Prezentul articol are ca obiectiv reliefarea principalelor probleme cu care școala românească se confruntă, la nivelul comportamentului elevilor. În opinia mea, problema cu cea mai mare rată de incidență în unitățile de învățământ este devianța școlară. Consider că este important să detectăm cauzele comportamentului deviant, pentru a încerca să le combatem, să le comunicăm elevilor dezavantajele unei conduite „în afara legii”, în cadrul orelor de consiliere și orientare, dar și în cadrul educației permanente desfășurate pe parcursul tuturor orelor de curs.
Din propria experiență la catedră, am constatat că principalul obstacol în calea desfășurării optime a lecției este comportamentul deviant al unor elevi. Consider că prezentul articol își dovedește utilitatea, prin încercarea de a explica motivația extrinsecă și intrinsecă, cu atenția focusată pe cea de-a doua categorie, dat fiind că studiile psihologice au demonstrat că motivația intrinsecă stimulează valorificarea potențialului creator nativ al fiecărui elev. După analiza cauzelor comportamentului deviant al elevilor, din prima parte a articolului de față, am inventariat modalitățile prin care personalul didactic, familia și comunitatea pot determina creșterea ratei de motivație intrinsecă a elevilor, care, în absența unor motive reale de a fi civilizați, de a-și apropria noțiuni într-un cadru instituționalizat, reprezentat de școală, optează pentru abandon școlar, pentru ignorarea procesului de învățare-predare-evaluare din școală, pentru absenteism, aspecte care sunt condamnate cu vehemență de către societatea românească, dar la nivelul cărora ar trebui adoptată viziunea ce pornește de la detectarea cauzelor acestor comportamente deviante și continuă cu încercarea de înlăturare a acestora, prin oferirea mai multor oportunități de dezvoltare elevilor, concepție care va fi dezvoltată pe parcursul articolului de față.
În opinia mea, devianța elevilor este determinată nu doar de contextul socio-familial, ci și de presiunea exercitată asupra elevilor, prin care se promovează competiția, concurența, întrecerea, în stilul societății economice actuale, al cărei principiu esențial este relația dintre cerere și ofertă, constând într-o proporționalitate directă între aceste două aspecte, deoarece atunci când cererea pe piață este foarte mare, există și o ofertă variată, pe măsura cererii, sau chiar o depășește. Pot afirma că atitudinea deviantă a elevilor în societatea contemporană este influențată în mod fundamental de societatea actuală, care promovează imaginea unei societăți de consum, astfel încât toate acțiunile indivizilor care populează această societate se orientează spre a consuma, spre a acumula sau a face rost de resurse materiale pentru a-și procura obiectele dezirabile. Mai mult, în momentul în care contextul socio-economic nu îi permite elevului să țină pasul cu progresul economic și tehnologic, acesta recurge la comportamente deviante negative, precum absenteism, furt și chiar abandon școlar. În acest caz, consider că elevul nu cunoaște limitele condiției de „elev”, impuse normativ în mediul școlar. Din acest punct de vedere, pot afirma că dialogul deschis, colaborarea, cooperarea permanentă între profesor, elev și familia acestuia îi oferă elevului noi viziuni asupra viitorului său, existând posibilitatea ca, în momentul în care sunt enunțate, alternativele pozitive la comportamentul său deviant să fie interiorizate, acceptate, iar devianța să dispară. Astfel, scopul articolului de față, care constituie o abordare de tip argumentativ, este de a investiga, de a elucida cauzele comportamentului deviant al elevilor și de a enunța modalități prin care personalul didactic poate stimula motivația intrinsecă a acestora, eliminând devianța.
