Strategii, metode și tehnici de învățare eficientă. Stiluri de învățare

„Conceptul de „strategii, metode și tehnici de învățare/ studiu este atât integrator, cât și diferențiator semantic” (Neacșu, 2015). Altfel spus, acest concept presupune realizarea unei comparații a învățării tradiționale cu învățarea permanentă, flexibilă.

În urma acestei comparații, sunt evidențiate următoarele:

A) Învățarea tradițională:
-procesul de memorare se realizează prin exerciții repetate;
-contribuie la dezvoltarea intelectuală în linie dreaptă, simplistă, precisă;
-evidențiază un comportament care respectă normele;
-propune un efort individual care concurează cu ceilalți;
-atmosfera lipsită de flexibilitate;
-motivația individului este predominant extrinsecă;
-durata activității este fixă;
-promovează învățarea disciplinară;
-este centrată pe educator;
-implicarea comunității cantitative și nu calitative etc.

B) Învățarea permanentă, flexibilă:
-stimulează imaginația, creativitatea și gândirea critică;
-urmărește dezvoltarea intelectuală progresivă;
-proces mental active, cu realizare de conexiuni;
-vizează creșterea stimei de sine și comportament flexibil;
-este centrată pe copil;
-integrează tehnologia în actul educațional;
-durata este stabilită astfel încât activitatea să fie eficace;
-motivația copilului este predominant intrinsecă;
-implicarea comunității calitativ, într-un mod discret etc.

„La preșcolarii mari, datorită însușirii în cadrul activităților obligatorii a unor procedee de muncă intelectuală și datorită dezvoltării capacității de autoevaluare critică a posibilităților și rezultatelor obținute, învățarea capătă un caracter mult mai organizat și devine mult mai eficientă, anticipând astfel învățarea școlară.” (Golu, Zlate, Verza, Psihologia copilului, 1996).

Educatoarea, prin folosirea unor strategii de învățare modernă, în procesul educațional, va conduce la adăugarea unor valori calitative și cantitative la nivelul disciplinei. În scopul desfășurării unei activități de succes, cadrul didactic va ține cont de curba de efort, drept pentru care, va împleti acțiunea/ învățarea cu pauze, în care copilul se va odihni, relaxa, fiind astfel apt pentru etapa următoare a activității.

În urma aplicării strategiilor, metodelor și tehnicilor de studiu, Ioan Neacșu (Metode și tehnici de învățare eficientă, 2015),  enumeră următoarele valori adăugate care pot fi estimate și observabile mai mult sau mai puțin:

  • crește motivația cu 68%;
  • crește încrederea în sine cu 70%;
  • crește capacitatea de asimilare a informațiilor structurate cu 13-50 %;
  • crește viteza de lectură cu 12-15%;
  • crește rata de înțelegere a cuvintelor noi de 2,3-6,8 ori;
  • se reduc erorile de înțelegere cu 32-60%;
  • se reduce dificultatea asimilării textelor lungi cu 39-50%;
  • se reduce timpul de regăsire a informațiilor cu 81%;
  • se reduce timpul de recapitulare și revizuire cu 75%;
  • se accentuează calitatea proceselor de învățare cu 23-89%;
  • se îmbunătățește calitatea utilizării hărților mentale cu 20-60%.

Pe parcursul numeroaselor cercetării făcute în domeniu, experții au identificat diferite strategii, metode și tehnici de învățare. Dunlosky, în 2013, într-un studiu, prezintă cel puțin zece tehnici și anume:

  • interogația elaborativă-care are la bază întrebarea „de ce?„ în urma căreia se formulează răspunsuri, deci are loc învățarea;
  • autoexplicarea-indică conexiunea dintre cunoștințele însușite anterior și noile achiziții, dar și pașii prin care se rezolvă problema;
  • rezumarea-elaborarea unor sinteze bazate pe texte învățate;
  • sublinieri și marcaje speciale-evidențierea cu o culoare a materialului studiat;
  • cuvinte-cheie mnemonice-cuvintele cheie care ajută memoria în asocierea schemelor mentale cu cele scrise;
  • imagini pentru text-realizate în timpul lecturii;
  • rescrierea-mai ales după prima etapă de rescriere;
  • testarea practică-aplicarea unei autotestări în urma învățării textului;
  • practica distribuită-punerea în practică a unor programe practice de învățare;
  • practica intertextuală-este funcțională în rezolvarea unor diferite tipuri de probleme.

