Educația ecologică  – una dintre direcțiile principale ale activității educaționale ale grădiniței

Rezumat: Conținutul ecologic, orientarea socioecologică și posibilitatea implementării acesteia în grădiniță sunt strâns legate de condițiile personale de viață ale copiilor și metodele de creștere ale acestora. Contactul cu natura, direct și constant, organizarea observațiilor, munca, jocul, învățarea reprezintă formula succesului pentru natura educației generațiilor viitoare.
Cuvinte cheie: natură, ecologie, orientare socioecologică, copii, protejare.

Summary: The ecological content, the socio-ecological orientation and the possibility of its implementation in the kindergarten are closely related to the personal living conditions of the children and their growth methods. Contact with nature, direct and constant, organizing observations, work, play, learning is the formula for success for the nature education of future generations.
Keywords: nature, ecology, socioecological orientation, children, protection.

Interacțiunea omului cu natura este o condiție necesară pentru formarea, existența și dezvoltarea societății. Realizarea unui echilibru între dezvoltarea civilizației, a societății și a naturii este scopul către care tinde omenirea. Severitatea problemelor de mediu și urgența soluționării lor necesită dezvoltarea de noi abordări pentru optimizarea interacțiunii societății cu natura.

Educația pentru mediu a devenit deja o parte integrantă a pedagogiei preșcolare, fiind  una dintre direcțiile principale ale activității grădiniței prin formarea culturii ecologice la copii. Cu toate acestea, trebuie menționat că în prezent există puține studii dedicate dezvoltării aspectului socioecologic al personalității preșcolarilor. Consider că orientarea socioecologică a personalității poate fi definită ca dorința subiectului (personalității) de a stabili interacțiunea cu mediul natural, interpătrunderea publicului și a naturalului. Doar orientarea socioecologică durabilă a unei persoane determină dorința ei, pe de o parte, ca ființă socială, de a asimila normele care există în societate, iar pe de altă parte, în cursul vieții sale, nu să dăuneze mediului natural, ca ființă biologică.

Educația ecologică a preșcolarilor vizează nu numai prezentarea cunoștințelor relevante, dar și conștientizarea valorii ecologice a mediului natural în unitatea sa cu omul.

Procesul de formare a orientării socioecologice a personalității preșcolarului cuprinde trei etape interdependente:

  • etapa activității comune a unui adult și a unui copil;
  • munca conștientă a copilului în natură;
  • activități inițiate de copil.

Abordarea educației ecologice în grădiniță prezintă anumite particularități metodologice. La vârsta preșcolară, educația ecologică ține mai mult de formarea deprinderilor și trăirilor afective. Primul contact cu mediul și cu problemele sale trebuie să îmbrace la aceasta vârstă aspecte practice și să provoace trăiri emoționale. Conform prevederilor Curriculumului pentru educație timpurie, aprobat la Consiliul Național pentru Curriculum (Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 1699 din 15 noiembrie 2018) cadrele didactice planifică activități educaționale care dezvoltă competențele specifice:

  • recunoașterea și descrierea componentelor, fenomenelor, proceselor, relațiilor din mediul înconjurător, demonstrând corectitudine în folosirea terminologiei specifice;
  • aplicarea metodelor și instrumentelor de explorare-investigare a mediului înconjurător, dând dovadă de interes și curiozitate în colectarea rezultatelor;
  • adoptarea unui comportament adecvat în mediul înconjurător, manifestând responsabilitate și atitudine pozitivă față de acesta.

Principalele sarcini în lucrul cu copiii sunt de a-i educa:

  • înțelegerea valorii naturii (natura poate exista fără om, dar o persoană fără mediu natural nu poate);
  • conștientizarea de sine ca parte a naturii;
  • înțelegerea faptului că totul în natură este interconectat;
  • atitudine emoțional-pozitivă față de lumea din jur;
  • înțelegerea frumuseții unice a naturii în toate anotimpurile;
  • poziție activă, dragoste și respect pentru natură și orice altceva viu în ea;
  • conștientizarea faptului că starea sănătății umane depinde de calitatea mediului înconjurător;
  • conștientizarea necesității de a cunoaște și a respecta regulile de comportament în mediul natural.

Dacă familia și grădinița și ulterior școala nu desfășoară o activitate de cultivare a frumosului sau de îndrăgire a naturii, valorile viitoare ale copilului vor fi unele legate de consum. Adulții au datoria de a-i face pe copii să iubească natura. Indiferent cât de „tehnici” ar fi, ei trebuie să le ofere șansa de a o cunoaște.

