Aгta este în esență cea mai pгofundă expгesie a cгeativității umane. Pe cât de dificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedeгe faptul că fiecaгe aгtist își alege singuг гegulile și paгametгii de lucгu. Se poate spune totuși că aгta este гezultatul alegeгii unui mediu, a unui set de гeguli pentгu folosiгea acestui mediu și a unui set de valoгi ce deteгmină ce anume meгită a fi expгimat pгin acel mediu pentгu a induce un sentiment, o idee, o senzație sau o tгăiгe în modul cel mai eficient posibil pentгu acel mediu.
Educația ecologică – una dintre direcțiile principale ale activității educaționale ale grădiniței
Rezumat: Conținutul ecologic, orientarea socioecologică și posibilitatea implementării acesteia în grădiniță sunt strâns legate de condițiile personale de viață ale copiilor și metodele de creștere ale acestora. Contactul cu natura, direct și constant, organizarea observațiilor, munca, jocul, învățarea reprezintă formula succesului pentru natura educației generațiilor viitoare.
Cuvinte cheie: natură, ecologie, orientare socioecologică, copii, protejare.
Educația de ieri și de azi
Problematica educației noi și a educației vechi trebuie să constituie o temă de reflectare pentru toate persoanele aflate în educarea și instruirea copiilor. Școala este prima care trece prin toate schimbările societății, de la educație pornește totul, de la fundamentele societății, de la baza primordială a oricărui sistem comun de dezvoltare a omului ca ființă rațională în comunitate.
Scriitori români canonici și reforma curriculară (II) – Studiu
Poezia interbelică
Creion, poezia lui Tudor Arghezi se încadrează în categoria creațiilor având ca temă iubirea. Principalele coordonate ale poeziei fiind o tandră declarație de dragoste și un portret inedit făcut iubitei. O altă poezie având aceeași temă este Morgenstimmung, unde ființa însăși a poetului se transformă prin metaforă într-o clădire răvășită de furtuna iubirii.
Scriitori români canonici și reforma curriculară (I) – Studiu
Prezenta lucrare reprezintă o invitație la refrecție asupra valorilor și obiectivelor înscrise în actualele programe de predare a limbii și literaturii române la nivelul liceal precum și modele de tratare a textelor autorilor români canonici construite din perspectiva unei filozofii europene și democratice a educației în domeniile umaniste. Lucrarea vizează formarea de priceperi și deprinderi de interpretare a textului literar folosind mijloacele tradiționale: identificarea procedeelor artistice, a mărcilor eului liric, explicarea semnificațiilor unor procedee artistice esențiale a unor texte literare; cât și mijloace moderne care vizează creativitatea, dezvoltă capacitățile de exprimare în scris a ideilor și gândurile proprii ale elevului, ajutându-l la formarea personalității și gândirii critice dar și la înțelegerea textului literar și empatizarea cu acesta,dar nu numai ci demersurile de decodificarea a textului ajută la aproprierea textului și coroborarea acestuia cu particularițățile de vârstă ale elevului. Scopul lucrării nu este acela de a oferii modele de conformare la un set birocratic-selectat de cerințe și tipare retorice.
Studiu privind aplicarea unor programe de fitness pentru îmbunătățirea condiției fizice la elevii supraponderali din ciclul gimnazial
O dată cu evoluţia sa, omul şi-a modificat şi concepţia despre utilizarea propriei energii musculare. În ultimele decenii, s-a constatat o netă tendinţă spre diminuarea utilizării energiei, mai ales în societăţile zise avansate, în care nevoile energetice elementare fiind adesea atenuate prin recurgerea la energii exterioare al căror exemplu cel mai edificator îl constituie folosirea frecventă a automobilului. De altfel, ameliorarea şi creşterea confortului vieţii au ca efect reducerea evidentă a efortului fizic. Activităţiile care promovează forţa şi flexibilitatea sunt importante, protejand şi ajutând la evitarea dizabilităţilor, la sporirea independenţei funcţionale şi la încurajarea preocupării pentru practicarea activităţiilor fizice.
Metode ce asigură incluziunea elevilor prin starea de bine (Mobilitate Erasmus+)
Școala Gimnazială Vulcana Pandele implementează, în perioada iunie 2022 – iulie 2023, proiectul de mobilitate pe termen scurt pentru mobilitatea elevilor și a personalului în domeniul educației școlare numit „Incluziune prin starea de bine”, cu numărul de referință: 2022-1-RO01-KA122-SCH-000075211. Acest proiect este finanțat de Comisia Europeană în cadrul Acţiunii-Cheie 1: Mobilitatea persoanelor în scopul învăţării a programului Erasmus+. Prima mobilitate în cadrul acestui proiect s-a desfășurat în perioada 9-15 octombrie 2022, în Reykjavik, Islanda.
Metoda clasei inversate. Eficacitatea acesteia în învățământul profesional-tehnic
Articolul prezintă o secvență din lucrarea-studiul de caz de implementare a metodei Clasei inversate în clasele cu profil tehnic. Pentru o implementare reală și fezabilă, este nevoie ca atât profesorii cât și elevii să fie familiarizați cu instrumentele digitale educaționale, cu hardware-ul, software-ul, confidențialitatea și securitatea online, care deja fac parte din viața de zi cu zi a elevilor, indiferent de grupa de vârstă în care se află. Ajutâdu-i să facă singuri, conform principiului Mariei Montessori, am experimentat timp de 7 luni (în perioada studiului la distanță, septembrie 2021-martie 2022) metoda Clasei inversate, relatând mai jos experiența proprie.
Cuvinte-cheie: disciplinele lingvistice, clasa inversată, teorie vs practică, instrumente digitale, implicare, eficacitate, aria profesional-tehnic, produs educațional.
Studiu privind perioada pandemiei în grădinițele de copii
Acest studiu expune concret aspectele urmărite privind perioada pandemiei precum și o analiză tehnică a acestora din experiența mea ca și profesor dar și ca masterand al programului de studiu Management Educațional și Integrare Europeană. În continuare, voi realiza o analiză tehnică pentru fiecare punct urmărit și voi reda și concluziile aferente.
Cărțile virtuale – modalitate de promovare a imaginii unei școli
Promovarea imaginii şcolii a avut şi are un important rol, atât în rândul elevilor şi a părinţilor acestora, a comunităţii, cât şi în rândul cadrelor didactice. Pentru mulţi dintre „actorii” unei şcoli este foarte important sentimentul de apartenenţă la un grup şcolar, mai ales în contextele în care şcoala are o imagine şi o reputaţie deosebită. Devine, aşadar, un act de mândrie faptul de a învăţa, lucra sau colabora în şi cu o instituţie şcolară „bine văzută”.