În cercetarea realizată de Ioan Neacșu (2015), sunt enumerate următoarele strategii, metode și tehnici de studiu:

  • strategia lecturii active contextuale (SLAC)
  • metoda lecturii performante (MLP);
  • tehnica lecturii prin modelul RICAR;
  • tehnica lecturii bazate pe exerciții SPIR;
  • tehnica lecturii bazate pe modelul PQRST
  • tehnica lecturii sintetice bazate pe modelul SQ3R;
  • tehnica lecturii analitice bazate pe modelul APASE;
  • tehnica lecturii focalizate bazate pe modelul MURDER;
  • învățarea anticipativ-mentală și operațională prin metoda ARMS;
  • învățarea personalizată prin strategia ERRQ;
  • învățarea predictiv-evaluativă prin strategia PORPE;
  • metoda învățării epistemiologic-reflectiv prin comentariul de text (MIERCT)
  • tehnica lecturii cu redactare de text (LRT)
  • metoda învățării prin analiza de conținut (MIAC);
  • metoda învățării cu ajutorul hărții mentale(MIHM)
  • metoda cognitiv-afirmativă de învățare (MCAI);
  • metoda învățării prin observare științifică (MIOS)
  • metoda învățării prin experimente (MIE)
  • metoda învățării prin interogație cognitiv-operațională (MIICO)
  • metoda învățării prin demonstrație (MID)
  • tehnica învățării prin operații de definire (TIOD)
  • strategia învățării bazate pe gândire critică (SIGC)
  • strategii metacognitive de învățare (SMCI)
  • metoda învățării prin tehnici mnemotehnice (MITM);
  • strategia învățării prin rezolvarea de probleme (SIRP);
  • metoda învățării bazate pe analiza de sarcini (MIAS);
  • metoda învățării prin simulare (MISim);
  • metoda învățării active în grup (MIAG).

În elaborarea și desfășurarea unei activități, cadrul didactic, pentru a alege corect metodele de învățare, trebuie să țină cont de: obiectivele pedagogice, mijloacele didactice, structura conținutului, nivelul și nevoile grupului etc.

Una dintre metodele de învățare utilizată la nivelul grupei mari pe care o conduc, este metoda învățării cu ajutorul hărții mentale.
Despre aceasta, Gardner (2005) afirmă că: „MIHM explorează zona potențialului simbolic, metafizic și contructiv al mentalului uman, fiind acceptat ca există reprezentări mentale, imagini fixe sau fluide”. Spus sub o altă formă, (Joly, 1998)- „MIHM lasă urme, transmite mesaje, comunică esențe ale gândirii noastre printr-un limbaj condensat, frecvent sub formă iconică.”

Prin intermediul hărții mentale, copilul realizează asociații mentale pe baza imaginilor și a schemelor explicative, scheme formate din „celule”, rețele, legături între idei, cuvinte-simbol.

Conform specialistului în domeniu, J.W.Budd de la Universitatea Minnesota, o desfășurare posibilă pe etape operaționalizate a acesteia s-ar prezenta astfel:

  • pregătirea psihologică și educațională a grupului de cursanți;
  • organizarea cursanților în grupuri mici (3-5 studenți);
  • instructaj de introducere în principiile, logica și valorile educaționale ale MIHM;
  • distribuirea de materiale-suport necesare activității bazate pe MIHM;
  • sedința scurtă de microbrainstorming pe o temă dată;
  • înregistrarea, în grup, a ideilor, cu selectarea și structurarea criterială pe baza ideilor din foile scrise de elevi/ studenți;
  • exprimarea organizată a ideilor sub forma unor „hărti” cu argumente vizând valoarea variantei/formei construcției, prezentarea unor opinii relevante de susținere care întăresc „încrederea în sine”(Meyers si Jones, 1993)
  • realizarea hărții mentale ca produs de grup, posibil și în mai multe variante, cu fixarea lor în planul cogniției grupului ca viitori utilizatori;
  • afișarea variantelor de hărți mentale pe un panou, cu susținerea lor prin lideri care să justifice valoarea fiecăreia, pe baza unor criterii valide, semnificative.

Stilurile de învățare

Websters Dictionary (1967 apud, Cocoradă, 2009) definește stilul ca fiind o caracteristică distinctivă a indivizilor, maniera lor de a acționa sau de a performa. După Sternberg (2001),stilul   se   referă   la   preferința   indivizilor   pentru   folosirea   abilităților,   fiind   considerat   ca   o interfață între personalitate și abilități. Websters Dictionary (1967 apud, Cocoradă, 2009) definește stilul ca fiind o caracteristică distinctivă a indivizilor, maniera lor de a acționa sau de a performa. După Sternberg (2001), stilul   se   referă   la   preferința   indivizilor   pentru   folosirea   abilităților,   fiind   considerat   ca   o interfață între personalitate și abilități.

Websters Dictionary (1967 apud, Cocoradă, 2009) definește stilul ca fiind o caracteristică distinctivă a elevilor, maniera lor de a acționa sau de a performa. După Sternberg (2001), stilul   se   referă   la   preferința   indivizilor   pentru   folosirea   abilităților,   fiind   considerat   ca   o interfață între personalitate și abilități.

