Apare din octombrie 2001

EDICT Revista educației

O revistă internațională, care acceptă pentru publicare articole în domeniul educației și formării, în limbile română, engleză și franceză.

Publicare gratuită
Adeverință de autor
ISSN 1582 – 909X
Profesor în clasă
6.051
Articole publicate
2608
Contribuitori

Drumul către viitor. Dezvoltare profesională și instituțională

Ca profesori, este foarte bine să fim puternic ancorați în prezent și să îl înțelegem, să schimbăm ceva dacă ne stă în putere să o facem sau să acceptăm ceea ce ni se oferă, transformând în oportunități ceea ce ni se pare o amenințare. Drumul către succes și către viitor al unei școli înseamnă viziune asupra a ceea ce putem modela în abilitățile proprii și ale elevilor noștri. De aceea, formarea profesională a cadrelor didactice, alături de dotarea corespunzătoare a școlilor, ar trebui să constituie priorități ale oricărui manager.

Articol complet →

Random image

Profesorul, față în față cu noile sale provocări

Deseori mi-am pus întrebarea S-a schimbat ceva în ce înseamnă să fiu profesor de când mi-am început această carieră și până acum?
Răspunsul este simplu. S-au schimbat foarte multe lucruri, mai ales odată cu debutul pandemiei, când am fost nevoiți să recurgem la școala online, pentru care nu eram deloc pregătiți.

Articol complet →

Random image

Classroom Management Strategies in Inclusive Classrooms

Nowadays, most classrooms are inclusive ones, having a blend of both students with special needs and general education students. Our goal, as teachers is to create a learning environment for inclusive classrooms that is well-managed. Making use of clear structures and routines in our classrooms seems to be the right way for the students ‘success.

Articol complet →

Random image

Proiectul Erasmus+ „Școala ta este prietenoasă și sigură” (STEPS) – exemplu de bune practici

La Școala Gimnazială Luizi-Călugăra, loc. Luizi-Călugăra, jud. Bacău, în perioada decembrie 2019 – decembrie 2021, a fost implementat Proiectul Erasmus KA1, cu titlul „Școala ta este prietenoasă și sigură” (STEPS – numărul de referință 2019-1-RO01-KA101-062833). Scopul proiectului nostru a fost crearea unui mediu școlar prietenos și sigur care să faciliteze integrarea socială a elevilor, să combată absenteismul și abandonul școlar.

Articol complet →

Random image

Nevoile psihologice de bază în procesul educațional

Conform celor mai recente studii în domeniu (Self Determination Theory, autori Deci și Ryan), toți oamenii au trei nevoi psihologice de bază: autonomia, competența și relaționarea. Aceste nevoi sunt aspecte esențiale pentru creșterea și dezvoltarea unei persoane. În ce măsură ținem cont de aceste nevoi ale elevilor în procesul educațional?
Pentru a avea răspunsul la aceasta întrebare, vă invit să înțelegem mai bine ce reprezintă fiecare din aceste trei nevoi psihologice de bază și ce fel de acțiuni pot sprijini satisfacerea acestora.

Articol complet →

Random image

Managementul relației profesor-elev

Relația cadru didactic-elev a suferit transformări și ajustări de-a lungul timpului, dată fiind transformarea periodică a factorilor sociali, economici, politici, de mentalitate, de abordare. Este, de altfel, nepotrivit să vorbim despre dorința de întoarcere în trecut, având în vedere nostalgia multora față de modul în care interacționau în trecut profesorii cu elevii. A dori revenirea la o mentalitate depășită temporal este împotriva procesului firesc de evoluție a relației mai sus menționate. Cert este că în această relație niște constante trebuie să rămână, indiferent de situație.

Articol complet →

Random image

Modalități de dezvoltare a vorbirii în afara activităților obligatorii

Molan V. (2017, p. 57) subliniază faptul că „în procesul de formare a comunicării, profesorul este îndrumătorul important, deoarece el studiază evoluţia fiecărui copil în parte şi îşi dă seama până unde îi îndrumă şi de unde le acordă o oarecare libertate, încât cu timpul să devină autonomi”.

Articol complet →

Random image

Arts talk about us. Beneficiile participării în cadrul proiectelor Erasmus+

Școala Gimnazială „General Dumitru Dămăceanu” din Cosmești, județul Galați, tocmai a finalizat  proiectul „Arts talk about us”, finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Erasmus+. Proiectul a adus  laolaltă parteneri din 8 ţări europene: România, Spania, Italia,  Finlanda, Grecia, Polonia, Cehia şi Croația. A apărut din nevoia de a căuta instrumente în domeniul educației școlare bazate pe educația artelor, scopul fiind acela  de a analiza vocea şi identitatea fiecăruia dintre noi în manifestările artistice, căutând puncte comune care să îmbunătățească şi să înțeleagă diferențele construind împreună dimensiunea socială europeană. Arta, creativitatea, abilitățile şi competențele au fost prelucrate transversal, cu practici inovatoare şi cu utilizarea resurselor digitale, favorizând incluziunea socială prin cunoaștere reciprocă şi muncă comună.

Articol complet →

Random image

Dezvoltarea limbajului la copii: Conceptul de comunicare

În Dicţionarul explicativ al limbii române, termenul comunicare indică acţiunea de a comunica (a se pune în legătură, în contact cu…; a vorbi cu…) şi rezultatul ei. Comunicarea este o acţiune prin care oamenii transmit idei şi sentimente, pe de o parte; află despre ideile şi sentimentele celorlalţi, pe de altă parte. În context didactic, trebuie să facem diferenţierea între comunicarea cotidiană (obişnuită) şi comunicarea didactică. De fapt, prin comunicare didactică îi ajutăm pe elevi să-şi formeze şi dezvolte comportamentul de receptori şi emiţători ai mesajului (oral sau scris).

Articol complet →

Random image

Lectură școlară suplimentară. Dimensiuni metatextuale în „Hoțul de cărți”, de Markus Zusak

Hoțul de cărți, romanul lui Markus Zusak aduce în paginile sale probabil cei mai triști și mai barbari ani din istoria omenirii, evenimentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acțiunea, situată în Germania nazistă, deși se întemeiază pe drama oamenilor aflați în fața războiului și a ideologiei celui de-al Treilea Reich, nu poate fi descrisă doar prin această lentilă. Este o carte despre viață și moarte, despre război și suferință, dar mai ales este o carte despre supraviețuire, despre adăpostul în fața furtunii devastatoare în poate cel mai frumos loc existent, acela al literaturii.

Articol complet →

Random image