Erasmus+ este programul Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport în Europa, care oferă posibilitatea de a studia, de a se forma și de a dobândi experiență în străinătate. Proiectele de mobilitate în domeniul educației școlare ajută la dezvoltarea personală, profesională şi socială prin dezvoltarea de competenţe într-un context internaţional şi recunoaşterea acestora, la îmbunătăţirea procesului de predare, formare şi învăţare a profesioniştilor din domeniile educaţie, formare şi tineret, la învăţarea sau aprofundarea unor limbi străine, la conştientizarea importanţei şi la înţelegerea unor culturi şi ţări noi, dezvoltând astfel sentimentul de apartenenţă la valorile europene şi implicarea activă în comunitate.
Anul acesta, Școala Gimnazială „Buică Ionescu” din Glodeni, județul Dâmbovița, a obținut un grant de la Comisia Europeană, în cadrul Programului Erasmus+, pentru proiectul de mobilitate în domeniul educației școlare, KA101 „Educație incluzivă – educație pentru viitor”, nr. de referință 2019-1-RO01-KA101-06195, în valoare de 20765 euro, al cărui scop este dezvoltarea competențelor profesionale în domeniul educației incluzive.
Articol complet →