Formarea competenței specifice de gestionare a experiențelor lectorale în contexte educaționale, sociale, culturale, dând dovadă de interes și preferințe pentru lectură, se află în centrul preocupărilor fiecărui cadru didactic, chiar din primii ani de școlarizare.
Școala trezește în copil interesul pentru cunoaștere, iar cunoașterea se realizează prin lectura cărților, fie ele manual, lecturi suplimentare sau lecturi ocazionale.
„Umanismul culturii se sprijină pe lectură, nu pe imagini fugitive. Lectura îți lasă popasurile necesare pentru reflecție, pentru meditație. Pierderea obișnuinței lecturii este pericolul cel mai mare care amenință planeta, pentru că slăbește intelectul, puterea de gândire, și te face să uiți limba.” (acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga)
„Finalitățile lecturii la nivelul primar de învățământ sunt: consolidarea deprinderii de citire corectă, fluentă, conștientă și expresivă, îmbogățirea și activizarea vocabularului, dezvoltarea capacității de exprimare, stimularea capacității creative, dezvoltarea capacității de a gândi etc. Școala trebuie să trezească interesul pentru cunoaștere, iar cunoașterea se realizează prin lectură.” [1, p. 158] Lectura individuală desfășurată fie în orele de lectură, fie în afara orelor, contribuie la îmbogățirea și dezvoltarea bagajului cunoștințelor elevilor, la formarea gustului pentru citire independentă, își modelează felul de a gândi și a se purta, la formarea unei atitudini pozitive față de oameni, natură și viață.
„Lectura la nivelul primar de învățământ are un rol important în modelarea nu numai a personalității, ci și a gândirii și a exprimării, determinând copilul să participe la viața eroilor astfel încât, cu ajutorul imaginilor, sentimentelor, modelelor descoperite, să își exprime stările de conștiință și să își însușească anumite trăsături pe care le analizează în paralel cu cele ale personajului ales drept model.” [1, p. 159]
La această vârstă, lectura lasă impresii deosebit de vii, care pot determina atitudinea și comportamentul viitorului adult.
Lecturile selectate pentru școlarii mici sunt cele create de marea literatură clasică și populară care, dacă nu au fost destinate cu predilecție copiilor, sunt accesibile acestora. Din creațiile literare românești care se adresează direct copiilor se remarcă: „Povești” de Ion Creangă, „Basme” de Petre Ispirescu, Ioan Slavici, Barbu Ștefănescu Delavrancea”, „Dumbrava Minunată” de Mihail Sadoveanu, „Din lumea celor care nu cuvântă” de Emil Gârleanu. Acestea sunt parte a Literaturii Universale alături de alte creații ale autorilor străini, formând ceea ce numim „Literatura pentru copii”.
„Literatura pentru copii include totalitatea creațiilor care, prin profunzimea mesajului, gradul de accesibilitate și nivelul realizării artistice, se dovedesc capabile să intre într-o relație afectivă cu cititorii ei”. [4, p. 3]. Alte trăsături specifice, precum viziunea asupra vieții, cultul pentru om, relația acestuia cu natura și umorul fac din această parte a literaturii naționale și universale o bogată sursă de cunoaștere.
Eficiența în dezvoltarea capacității de receptare a textelor literare, a capacității de exprimare orală și scrisă și dezvoltarea interesului pentru lectură depind în mare măsură de conținutul textului dat și de maniera de prezentare. Structura unei lecții de lectură este următoarea:
– Intrarea în lumea textului;
– Explorarea lumii textului;
– Regândirea datelor textului;
– Ieșirea din lumea textului:
– Evocarea.
O lecție organizată conform schema ERRE parcurge următoarele etape: Evocarea, Realizarea sensului, Reflecția și Extinderea.
În textele care aparțin genului epic cititorul descoperă personajele, observând comportamentul lor, experiențele lor de viață, trăirile și frământările interioare. În textele care aparțin genului liric sentimentele se exprimă prin expresii artistice – metafore și simboluri. Poeziile solicită o abordare specifică.
Nicolae Manolescu sesiza un lucru esențial privind manualele școlare: „N-au haz, nu amuză, uitând că instrucția la cei mici trebuie să aibă sare și piper”. Gustul pentru citit se insuflă, în special, în orele de lectură, prin perceperea frumuseții textelor destinate copiilor, conținutul lor adaptat vârstei și prin prezentare de către învățător într-o formă cât mai atractivă, expresivă și firească.
Elevul nu trebuie să fie doar un simplu spectator. El trebuie antrenat, atras într-o lume nouă prin stimularea imaginației, a gândirii și a vorbirii. Ușor, odată cu citirea conștientă a unor texte scurte, pot să treacă de la pasiv ascultător la cititor pasionat. Lecturile scurte se citesc în clasă. Cele mai lungi vor fi începute în clasă, până într-un moment interesant pentru a crea un suspans, după care se continuă acasă. În ora următoare, se discută textul integral, realizându-se și alte forme de lucru pe text.
