Jocul didactic: Observații asupra particularităților de vârstă și individuale ale elevilor

La vârsta de 7-11 ani, copiii prezintă particularități specifice de vârstă și individuale. Este bine cunoscut faptul că, la această vârstă, copiii încă se joacă, fiind atrași de tot ce presupune jocul și joaca. Or, pentru a fi atractivă pentru elevi și în același timp eficientă, școala trebuie să își adapteze activitățile la nivelul de înțelegere al copiilor. În caz contrar, elevii riscă să nu achiziționeze nicio competență vizată. În consecință, folosirea unor metode didactice neadecvate vârstei elevilor poate aduce multe neajunsuri.

Sunt de părere că particularitățile de vârstă fac referire, de fapt, la nivelul de dezvoltare mintală a persoanelor, elevii de ciclu primar, în cazul nostru. Omul, de la naștere până la bătrânețe, trece prin numeroase etape de ordin psihologic. Putem aduce în discuție dezvoltarea percepțiilor, trecerea de la acțiune la operație, geneza operațiilor concrete, interacțiunile sociale și afective, precum și sentimente și judecăți morale. Acestea toate au stat chiar în centrul preocupărilor unor iluștri cercetători din psihologie și filosofie.

La vârsta de 7-11 ani, copiii sunt la etapa operațiilor concrete, iar în ceea ce privește interacțiunile sociale și afective, începerea școlii este un moment marcant pentru ei. Acum deprind regulile școlii, au de făcut teme pentru acasă, trebuie să participe la toate activitățile școlii, fie că doresc sau nu. Din punct de vedere psihologic, clasa I reprezintă un capitol cu totul nou în viața lor, nu neapărat plăcut. Or, pentru a învăța bine, copiii trebuie să participe cu plăcere la activitățile școlii. Prin jocurile didactice, învățătorii fac ca trecerea de la etapa preșcolară la cea școlară să nu fie bruscă, și, deci, iritantă pentru copii. Astfel, ei se simt, din punct de vedere psihologic, în largul lor, fac ceea ce le place și ceea ce știu ei mai bine: se joacă. Se creează, astfel, o legătură strânsă, dacă nu de prietenie, cel puțin de bună colaborare între elevi și învățător.

Elevii privesc învățătorul, datorită jocurilor didactice, nu ca pe un intrus, ca pe o persoană negativă, ci ca pe o persoană care îi înțelege și care încearcă să îi ajute să învețe lucruri noi și interesante.

Cu toții ne amintim cât de plăcut era când învățătorul ne antrena în astfel de activități. Timpul trecea cu ușurință, eram cu toții concentrați asupra sarcinilor primite. Bucuria ce o simțeam când câștigam un joc didactic de tip competiție era nemărginită. Înfrângerile nu făceau decât să ne ambiționeze și mai mult. Cred că jocul didactic trebuie aplicat la clasă în primul rând din aceste motive. Rolul lor psihologic este foarte important, iar atitudinea copiilor cu privire la școală acum se formează. Un copil care are resentimente față de școală, cu greu va fi convins să își schimbe atitudinea față de ea. Toți copiii sunt educabili în primii ani de școală. Unii devin greu-educabili tocmai din cauza (re)sentimentelor pe care le poartă școlii.

În concluzie, învățătorul are menirea de a-i face pe copii să vină la școală din plăcere, iar această plăcere poate fi indusă prin jocuri didactice atent alese și adaptate nevoilor lor.

O altă problemă care apare este descurajarea elevilor. Pe de altă parte, sunt de părere că trebuie evitate jocurile de tip competiție în primii ani de școală deoarece unii elevi pot fi ușor descurajabili. Ei vor deveni elevi retrași, care vor evita, pe viitor să participe la activități școlare.
În consecință, învățătorul nu trebuie să fie numai un bun cunoscător al materiei școlare, ci și un fin psiholog.

 

prof. Ovidiu-Adrian Enacache

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ovidiu.enacache

Articole asemănătoare