Descoperă abilitățile, nu dizabilitățile

Conform Organizației Națiunilor Unite, persoanele cu dizabilităţi includ acele persoane care au deficienţe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină şi efectivă a persoanelor în societate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi.

Principalele tipuri de handicap (termenul folosit în România înlocul celui de “dizabilitate”), menționate în legislația românească, sunt următoarele: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.

Fiecare în parte necesită intervenții specifice. Dacă în cazul dizabilităților fizice, problema cea mai pregnantă este nevoia de accesibilizare a spațiilor de lucru conform nevoilor persoanei cu dizabilități, în cazul altor tipuri de dizabilități (ex.: HIV/SIDA) problema care se pune este cea a schimbării mentalităților în direcția acceptării copilului și includerii sale în sistemul de învățământ de masă.

O plimbare pe străzile unui oraș din vestul Europei ar putea să ne facă să ne simțim copleșiți de numărul mare al oamenilor în scaun rulant. De ce sunt atât de mulți pe străzi? Sunt mai bolnavi decât noi? Cu siguranță ceva nu e în regulă. Mai mult decât atât, dacă mai aflăm că, în Finlanda spre exemplu, mai mult de 50% dintre persoanele cu dizabilități muncesc, s-ar putea să fim contrariați: chiar atât de neomenoși să fie finlandezii încât să-i pună pe acești oameni loviți de soartă să muncească? Chiar nu pot să le asigure suficiente ajutoare sociale în așa fel încât persoanele cu dizabilități să nu trebuiască să lucreze?

Adevărul este că legislația europeană și strategiile guvernelor din Uniunea Europeană pun accentul pe incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități. Conform unui raport publicat de către Organizația Mondială a Sănătății, includerea copiilor și adulților cu dizabilități în sistemul educațional este extrem de importantă pentru că:
a. Educaţia contribuie la formarea capitalului uman, fiind astfel un factor cheie pentru dezvoltarea şi bunăstarea personală;
b. Excluderea copiilor cu dizabilităţi de la oportunităţile educaţionale şi de angajare în muncă prezintă costuri sociale şi economice ridicate.

De exemplu, există tendinţa ca adulţii cu dizabilități să aibă o situaţie materială mai proastă decât adulţii fără handicap, însă prin educaţie această tendinţă este diminuată.

Scopul activităţii

  •  Încurajarea și exersarea empatiei față de persoanele cu dizabilități.

Obiective:

  •  să conștientizeze obstacolele pe care le întâlnesc persoanele cu dizabilități în mediul fizic și social;
  •  să înțeleagă că drepturilor persoanelor cu dizabilități sunt drepturi fundamentale ale omului.

Materiale:
Pentru partea întâi: o foaie de hârtie și un instrument de scris pentru fiecare participant;
Pentru partea a doua (per pereche):
‐ O pungă de plastic care să conțină o frunză de varză sau de salată, un creion, o bucată de cretă, o frunză (din orice copac), o foaie de hârtie colorată și o sticlă de plastic;
‐ Eșarfe pentru legat la ochi;
‐ O bucată de hârtie si un pix;
Pentru partea a patra:
‐ Spațiu în vederea creării unui traseu cu obstacole;
‐ Obstacole (de exemplu: mese, scaune, plăci de lemn, grămezi de ziare);
‐ Flipchart și markere;
‐ Cronometru.

Desfăşurarea activităţii:

Partea I- Temeri-aşteptări
1. Explicăm elevilor faptul că această activitate se va concentra pe două dizabilități distincte: văz, surditate-mutitate
2. Elevii sunt invitați să se gândească câteva minute la cum le-ar plăcea și cum nu le-ar plăcea să fie tratați dacă ar avea dizabilități. Vor nota pe cartonaşe câteva cuvinte cheie.
3. Elevii notează ce anume i-ar înfricoșa cel mai tare dacă ar avea dizabilități.
4. După ce termină, adunăm foile de hârtie și le spunem  să se pregătească să înfrunte realitatea.