Recomandarea lecturii o face învățătorul, dar completarea listei lecturilor suplimentare se face și cu intervenția părinților, bibliotecarilor sau chiar a colegilor sau prietenilor. De reținut este pregnanta necesitate a îndrumării lecturii, motivarea cititorului și formarea unei capacități viitoare de autoselecție pe baza anume preferințe. Lectura recomandată nu trebuie să fie percepută ca o obligație, deoarece va fi tratată ca atare, iar lista acestor recomandări să nu fie prea lungă. E mult mai incitantă o listă de 2-3 lecturi pe o perioadă mai scurtă, de 2-4 săptămâni, după care să intervenim cu o valorificate a lecturii în cadrul unei ore dedicate acestei activități. „Lectura obligatorie nu a avut niciodată succes; cel care a câștigat întotdeauna a fost interesul pentru lectură” [2, p. 93].
„Există diferite forme de îndrumare a lecturii particulare a elevilor. Acestea pot fi:
• Povestirea unor fragmente ce conțin punctul culminant pentru a-i face curioși pe elevi să citească ce se întâmplă mai departe;
• Citirea expresivă a unui fragment de către învățător;
• Lecții de popularizare a cărții: medalioane și șezători literare;
• Caietele de lectură în care elevii vor face notițe privind cartea citită;
• Jocuri literare;
• Concursurile școlilor literare;
• Expoziții de carte și Întâlniri cu scriitorii etc.” [1, p. 160].
Metodica desfășurării orelor de lectură nu se rezumă, prin urmare, doar la citirea lecturii de către învățător. În lecțiile introductive elevii se familiarizează cu istoria cărții, cu modul de amenajare a bibliotecii, își formează deprinderi de lucru cu unele cataloage bibliografice, învață cum să-și aleagă cartea preferată, cum să citească, ce reguli trebuie să respecte în procesul lecturii.
Lecțiile de recomandare a cărții urmăresc scopul de a populariza edițiile bune, de calitate înaltă, în rândurile elevilor. Se poate desfășura în biblioteca școlii sau în clasă cu cartea pe masă, la propriu: să o atingă, să o miroase, să o simtă! Este evidentă diferența de gândire, de vorbire și comportare între elevii care citesc și cei care stau doar în fața calculatorului. De aceea în clasă am inițiat o prezentare a cărților citite de copii în așa fel încât să convingă și pe ceilalți colegi să o citească, chiar să o împrumute, sau să facă schimb de cărți. Prin urmare, „pregătirea elevilor pentru parcurgerea unei lecturi trebuie să înceapă cu trezirea interesului” [3, p. 132].
Pe lângă Medalionul literar și Atelierul de lectură aș putea menționa și alte forme de organizare a activităților didactice specifice, la fel de atractive, pe care le-am organizat, precum: Șezătoarea literară, Copacul cu cărți, Carnavalul personajelor din povești, Teatrul Piticilor.
Începând din clasa a III-a, am folosit Metoda SINELG (Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii şi a Gândirii) pentru înțelegerea unui text informativ. Această metodă este centrată pe menținerea implicării active a gândirii elevilor în citirea unui text. Astfel, înainte de a începe lectura textului, sunt puşi în situaţia de a nota în totalitate ceea ce cunosc sau consideră că ştiu despre ceea ce urmează să fie prezentat în text. În acest mod, deoarece nu se pune accent pe corectitudinea sau falsitatea celor notate, le sunt stimulate creativitatea şi gândirea liberă asupra subiectului/ temei de discuţie. Aceste idei sunt inventariate şi notate de către învățător pe tablă. Li se prezintă textul nou, apoi li se cere să adauge pe marginea lui patru tipuri de semne, şi anume:
- vor bifa conţinutul similar cu ceea ce credeau ei că ştiu înainte de a citi;
- un minus este adăugat acolo unde informaţia contrazice sau este diferită de ceea ce ştiau până în acel moment;
- un plus va marca informaţia nouă pentru ei;
- semnul întrebării va fi alăturat ideilor ce par confuze/ neclare ori în legătură cu care simt nevoia de a primi explicații suplimentare.
La finalul citirii textului se revine la lista de elemente identificate iniţial şi va avea loc un interviu reciproc între colegi, evidenţiind ceea ce s-a confirmat şi ce nu din proiecţia realizată iniţial asupra temei supuse atenţiei. Avantajul metodei SINELG constă în faptul că eficienţa şi implicarea elevilor în procesul de învăţare cresc simţitor în comparaţie cu o metodă tradiţională de învăţare.
Primele senzaţii la contactul direct cu cartea, impresia de descoperire a unor răspunsuri general valabile nasc plăcerea cititului. Oare n-am pornit, fiecare dintre noi, în clasa I, animaţi de dorinţa de a învăţa să scriem şi să citim? De ce această dorinţă dispare când reuşim să obţinem această competenţă? Care e momentul potrivit pentru a aborda lectura proprie în scopul cunoaşterii?