Dacă preluăm modelul învățământului occidental, descris de Jeremy Harmer în lucrarea „The Practice of English Language Teaching”, fiecare elev ar trebui să își cunoască, prin intermediul testelor interpretate de profesorul diriginte, consilier sau psiholog, tipul de inteligență dominant (de exemplu, inteligența interpersonală, intrapersonală, lingvistică, vizuală sau spațială, auditivă sau muzicală, kinestezică sau motorie, logică sau matematică, dar și naturalistă) și implicit, stilul de învățare (bazat pe observare vizuală, pe ascultare activă, pe comunicarea cu ceilalți etc.), pentru a se autocunoaște, căci, apelând la introspecție, elevul își poate analiza obiectiv resursele și capacitățile interioare, putând solicita din partea profesorului sarcini de lucru personalizate. De asemenea, consider că profesorul ar trebui să își întocmească o listă cu tipurile de inteligență și cu stilurile de învățare specifice fiecărui elev, pentru că, în acest mod, va avea oportunitatea de a lansa activități educative atractive pentru elevi și acest fapt va avea drept efect pozitiv înlăturarea incidenței comportamentului deviant al acestor elevi. În opinia mea, devianța poate fi eliminată, întrucât autocunoașterea resurselor interioare și a posibilităților de valorificare a acestora, dar și comunicarea, de către profesori, în colaborare cu familia și cu autoritățile locale, a avantajelor conduitei ,,model”, normative, toate aceste tehnici au efecte benefice asupra elevului, întrucât îi oferă șansa de a adopta un alt drum al vieții sale de elev, acesta simțindu-se motivat intrinsec să demonstreze celorlalți că faptele comise și care i-au atras dizgrația din partea celorlalți au fost rezultatul necunoașterii variantei că fiecare persoană și, implicit, fiecare elev posedă un potențial nativ care poate fi valorificat sub îndrumarea unui mentor eficient și a familiei.
La acest nivel, consider că este necesar să amintesc faptul că familia are un rol major asupra predispoziției copilului de a manifesta sau nu un comportament deviant pe parcursul școlii, întrucât membrilor familiei le revine responsabilitatea socializării primare, „cei șapte ani de acasă” punându-și amprenta asupra evoluției sociale ulterioare a copilului. Este adevărat că această socializare primară este completată pe parcursul școlii, prin socializarea secundară, care își manifestă pe deplin avantajele prin prelungirea activității educative și sociale începute în sânul familiei.
Mai mult, consider că socializarea primară din familie ar trebui să se dezvolte pe parcursul întregii vieți a individului, întrucât aprecierile care vin din partea familiei joacă un rol decisiv în conturarea identității viitorului adult. Spre exemplu, un copil căruia părinții i-au spus întotdeauna că este incapabil să desăvârșească o sarcină care i-a fost dată nu va fi niciodată în stare să se pună în valoare, deoarece mesajul negativ al părinților despre persoana sa va fi interiorizat și persoana în cauză va ajunge să creadă că părinții au dreptate, dat fiind că familia este inconștient percepută de către copil drept un cadru care îi asigură securitate și stabilitate. Așadar, consider că o comunicare eficientă între cadrele didactice, profesori diriginți, consilieri, psihologi și părinți are mari șanse de a reduce incidența comportamentului deviant al elevilor.
Spre exemplu, pornind de la importanța socializării primare enunțată mai sus, putem opera o schimbare de mentalitate a părinților, acolo unde este cazul, prezentându-le acestora concepțiile postmoderne asupra potențialului fiecărui elev de a realiza performanță în domeniul de activitate pe care îl îndrăgește. La acest nivel, se întrevede ajutorul profesorului diriginte, consilier și al psihologului de a purta un dialog cu părinții, privind modul în care eșecul școlar poate fi transformat în succes, amintindu-le acestora că nu se vizează prin învățare perfecțiunea, ci capacitatea de a învăța din propriile greșeli. De altfel, procesul prin care un elev cu un comportament deviant poate fi adus pe drumul cel bun constă în recunoașterea propriilor greșeli și evitarea acestora pe viitor. În caz contrar, menținerea registrului de apreciere negativă a familiei față de propriul copil, prin formulări peiorative ca: „-Pleacă de aici, că nu ești bun de nimic!”, „-Ești iresponsabil/ incapabil/ dezorganizat/ imposibil/ nehotărât/ neacceptat!” etc. nu va face altceva decât să îl determine pe copil să aibă o imagine negativă despre sine, întrucât mesajul transmis de către părinți – care adeseori nu își dau seama cât cântăresc expresiile pe care ei le folosesc în dezvoltarea ulterioară a copilului, din pricina serviciului solicitant de cele mai multe ori – este interiorizat, apropriat și luat drept adevăr valabil. Mai mult, un asemenea inventar de formule negative utilizate de către părinți pentru a-și aprecia propriul copil antrenează conduita deviantă. Cei mai mulți copii subapreciați de familiile lor adoptă un comportament delincvent, agresiv, ajungând chiar să suporte consecințele unor infracțiuni grave, precum: furtul, vandalismul, consumul ilegitim de droguri la vârste fragede, alcoolismul etc. Din punctul meu de vedere, ceea ce explică opțiunea pentru asemenea comportamente deviante este dorința de a evada din conformismul promovat de școală și de societatea în ansamblul său, dar și din voința de a demonstra părinților și celor care l-au subapreciat că se situează deasupra așteptărilor acestora din urmă, prin mecanismul compensatoriu. Consider că elevul delincvent și-a apropriat eticheta „de a nu fi bun la nimic în plan școlar și nu numai”, care i-a fost atribuită de familie, de diverși apropiați, de prieteni, de colegi sau chiar și de către profesori și acesta va acționa ulterior astfel încât să demonstreze că ceea ce se spune despre el este adevărat.