Stilurile de învățare fac referire la modalitățile diferite utilizate de oameni în procesul de învățare. Acestea sunt împărțite pe mai multe categorii, în funcție de cercetarea făcută de specialiști, însă modelul VAK este cel mai accesibil întrucât acesta împarte stilurile în trei categorii:
a) Stilul auditiv-lectură, înregistrări audio, povestire, muzică, verbalizare, întrebări
b) Stilul vizual- imagini, filme, grafice, diagrame, tabele, modele
c) Stilul chinestezic-interpretare, joc de roluri, modelare în lut, construcții din diferite materiale

Caracteristicile stilului auditiv: învață prin ascultare (conversații, prezentări etc), folosește rime în exprimare, îi scade puterea de concentrare la contactul cu zgomotul, când citește, spune cuvintele ca să se poată auzi, este un povestitor, are abilități de comunicare orală bine dezvoltate.

Strategiile de învățare potrivite pentru stilul auditiv: repetă noile informații asimilate folosind explicația, utilizează exprimarea verbală cu precădere, citește cu voce tare, se implică în conversații, adresează întrebări, oferă răspunsuri.

Caracteristicile stilului vizual: are un ritm accelerat de vorbire, are simțul organizării și observă detaliile elementelor din mediul înconjurător, rețin mai ușor cu ajutorul unui material scriptic/ unei imagini, se poate concentra chiar dacă este gălăgie, citește rapid și pentru înțelegerea textului preferă să lectureze și nu să i se lectureze.

Strategiile de învățare potrivite pentru stilul vizual: subliniază ideile principale/ cuvinte mnemonice cu diferite culori, utilizează mijloace didactice (hărți, tabele, grafice etc), rescrie informația și o vizualizează.

Caracteristicile stilului chinestezic: învață prin manipularea obiectelor, este atent la mimica și gesticulație, își însușește informații mergând, utilizează mișcări ale corpului în exprimare, desfășoară jocuri, vorbește rar, este dornic de a explora mediul înconjurător prin palpare.
Strategii de învățare potrivite stilului chinestezic-mânuiește obiectele pentru a învăța, vorbește și se plimbă în momentul repetării informațiilor, pune în practica teoria, execută jocuri de rol, dansuri, jocuri de mișcare pentru dezvoltarea memoriei de lungă durată.

Stiluri individuale de învățare prezintă și Asselin și Mooney, care aduc în discuție emisferele cerebrale, împărțindu-le în emisfera dreaptă care se referă la învățarea globală (intuitivă, subiectivă, sintetizează informațiile)   și emisfera stângă ce vizează învățarea analitică (este rațională, logică, secvențială etc).

Howard Gardner își aduce și el contribuția în identificarea stilurilor de învățare, drept pentru care realizează o cercetare despre inteligențele multiple și le împarte în opt categorii:
a) logico-matematică- identificarea tiparelor, gândire logică, gândire siințifică/matematică
b) lingvistică- capacitatea de a utiliza limbajul/comunicarea pentru a se exprima sau pentru a-și aminti informațiile.
c) spațială- elaborarea unor imagini mentale pentru găsirea unor soluții ale problemelor.Este prezentă și la copiii orbi.
d) muzicală- utilizarea capacităților mentale pentru coordonarea mișcărilor întregului corp.
e) corporal-chinestezică
f) interpersonală- capacitatea de observare a schimbărilor comportamentele, de dispoziție a celor din jur
g) intrapersonală- capacitatea de analizare și conștientizare a propriilor emoții, de raportare la propriul comportament.
h) naturalistă- realizează clasificări ale plantelor și animalelor pe baza analizării acestora, analiză ce o poate aplica și la nivel uman.

Bibliografie

1.M.E.N.,(2019).Curriculum pentru educație timpurie;
2.Neacșu I.,(2015).Metode și tehnici de învățare eficientă.Iași: Editura Polirom.
3.Neacșu I., Manasia L., Chicioreanu T.,(2016 ).Elaborarea lucrărilor de licență, disertație și gradul didactic 1.Pitești: Editura Paralela 45
4.Suport pentru explicitarea și înțelegerea unor concepte și instrumente cu care operează curriculum pentru educație timpurie,2019.
5.Sălăvăstru D.,(2004 ).Psihologia educației. Iași:Editura: Polirom.
6.Golu P., Zlate M., Verza, E.,(1996).Psihologia copilului.București: Editura Didactică și pedagogică.
7.Pânișoară, I.O., Manolescu M.,(2019).Pedagogia învățământului primar și preșcolar,Volumul II.Iași: Editura Polirom.
8.Mărcușan I., Mărcușan D.E., (2005). Psihologie.Pitești: Editura Carminis.

 

prof. Nicoleta Stan

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/nicoleta.stan2

Articole asemănătoare