Recenzie: „Cum să predai. Strategii didactice”, de Phil Beadle

Phil Beadle este un profesor britanic, de limba engleză care a scris zece cărți despre predare și învățare, precum: „Bad Education”, „Why are you shouting us?”, „Could be better”, „How to teach literacy” etc. Este deținător al premiului „Cel mai bun profesor din învățământul liceal al Marii Britanii”, acordat de Premiile Naționale pentru Învățământ pentru rezultatele excepționale obținute cu elevii/ studenții în domenii provocatoare, precum și câștigătorul a două premii acordate de Societatea Regală de Televiziune pentru emisiunile The Unteachables și Can’t Read Can’t Write difuzate de Canalul 4. Este autorul unei rubrici intitulate „Despre învățare” din Education Guardian.

Această carte prezintă gândurile, emoțiile, fricile, regulile, conflictele dar și înțelepciunea de care ar trebui să dea dovadă un profesor aflat la începutul carierei sau care are experiență dar a schimbat instituția de învățământ, motiv pentru care întâmpină dificultăți de adaptare cu clasele de copii.

Phil Beadle ne enumeră o serie de probleme pe care le-a întâmpinat pe parcursul activității profesionale. Totodată, ne oferă și diferite strategii didactice pe care să le aplicăm pentru a combate sau a diminua problemele apărute cu elevii.

Pentru a prezenta într-o formă cât mai atractivă și ușor de lecturat pentru cititori, Phil Beadle expune conținutul cărții într-o formă ironică, cu accente umoristice pe alocuri. Cuprinsul cărții:

1. Managementul elevilor
2. Cunoaștere și înțelegere
3. Metode și organizare
4. Planificarea lecțiilor
5. Evaluarea

1. Managementul elevilor

La început de drum, teama profesorului în legătura cu elevii indisciplinați este relativ evidentă, ceea ce conduce la slaba manageriere a clasei. În acest capitol, Phil Beadle ne oferă soluții pentru a face față unor probleme și totodată pentru a forma comportamente pozitive copiilor, fără să afișăm o latură a cadrului didactic speriat, dur sau emoționat.

Pentru a face față unei clase cu elevi indisciplinați, autorul prezintă câteva reguli:
„-Fă-ți apariția!
-Stabilește locurile în bancă.
-Fă-ți probleme pentru lucrurile mărunte, ca acelea mari să nu se întâmple.
-Să devii expert în detaliile tehnice care abordează guma de mestecat/chipsurile/masa de pranz.
-Niciodată să nu crezi niciun cuvânt pe care ți-l spune un copil…și nu te vei înșela prea tare
-Vorbește câte o personă pe rând.”

Tot în acest capitol, sunt detaliate și probleme ce țin de disciplina (graduală/categorică/pașnică), când, cum și de ce o aplicăm.

Relațiile productive și pozitive cu copiii sunt alte aspecte prevăzute în acest capitol, cum să obții aceste relații, ce tehnici să folosești, cum și când să utilizezi laudele și care sunt erorile pe care trebuie să le evite un profesor pentru a nu-și periclita cariera.

2. Cunoaștere și înțelegere

Al doilea capitol, Beadle evidențiază pasiunea pe care ar trebui să o aibă cadrul didactic pentru această profesie, deoarece în urma practicării timp de douăzeci-treizeci de ani să nu ajungi la concluzia că ți s-ar potrivi mai mult munca la birou și în modul acesta ai pierdut o mare parte din viața făcând ceva care nu-ți place.

Punând pasiune în muncă, rezultatele vor fi calitative și nu doar cantitative, mai ales când este vorba de munca cu elevii.

Situațiile în care te simți stânjenit la clasă la începutul carierei sunt inevitabile, de aceea trebuie să fii conștient că în momentul prezentării în fața copiilor trebuie să stăpânești foarte bine conținutul pe care urmează să-l predai, limbaj dezvoltat, reguli de ortografie.

Posedând toate acestea, nu trebuie decat să alegi cele mai potrivite strategii didactice, pentru ca activitatea să stârnească și să mențină interesul copiilor și să se desfășoare în condiții de siguranță.

3. Metode și organizare

În această secțiune, atenția este îndreptată spre „piulițe și șuruburi”, mai precis spre noțiunile elementare de organizare, ce aplici și cum aplici în realitate în procesul de predare.

