Abilitatea de a recunoaște emoțiile și a le interpreta sau a le înțelege devine esențială pentru profesorul diriginte, dar și în mod curent la clasă. Relația cu elevii este una complexă, copiii au întrebări, neliniști, vin cu un bagaj de emoții de acasă și de multe ori aceste emoții refulează în clasă, fie față de colegi, fie chiar față de cadrul didactic. Cum gestionăm furia, teama, neliniștea? Cum ne păstrăm bucuria, entuziasmul, starea pozitivă? O bună înțelegere a emoțiilor și a mecanismului din spatele lor ne poate face receptivi, deschiși sau empatici la starea elevilor noștri. Când știm ce se întâmplă putem să intervenim mai ușor și să abordăm constructiv orice situație s-ar ivi.
Lucrând activ asupra propriilor emoții, cunoscându-ne nevoile și satisfăcându-le în mod corect devenim și noi, ca profesori, un model de gestionare a trăirilor personale. Aceasta influențează nu doar starea noastră de spirit, crescându-ne motivația pentru activitățile profesionale, dar și impactul pe care îl avem asupra copiilor. Un profesor dinamic, entuziast care crează o atmosferă antrenantă în clasă, va avea un efect calitativ foarte bun asupra motivației elevilor de a învăța.
Succesul profesorului nu rezidă doar în rezultatele academice ale elevilor, în performanțele lor, ci și în raportul pe care îl dezvoltă cu elevii, și în abilitățile de comunicare și exprimare a emoțiilor. Recunoștința, compasiunea, bunătatea și toate reacțiile pozitive se reflectă de la cadrul didactic spre copil, dar și invers. Copilul reprezintă un fel de oglindă a profesorului de multe ori.
Entuziasmul profesorului, starea de bine, bucuria, zâmbetul se transmit în mod firesc copiilor. Chiar dacă încercăm să ne mascăm emoțiile negative, precum furia, dezamăgirea, tristețea, există indicii non-verbale care ne evidențiază ce simțim. Gestionarea emoțiile negative este ceea ce trebuie copiii să învețe de noi ca dascăli, fiindcă devenim modele. Dar exprimarea tristeții, punerea în cuvinte a ceea ce simțim, verbalizarea emoției o face mai ușor de gestionat.
Dedicația profesorului se reflectă și în efortul acestuia de a masca și ignora propriile trăiri sau probleme pentru a-și face datoria de educator, dar aceasta nu presupune lipsa de autenticitate. Uneori, emoțiile negative dispar prin simpla concentrare pe activitățile cu elevii, nu prin negarea sau reprimarea lor. Comunicarea cu elevii, predarea, învățarea, coordonarea sarcinilor la clasă implică atât de intens profesorul, încât emoțiile negative se convertesc în altele pozitive.
Auto-cunoașterea acoperă complexitatea interioară a individului, iar abordarea trăirilor prin perspectiva inteligenței emoționale deschide calea pentru o viață profesională mai împlinită și mai fructuoasă. Profesorul trebuie nu doar să cunoască modelele inteligenței emoționale la nivel teoretic, ci să le înțeleagă și să le aplice practic în procesul educativ. Cu cât inteligența emoțională este mai bine valorificată în școală, cu atât mediul de învățare este mai favorabil.
Indivizii cu inteligență emoțională ridicată sunt mai lesne capabili să gestioneze un conflict, să facă față eșecului, să ofere suport sau empatie celor din jur, să se implice în acțiuni de voluntariat, să comunice și să se instruiească continuu. Beneficiile cunoașterii bazate pe modelele de inteligență emoțională sunt așadar extrem de utile în școală, la locul de muncă, dar și în familie.
Legătura dintre sentiment/ emoție și gândire devine evidentă atunci când sesizăm cât de puternică este emoția, potențată de gândire și reflecție. Înțelegerea inteligenței emoționale contribuie așadar la introspecție, auto-cunoaștere și identificare a felului în care ne simțim, dar reflectă și abilitatea de a recunoște emoția și de a acționa constructiv pe baza acestei cunoașteri active.
Care este influența mediului cultural asupra inteligenței emoționale?
Sinele se formează sub impactul unor factori foarte diverși, astfel încât procesele psihologice de bază derivă din practicile și semnificațiile socioculturale. Mai mult, exprimarea și înțelegerea emoțiilor depinde foarte mult de cultură care modelează individul. Profesorul este adesea nevoit să se adapteze unor situații culturale complexe, dată fiind diversitatea culturală din unele școli.
Programele etwinning și Erasmus+ favorizează deschiderea profesională pentru medii culturale noi și contribuie la o permanentă actualizare a cunoașterii și auto-cunoașterii. Culturile occidentale, mult mai individualiste, pun accent pe exprimarea emoțiilor într-un mod deschis, onest, pentru o corectă înțelegere a simțirii umane și pentru comunicare eficientă. Poate acesta este și motivul pentru care conceptul de Inteligență Emoțională a fost formulat în Occident, împreună cu tot ansamblul de teorii și modele asociate acestuia.
În culturi precum cele asiatice, exprimarea emoțiilor este uneori considerată un semn de impolitețe sau de slăbiciune. Drept pentru care, copiii sunt educați din fragedă pruncie să-și stăpânească emoțiile și să nu le exteriorizeze.
Fenomenul acesta al manifestării emoțiilor ca opoziției Orient vs Occident se datorează tipului de cultură. Orientul este dominat de o cultură colectivistă, unde indivizii sunt interdependenți în grupurile de care aparțin (familie, prieteni, societate, trib sau țară), pe când în occident cultura este individualistă, iar omul este independent, acordând cu prioritate atenție nevoilor și scopurilor personale.
Așadar, expresia explicită a emoțiilor sau sentimentelor puternice precum frustarea, iubirea, mânia, tristețea etc, este restrânsă în public în culturile colectiviste din Asia. Acestea însă sunt considerate esențiale în culturile individualiste. Profesorul român se poziționează ca așteptări, trăiri și obiective de partea occidentului, dar cel mai adesea trebuie să adapteze atitudinile sau valorile occidentale, mediului specific românesc. Astfel emoțiile general umane, dar și cele pur particulare, capătă valențe complexe privite sau analizate într-un context cultural amplu.
Bibliografie
Salovey, Peter; Mayer, John. D. (2016) “Emotional Intelligence” Imagination, Cognition and Personality.