Atunci când copiilor li se oferă informații despre mediu, se folosește o metodă explicativă și ilustrativă (poveste, explicație, conversație cu conținut educațional), se folosește material natural captivant. Multe activități sunt construite sub forma unei conversații euristice cu probleme, sarcini, care se rezolvă în timpul convorbirii cu copiii. Copiii au posibilitatea de a învăța, compara, analiza, a folosi cunoștințele existente. În lucrul cu aceștia, este necesar să se folosească diverse materiale demonstrative: ilustrații, ierbare, albume, tabele, diagrame, hărți, machete, fotografii, obiecte naturale.

Observația este principala metodă de introducere a copiilor în natură, reprezentând o formă activă de cunoaștere a lumii înconjurătoare și având ca scop acumularea ideilor despre obiectele și fenomenele naturale.

Plimbările sunt o formă de activitate zilnică, în care copiii, prin observare, se familiarizează cu semnele naturii, fenomene care au loc într-o perioadă îndelungată de timp.

Excursiile ecologice sunt definite în pedagogie ca o formă și metodă de muncă educațională, care permite organizarea observației și studierea diverselor obiecte și fenomene în condiții naturale.

Principala formă de activitate a unui preșcolar este  jocul, care în același timp este pentru el și mod de a cunoaște lumea exterioară și elementul esențial în dezvoltarea ecologică. Jocul este o activitate plină de emoții, bucurie, de aceea includerea jocului în procesul educațional contribuie la crearea unei dispoziții emoționale și motivarea activității ecologice. Pentru rezolvarea problemelor educaționale ce țin de asimilarea de cunoștințe despre realitatea înconjurătoare este necesară utilizarea jocurilor didactice cu conținut ecologic, jocurilor de rol, jocurilor cu reguli, precum și a exercițiilor ecologice. Cu toate acestea, rolul pedagogului în situația descrisă va consta nu doar în a le povesti copiilor, ci și în a le inocula modalitatea în care trebuie să aibă grijă de natură și să învețe să trăiască în armonie cu aceasta.

În acest fel, una dintre condițiile fundamentale este crearea unui mediu în care pedagogii prin intermediul exemplului propriu demonstrează copiilor atitudinea corectă față de natură și participă împreună cu copiii la activități de protecție a naturii. Pentru a putea răspunde copiilor, trebuie să-i învățăm să observe cu mai multă atenție ceea ce se întâmplă în jurul lor, să-și pună întrebări și să caute răspunsuri, dar mai ales să acționeze conștient, fiindcă și ei fac parte din marea carte a naturii. Preșcolarii trebuie să realizeze că problemele mediului înconjurător sunt ale lumii întregi, ale fiecăruia dintre noi, iar fiecare acțiune negativă a noastră, oricât de insignifiantă ar fi, poate să afecteze în mod distructiv natura.

Nu există o rețetă universal valabilă pentru a declanșa un comportament ecologic în fiecare copil. Probabil cel mai important este exemplul personal, întrucât la această vârstă copiii învață cel mai mult prin imitație.

Pentru a avea un efect asupra dezvoltării copiilor și în formarea viitoarei lor personalități, activitățile de educație ecologică trebuie desfășurate continuu, pe cât posibil să facă parte din programul cotidian, infiltrând idei în diversele teme abordate în grădiniță.

Familiarizarea copiilor cu natura, cultivarea dragostei pentru ea au rezultate atunci când sunt implicați activ și părinții. Lucrul cu părinții ar trebui să fie un proces gradual și continuu, iar informațiile de mediu pe care educatorii le oferă părinților să fie semnificative pentru aceștia. În multe grădinițe sunt standuri cu informații detaliate despre problemele globale de mediu. Însă această abordare nu atrage atenția taților și a mamelor, panoul adesea abundent de informație provoacă reducerea la minim a valorii acesteia.

Educația ecologică a copiilor preșcolari poate fi considerată un proces de formare continuă a părinților, care vizează asumarea unei culturi ecologice a tuturor membrilor familiei. Educația de mediu este unul dintre cele mai importante și, în același timp, unul dintre cele mai dificile domenii de activitate ale unei instituții preșcolare. Una dintre sarcinile principale este de a implica membrii adulți ai familiei (chiar și bunicii într-o măsură mai mare părinții ocupați) să lucreze împreună. Vârsta preșcolară a unui copil este o perioadă în care mulți dintre ei înșiși sunt deschiși pentru cooperarea cu cadrele didactice.