Lecția „în patru părți” cuprinde acele metode clasice, pe care Beadle le consideră depășite, în timp ce o masă mare de profesori le consideră demne de urmat/ aplicat numindu-le la comun „profesionalism”, tocmai pentru că sunt genul de profesori care se conformează și care nu ies din zona de confort pentru a experimenta și a găsi cele mai bune soluții/ strategii pentru clasa pe care o conduci.

În urma analizării acestui tip de lecție, autorul cărții aduce în atenția noastră câteva strategii, metode, tehnici utile in procesul de predare-învățare, cu ajutorul cărora ne putem atinge cu succes obiectivele propuse.

Conținutul cărții ne conduce spre cunoașterea modului de amenajare a sălii de clasă, reguli pe care trebuie să le aplicăm în momentul discuțiilor, cum stabilim temele copiilor și ce putem face daca aceștia nu le rezolva etc.

4. Planificarea lecțiilor

La începutul carierei, mai cu seamă atunci când ești profesor debutant, în marea majoritate a țărilor ți se solicită planuri de lecție, planuri pe care Phil Beadle le consideră neaplicabile în totalitate, întrucât nu știi exact la începutul lecției dacă poți duce la bun sfârșit tot ce îți propui. Cu toate acestea, profesorul englez sugerează începătorilor să elaboreze/ să planifice lecții decente, care să îți permită să ții elevi sub control pe tot parcursul orei. În urma afirmațiilor de mai sus, profesorul Beadle scoate în evidență o serie de verbe care sunt „inutile” (a ști, a putea etc.) dacă pe baza lor sunt formulate obiective, întrucât acestea nu pot fi observabile și măsurabile.

În formularea obiectivelor, acesta recomandă să utilizăm verbe care denotă „că elevii vor trebui să folosească o abilitate și nu îi învățăm doar cunoștințe care le lipesc”. Totodată, sunt evidențiate aspecte privind:

  • identificarea cerințelor pentru resurse;
  • planificarea pentru nevoile diferitelor niveluri de abilități;
  • forme ale diferențierii;
  • strategiile utilizate.

5. Evaluare

Acest ultim capitol, Phil Beadle îl expune pentru a enumera tipurile de evaluare, rolul evaluării dar și modul în care este aplicată de majoritatea profesorilor, modalități care nu sunt chiar pe placul copiilor.

Profesorul înainte, în momentul și după aplicarea evaluării ar trebui să țină cont de:

  • corectură;
  • utilizarea pixurilor cu roșu și tentația de a face corecturi;
  • îndreptarea atenției către modul de prezentare;
  • corectura conținutului;
  • notarea;
  • evaluarea pentru învățare.

În loc de concluzii…

În jurul vârstei de 20 de ani, ne alegem o cariera pe care credem că o vom practica toata viață, însă învățământul nu este doar o slujbă sau doar o carieră. Privind în ansamblu, putem considera că este amândouă, doar că este una dintre cele mai grele profesii, întrucât cadrul didactic trebuie să îndeplinească foarte multe roluri, iar acestea nu pot fi atinse decât dacă pui foarte multă pasiune în tot ceea ce faci pentru copii, indiferent de vârsta lor.

Beneficiul citirii acestei cărți nu este unul doar de acumulare de cunoștințe, ci și de clarificare a unor aspecte ce țin de stilul personal al profesorului, cât de important este „să nu te așezi confortabil pe scaun” să nu te plafonezi, să te reinventezi în permanență, să te adaptezi nevoilor, ritmului clasei pentru a obține cele mai bune rezultate, pentru a forma comportamente/ competențe necesare pe tot parcursul vieții și să avem în vedere că viitorul acelor copii poate ține de implicarea noastră.

Dincolo de viața pe care o ai în interiorul instituțiilor școlare, nu trebuie să uiți că pentru a da cel mai bun randament la muncă, este foarte important ca în timpul liber să te relaxezi, să experimentezi, pentru a-ți „încărca” bateriile.

Și nu uita!

„Primul an e cel mai greu, dar din al doilea an de activitate se va vedea luminița de la capătul tunelului.”

Bibliografie

1.Phil Beadle, Cum să predai. Strategii didactice, Editura Didactica Publishing House, București, 2020.

 

prof. Nicoleta Stan

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/nicoleta.stan2

Articole asemănătoare