Partea a II-a – Mersul legat la ochi
1. Elevii sunt împărţiţi pe perechi. Înmânați-le legăturile pentru ochi. În fiecare pereche, o persoană va fi persoana cu dizabilități, iar cealaltă ghidul ei. Ghidul este responsabil de siguranța persoanei legate la ochi. Ghizii nu au voie să răspundă decât la întrebări simple, prin da sau nu.
2. Rugăm ghizii să facă o plimbare prin școală împreună cu partenerii lor, incluzând aici urcatul și coborâtul scărilor.
3. La întoarcerea în sala de clasă, rugați ghizii să-și conducă partenerii spre un scaun unde vor găsi o geantă.
4. Elevii legați la ochi vor trebui să identifice fiecare obiect din geantă, iar ghizii acestora vor trebui să noteze răspunsurile.
5. Rugăm elevii să-și scoată legăturile de la ochi și să povestească experiențele prin care au trecut.
6. Lasăm suficient timp pentru ca elevii să iasă din roluri.

Partea a III-a – Limbajul semnelor
1. Spunem  partenerilor să facă schimb între ei. Ghizii vor devei persoanele cu dizabilități; de data aceasta, ei nu vor putea vorbi, iar partenerii lor le vor fi asistenți.
2. Împărțim câte un cartonaș cu întâmplări fiecărei grupe.
Persoanele cu dizabilități nu au voie să le arate cartoanele partenerilor.
3.  Persoanelor cu dizabilități vor trebui să le explice partenerilor problema. Nu vor avea voie să vorbească, să scrie sau să deseneze. Asistenții vor trebui să noteze ce înțeleg din mesajul primit.
4. În momentul în care persoana cu dizabilități a comunicat tot ce a putut, poate să-i arate cartonașul partenerului ei. Lăsam timp celor doi să discute despre problemele de comunicare pe care le-au întâmpinat.
Situația I.
Fără a vorbi, încearcă să-i explici prietenului tău că ai fost victima violenței. Un grup te-a atacat în parc, ți-au furat geanta și te-au bătut. Întreabă unde este cea mai apropiată secție de poliție. Nu ai voie să vorbești, să scrii sau să desenezi.

Procesare și evaluare

Se discută  în plen pe marginea fiecărei părți a activității.

Partea a II-a
Rugăm ambii membri ai fiecărui grup să împărtășească experiența trăită:
– Cum s-au simțit în timpul exercițiului?
– Ce li s-a părut cel mai greu?
– Ce li s-a părut cel mai amuzant?
– Ce li s-a părut cel mai înfricoșător?
– Cât de greu a fost să aibă încredere în celălalt? Cât de greu a fost pentru ghid să se confrunte cu responsabilitatea pe care o are față de celălalt?
– Cât de ușor să fost să identifice obiectele din gențile de pe scaune? Care au fost simțurile pe care s-au bazat? A avut cineva curajul să deschidă sticlele și să guste din conținut?

Partea a III-a
Limbajul semnelor
• Cum s-au simțit fiecare în timpul exercițiului?
• Ce li s-a părut cel mai greu? Ce li s-a părut cel mai amuzant? Ce li s-a părut cel mai înfricoșător?
• A fost frustrant să vadă că partenerul nu îl înțelege?
• A fost frustrant sau jenant pentru partener să nu înțeleagă ce I se spune?

În următoarele minute, discutăm despre așteptărilor lor dinaintea exercițiilor. Rugați-i să se uite ce au scris în prima parte.
– Li s-au confirmat temerile în timpul activităților?
– Cum au primit ajutorul celorlalți?
– Cât de ușor e să evaluezi de cât ajutor are nevoie celălalt?
– De ce sunt elevii speriați că ar putea să dobândească dizabilități?
– Care este cel mai surprinzător lucru pe care l-au învățat în timpul activităților?
– Cunosc pe cineva care are dizabilități? Cum se descurcă aceștia în viața de zi cu zi? Cum reacționează alți oameni la vederea lor?

Activitate de follow- up
– Analizați clădirile publice din oraș. Sunt ele accesibilizate?
– Există semafoare cu avertizare sonoră în oraș?
– Există marcaje tactile?

Bibliografie
Compass – A manual on Human Rights Education with young people (2002) – Council of Europe Publishing. Online: https://www.coe.int/en/web/compass

* * *

Autori: prof. Doina Buraga, prof. Cezar Daniel Humelnicu

prof. Doina Buraga

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/doina.buraga

Articole asemănătoare