Neurodiversitatea presupune o nouă abordare paradigmatică prin care, spre exemplu, în domeniul științelor educației, limita dintre pedagogie și psihopedagogie specială dispare – conceptul de „normal” nu mai are relevanță științifică și legislativă în domeniile psihologiei, neurologiei și psihiatriei și științelor educației și nu se mai impune ca o frontieră a patologicului. Prin neurodiversitatea înțelegem diferențele mintale dintre oameni ca fiind rezultatul unei forme de diversitate.
În acest sens, științele educației privesc fiecare educabil ca o resursă necategorizată (cum ar fi cazul elevului cu cerințe educaționale speciale orientat spre învățământul special sau special integrat).
Conștient de sine, conceptul de neurodiversitate a fost propus de un sociolog australian diagnosticat cu autism, Judy Singer, la sfârșitul anilor 1990. Astfel, conceptul de diversitate din câmpul disciplinelor științelor naturii (biologie, botaniză, anatomie, etc) este particularizat la nivelul anatomiei creierului uman. În fapt, dacă vorbim de diversitate în câmpul științelor naturii, noi înșine fiind creație naturală, de ce conceptul de diversitate să nu ni se aplice și nouă? Astfel, conceptul de diversitate este pus sub raport cu conceptul de varietate și neurodiversitatea nu mai reprezintă o dizabilitate și o alternativă la dezvoltarea umană.
Într-o scurtă trecere în revistă, amintim că neuropsihologia și psihologia cognitivă ne arată că învățarea nu reprezintă nimic altceva decât activarea sistemului senzorial-perceptor, atenției, funcțiilor mnezice și ale gândirii pentru stocarea de noi achiziții. „Implicațiile neurodiversității pentru educație sunt enorme. Atât educatorii obișnuiți, cât și cei din educație specială au oportunitatea de a ieși din cutie și de a îmbrățișa o tendință complet nouă în gândirea despre diversitatea umană. În loc să pună copiii în categoriile de handicap separate și să folosească instrumente și limbaj învechite pentru a lucra cu ei, educatorii pot folosi instrumente și limbaj inspirate de mișcarea ecologică pentru a diferenția învățarea și a ajuta copiii să revină în sala de clasă.
Până acum, metafora folosită cel mai adesea pentru a descrie creierul a fost un computer sau un alt tip de mașină, dar creierul uman nu este hardware sau software, el este diferit.” (Armstrong, 2012: 11) „Creierul nu este în niciun fel ca un fel de mașină de instrucțiuni, precum un computer. Fiecare individ se aseamănă mai mult cu o pădure tropicală unică, plină de creștere, degradare, concurență, diversitate și selecție.” (Cornwell, 2007)
În fapt, schimbarea de paradigmă în gândirea psihologiei clinice oferă șansa unei integrară educaționale fără discriminare, eludând concepte precum mila publică.
Bibliografie
1. Doidga, N. (2017) Creierul se transformă: experiențele neuroplasticității, Pitești: paralela 45.
2. Halfort, S. (2018) Creierul activ pentru viață și profesie, București: Nemira.
3. Odobleja, Ș. (1982) Psihologie consonantistă, București: Editura Științifică și Encicplopedică.
4. Popescu Neveanu, P. (2013) tratat de psihologie generală, București: Editura Trei.
5. Armstrong, Thomas (2012) Neurodiversity in the classroom- strength-Based Strategies to Help Students with Special Needs Succeed in School and Life, Alexandria (Virginia-U.S.A.): A.S.C.D.
6. Cornwell, James (2007) Mister of creation, web: www.martinfrost.ws/htmlfiles/july2007/master_creation.html.