Consider că procesul de apropriere și de interiorizare a normelor sociale pentru prevenirea delincvenței juvenile trebuie să facă apel la toate formele de educație, respectiv: educația formală, sub influența și atenta îndrumare a profesorilor mentori, educația non-formală sau extrașcolară, realizată de cadre abilitate în diferite domenii de activitate, precum: poliția comunitară, sănătate, respectiv poliția rutieră (educația rutieră fiind utilă adolescenților din penultimul și ultimul an de liceu, când se presupune că aceștia au atins vârsta majoratului și sunt capabili să își asume consecințele faptelor pe care ei le întreprind). Totuși, consider că este util să li se amintească elevilor în mod constant urmările acțiunilor ilegale, cu scopul de a reduce rata infracționalității și a accidentelor, a comportamentelor deviante care pot pune în pericol siguranța socială și care perturbă echilibrul și stabilitatea societății. Nu în ultimul rând și deseori neglijată, educația informală prin intermediul conduitelor și al normelor promovate în mass-media contribuie în mod fundamental la evoluția în plan social a copilului. Având în vedere faptul că mijloacele actuale de comunicare în masă prezintă non-modele și comportament vulcanic, agresiv și violent, consider că părinții ar trebui să limiteze timpul petrecut de către copil în fața televizorului, dar și pe telefonul mobil sau pe laptop.
În concluzie, articolul de față a pornit de la ipoteza devianței școlare și a continuat cu analiza fenomenului delincvenței juvenile ce determină comiterea unor infracțiuni, încercând să reliefeze cauzele acestor comportamente deviante și modalitățile de prevenire și de înlăturare a devianțelor în cazul elevilor. Din punctul meu de vedere, școala este cea care cultivă valorile morale, estetice și care are capacitatea de a reconfigura „falsele modele” promovate în mass-media, astfel încât această instituție își demonstrează funcția formativă. Consider că promovarea unei relații deschise profesor-elevi-familie, a tuturor tipurilor de educație (formală, non-formală, informală), a activităților de grup, a libertății de exprimare, a posibilității elevului de a-și cunoaște tipul de inteligență dominant și a stilului de învățare, ambele evaluate de către profesorul diriginte, consilier și psiholog contribuie considerabil la configurarea unei conduite exemplare, situată în limitele rigorilor stabilite social, căci în absența lor, societatea ar fi haotică și, mai mult, determină prevenirea apariției comportamentelor deviante ale elevilor, întrucât este mai facil a preveni decât a corecta un element negativ.
Bibliografie
1. Harmer, Jeremy (2007). The Practice of English Language Teaching, 4th Edition. London: Pearson.
2. Hughes, Kroehleer, Vander Zanden (2001). Sociology. The Core, 6th Edition. UK: McGraw-Hill Humanities.
3. Epstein, Joyce (1995). Effects on Students of an Interdisciplinary Program Linking Social Studies, Art, and Family Volunteers in the Middle Grades: https://www.researchgate.net/publication/240284871, accessed on the 10th of July 2024, at 12:40 PM.