Familia ca mediu pentru formarea unei personalități are un impact uriaș asupra formării bazelor unei viziuni ecologice asupra lumii la un copil. Fundamentul educației morale, indisolubil legată de educația pentru mediu, se pune și în familie în special în perioada copilăriei timpurii. În același timp, adesea apar contradicții între obiectivele echipei pedagogice din cadrul grădiniței și scopurile stabilite de părinți. Particularitatea definitorie a părinților ca obiect al educației pentru mediu constă în faptul că ei înșiși și-au format deja o anumită viziune asupra lumii, de obicei bazată pe o atitudine a consumatorului față de lumea din jur. În plus, interesul actual al părinților este concentrat în spre activități de dezvoltare a copilului.

La ce ar trebui să se acorde o atenție deosebită?

În primul rând, activității comune a copiilor și a părinților, deoarece o persoană influențează lumea din jurul său prin activitate. În plus, promovează cooperarea, apropierea emoțională, psihologică între copil și adult, îi permite copilului să se simtă „mare” (de exemplu, în timpul unei drumeții sau acțiuni de mediu), iar un adult să-l înțeleagă mai bine pe copil.

Experiența de observare a interacțiunii puștiului cu adulții a arătat că cele mai importante informații pentru educatori, părinți, bunici sunt următoarele:

  • date despre situația mediului în comunitate: oraș, grădiniță, zonă rezidențială, parc etc.;
  • informare cu privire la legătura sănătății copilului cu calitatea mediului;
  • ecologia locuinței;
  • plante de interior, medicinale, alimentare;
  • locuri ecologice pentru plimbări cu copiii, recreere în aer liber;
  • dezvoltarea copilului ca persoană în procesul de educație pentru mediu etc.

Problemele educației pentru mediu pot fi incluse în programul instituțional de consultări pentru părinți. Prin urmare, diverse metode și forme de muncă ajută părinții și educatorii să educe unui copil atitudinea umană față de natură, să înțeleagă că omul și natura sunt strâns interconectate.

În prezent, pare a fi problematic pentru copiii preșcolari să realizeze că o persoană face și ea parte din natură. Unul dintre motivele acestui fenomen, potrivit lui N.A. Rîjova, constă în faptul că copiii moderni care trăiesc în condițiile orașului practic nu comunică cu natura. Mulți părinți limitează locurile de plimbare cu copiii în curte, în locurile de joacă. Prin urmare, copiii percep natura și pe ei înșiși în mediul ei ca pe ceva abstract și îndepărtat, cu toate că natura constituie o sursă importantă de cunoștințe și experiență, un mijloc eficient de educație morală.

Astfel, putem concluziona că orientarea socioecologică a personalității unui preșcolar trebuie să se formeze în instituția de educație timpurie și în familie, ținând cont de organizarea întregului proces pedagogic și, mai ales, pe baza unui interes cognitiv pentru natură, pentru elementele și fenomenele ei. O atitudine pozitivă față de cunoștințele sistemice cu privire la managementul rațional al mediului și abilitățile practice dobândite, precum și o poziție socială activă în problemele de protecție a mediului sunt capabile să asigure, într-o instituție de învățământ preșcolar, politici eficiente în domeniul educației pentru mediu.

Bibliografie
1. Bucovală, C., Cândea, M. Metode moderne de educație pentru mediu, 2003.
2. Buzinschi, E., Andon, C. Formarea culturii ecologice elementare la copiii de vârstă preșcolară mare. Chișinău: 2004.
3. Curriculumul pentru educație timpurie, aprobat la Consiliul Național pentru Curriculum (Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 1699 din 15 noiembrie 2018)
4. Iacob, A. (coord.). Educație ecologică și de protecție a mediului. Ghid metodic pentru cadrele didactice – învățământ primar. Material finanțat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului prin OM nr. 2730/03.12.2007, 2007b.
5. Nikolaeva, S.N. Metode de educație ecologică a preșcolarilor. Academia, 2001.
6. Stan, L. Educația timpurie. Probleme și soluții. Iași: Polirom, 2016.

* * *

Jana Zeamă este inspector superior DEÎG din cadrul ANACEC și metodist la Grădinița de copii nr. 5, mun. Strășeni.

prof. Jana Zeamă

Grădinița de Copii Nr. 5, Strășeni (Chişinău) , Republica Moldova
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/jana.zeama

Articole asemănătoare