Am experimentat cu succes abordarea în perioada alfabetizării a opționalului „Folclorul copiilor” în cadrul căruia am îmbinat jocul cu creaţii ale copiilor, continuând lecturarea de către cei maturi a unor basme, poezii şi texte accesibile ca formă şi apropiate ca şi conţinut preocupărilor vârstei lor. Nu am forţat trecerea spre lectura individuală, nesupravegheată a unor texte literare noi pentru a nu da naştere unei opoziţii ce izvorăşte din temerea sau chiar neputinţa de a înţelege şi de a pătrunde sensul celor redactate de autor. Aveam nevoie de o pregătire prealabilă, ca şi cum am pleca într-o lungă şi mult dorită călătorie.
La clasa a II-a, elevii au fost învățați să rețină titlul și autorul lecturilor studiate (fragmentelor sau reproducerilor după opera literare pre lungi pentru ei), să rețină numele personajelor și să răspundă la întrebări legate desfășurarea acțiunii. Jocurile și concursurile pe teme literare vizau recunoașterea lecturii după un fragment dat sau o imagine, interpretarea unor roluri ale personajelor, memorizarea de poezii, ghicitori sau numărători versificate. La sfârșitul clasei a II-a aveau formate deprinderi de citire corectă și conștientă. Ei reușeau să citească un text de cel mult 120 de cuvinte și puteau face transcrieri și dictări de la 38 la 50 de cuvinte. Considerând că adaptarea elevilor la activitatea școlară s-a produs, grija mea s-a focalizat pe formarea unei atitudini pozitive față de învățare și valorificarea tuturor informațiilor obținute de acesta din diferite surse. Am folosit ca suport un material propriu, publicat sub titlul ”Cuvinte dăruite”, o selecție de texte însoțite de sugestii pentru exerciții, mod de abordare și sugestii metodice de abordare a textelor [5].
Pentru clasa a III-a, am propus opționalul „Literatură pentru copii” ca o provocare, o fereastră deschisă luminii cunoașterii la cămara ignoranței, un îndemn de a porni pe drumul descoperirii de noi taine ale lumii văzute şi nevăzute prin lectură proprie. Am căutat argumente de suflet, îndemnuri de părinte grijuliu ce urmărește primii pași ai copilului său. „Cuvântul dăruit nouă, oamenilor, de Dumnezeu, îl putem descoperi citindu-l. Autorii textelor adresate copiilor ne sunt prieteni ce ne dăruiesc din experienţa lor. Personajele ne dau răspunsuri la întrebări nerostite şi oferă soluții la probleme nenăscute încă, sunt modele contestabile sau demne de urmat. Ce e bine? Ce e rău? Ne putem permite, acum în secolul vitezei, să experimentăm prin încercări proprii, cănd găsim soluţii citind, informându-ne?” [5, p. 5].
Aceste îndemnuri au pornit din credința că cititul este un dar divin pe care l-am obţinut cu efort din partea noastră: copii, părinți și profesori, căci nimic durabil nu se obţine decât prin muncă! „Lumea se deschide ca o carte pentru toți acei ce vor să o cunoască. Ca să-i descoperi tainele, lasă-te purtat filă cu filă pe cărările cunoaşterii. Poate nu vei reuşi citind la prima vedere. Mai încearcă o dată. Dacă vrei, poţi! Nu uita ce mult ţi-ai dorit şi cât de mult ai muncit pentru a o descifra. CITEŞTE!” [5, p. 6].
Suntem fascinaţi de cele două puternice resorturi ale copilăriei: jocul şi dorinţa de cunoaştere. Ele se împletesc şi se completează reciproc, ocupând ponderi diferite în scurgerea timpului. Trecerea de la cărţile de colorat şi benzile desenate la lectura proprie a textelor din literatura pentru copii este momentul decisiv ce poate marca evoluţia ulterioară a fiecărui copil, formarea unui stil personal de a citi şi a interpreta un text, dezvoltarea capacităţii de autoselecţie a textelor literare în funcţie de propriile dorinţe şi naşterea preocupării de a dobândi o cultură generală prin efort propriu, autodidact.
Bibliografie
1. Cojocaru, Valentina, „ Teorii și metodologii avansate (limbă și comunicare), Suport de cursurs,)”, UPS Chișinău: Tipografia UPS ”I. Creangă”, 2019.
2. Molan, Vasile și Bizdună, Maria, „Didactica limbii și literaturii române”, MEN, 2006.
3. Peneș, Marcela și Molan, Vasile, „Îndrumător pentru folosirea manualului de Limba română (comunicare, citire, lectură), București: Editura Aramis, 1998.
4. Stoica, Cornelia și Vasilescu, Eugenia, „Literatura pentru copii”, București: EDP, 1977.
5. Ștefănică, Liliana, „Cuvinte dăruite”, Roman: Editura Papirus, 2011.