Pentru realizarea unei activități metodice, ar trebui să ținem cont de două aspecte, și anume profilul de formare al absolventului de gimnaziu și elementele de final din cadrul învățământului, orientarea demersului didactic către achizițiile finale ale elevului reprezentate de competențele cheie, pe baza cărora este realizat și profilul absolventului de gimnaziu.
Creativitatea elevilor – de la diagnoză la prognoză, de la model la acțiune. Creativitatea matematică
Fără îndoială, creativitatea este una din cele mai valoroase însușiri ale omului. A fi creativ înseamnă să creezi ceva nou, original, înseamnă să fii tot timpul cu un pas înaintea celuilalt, să creezi ieri, pentru mâine. Conținutul articolului vizează câteva aspecte cheie: Creativitatea – subiect care se regăsește astăzi în toate domeniile. Creativitatea – nevoie socială. Creativitatea – factor fundamental pentru progresul tuturor domeniilor.
Factorii dezvoltării ontogenetice. Educația – liant între mediu și ereditate
Cu siguranță, fiecare dintre noi și-a pus la un moment dat întrebarea „Ce anume m-a construit în acest fel?”. În încercarea de a descoperi sursele ce-au contribuit la dezvoltarea personalității sale, omul s-a plimbat prin întreaga sa istorie de viață, din strămoși, până în vremurile noastre, analizând oameni, influențe, medii și experiențe.
L’erreur en didactique des langues
De nos jours, le mot «faute» et le mot «erreur» sont considérés comme semblables, donc il est nécessaire de donner une définition et un sens étymologique à chacun pour discerner leur sens dans le domaine de didactique des langues. Il faut souligner qu’à la fin du XIX-ème siècle jusqu’en 1960, ces deux mots ont eu une connotation négative, mais à partir de 1960, on conçoit l’erreur comme un moyen d’apprentissage.
Learning English Using Newspaper Activities
Collecting materials is an on-going process but worth doing it. Choosing and collecting articles, advertisements, headlines, etc is a hard task. The materials should be put under certain categories, they should be systemized. It is good to categorize the materials under certain titles, headlines, etc. or under topic titles, sport, cinema, relationship, according to the language level of students, etc. Using photographs and illustrations is also very important. When choosing the right and suitable newspaper materials to use in the classroom, the teacher should take into consideration the length of the article, the complexity of the vocabulary used, the subject matter, the time available as well as the level of the students.
Schiță de portret: profesorul zilelor noastre
Mi s-a pus de curând întrebarea „Cine poate preda pentru ca elevii noștri să deprindă învățarea în societatea cunoașterii?”.
Cred că, indiferent de ceea ce dorim să transmitem și să-i învățăm pe copiii acestor vremuri, așa cum ne-au format și pe noi, dascălii noștri, e nevoie de har. Ceea ce unii numesc bunul simț didactic, alții înțelegere, empatie, alții capacitatea profesorului de a se face iubit, plăcut de copii.
Integrarea școlară a copiilor cu ADHD
ADHD reprezintă abrevierea în limba engleză a “Attention Deficit Hyperactivity Disorder” (deficit de atenţie cu tulburare hiperkinetică) şi este una dintre cele mai frecvente afecţiuni psihiatrice întâlnite la copii şi adolescenti. ADHD este o tulburare neurobiologică care afectează între 3% şi 5 % din populaţia de copii şi adolescenti a lumii. ADHD debutează în copilărie şi poate persista şi la vârsta adultă (în jur de 50% pot prezenta simptome şi la vârsta adultă). Incidenţa cazurilor este mai mare la sexul masculin.
Enseigner la grammaire du FLE c’est chose facile
À travers le temps, et avec l’évolution des principes et pratiques didactiques, une question double revient toujours, de façon lancinante, dans l’enseignement des langues: faut-il faire de la grammaire? Et si oui, comment?
La seconde question relaie en quelque sort la première, puisque l’on fait toujours de quelque manière de la grammaire lorsqu’on enseigne, apprend ou parle une langue, ou deux ou plusieurs. Même si on ne fait pas de la grammaire, au sens didactique ou pédagogique du terme, elle est toujours présente dans le langage et dans les langues.
Exemple de jocuri didactice utilizate pentru formarea abilităților de viață cotidiană
Jocul reprezintă o activitate complexă, cu multiple semnificații și implicații în dezvoltarea, comportamentul și personalitatea copilului. Datorită potențialului și complexității sale, jocul a fost abordat de mulți specialiști, care au încercat să-i ofere o definiție cât mai completă.
Dimensiuni financiare ale bursei sociale „Bani de liceu”
Acest articol abordează criteriile și actele necesare obținerii bursei sociale „Bani de liceu”, raportul dintre cuantumul acestei burse și salariul minim brut în ultimul deceniu, dar și comparația între „Bani de liceu”, „Bursa profesională” și alocația de stat. Bursele sociale acordate elevilor proveniți din medii defavorizate din punct de vedere financiar sunt acordate cu scopul de a veni în sprijinul acestora și reprezintă un aspect avut în vedere de statul român pentru asigurarea șanselor egale la educație a tuturor copiilor.