea ploii.
Măcinicii- sărbătoarea de la 9 martie, numită în calendarul popular Măcinici sau Mucenici este consacrată de către creștinii ortodocși, comemorării Sfinților 40 de Mucenici din Sevasta care s-au jertfit pentru triumful credinței creștine. În localitatea Iazu, gospodinele coc măcinici, apoi îi ung cu miere sau cu sirop de zahăr, presară miez de nucă sau semințe de mac. În ziua de 9 martie se săvârșesc o serie de obiceiuri cu semnificații specifice noului an agrar: se scoate plugul la câmp pentru „spor și belșug în tot anul”, se mânuiesc pe rând uneltele (sapa, grebla, furcoiul, coasa, furca)„ca să fii îndemânatic la muncă tot anul, se beau 44 de pahare cu vin „ca să ai putere de muncă tot anul”.
Paștele este sărbătoarea Învierii lui Hristos, cea mai mare sărbătoare a creștinătății, unde alimentul specific sărbătorii este Pasca. În Iazu există obiceiul ca femeile să pregătească pasca „O gogoșică de pâine; se apasă cu lingura în mijloc și se pune brânză. Se ung cu ou pe deasupra sau, când se scot din cuptor, se ung cu apă și zahăr.
În Joia Mare, numită și Joia Patimilor, se duc la biserică mâncare și băutură, pentru a se sfinți și apoi pentru a se da de pomană pentru sufletul morților. Tot atunci se vopsesc ouăle, deoarece se spune că dacă se înroșesc în Joia Mare, acestea se vor păstra fără a se strica tot anul, iar dacă se doarme în această zi, tradiția spune că respectiva persoană va fi leneșă tot anul. În Vinerea Patimilor, sau Vinerea Mare, o tradiție care nu s-a pierdut, se duc flori la biserică pentru Hristos și se trece pe sub masă de 3 ori. La slujba de Înviere, credincioșii aduc cocoși albi. Cocoșii sunt crescuți special pentru împlinirea acestei tradiții. Datina din străbuni se leagă de momentul când Petru s-a lepădat de Iisus, la al treilea cântec al cocoșului, dar vestește și Învierea Domnului. Primul cocoș care cântă aduce belșug stăpânului. După slujbă, cocoșii sunt dăruiți oamenilor săraci.
Regiunea Ialomiței se distinge prin caracterul pronunțat ritmic al acompaniamentului și prin folosirea acordurilor arpegiate. Deși în zonă a dominat execuția în taraf, tipic lăutărească, execuțiile țărănești, cu alternarea voce-instrument(la fluier, caval sau cimpoi) ating în numeroase cazuri înalte cote de virtuozitate. Din localitate nu lipsesc nici proverbele și zicătorile, expresii ale bunului simț ale unui caustic spirit de justiție, pildele de înțelepciune etc.