Experiența practică a identificat o categorie aparte de copii care prezintă dificultăți de comunicare şi relaționare cu cei din jur, instabilitate emoțională, asociate sau nu cu deficiențe de intelect, comportament stereotipic şi repetitiv, având relevanță în desfășurarea normală a activităţilor educative şi de socializare a acestor copii, mai ales în primii ani de viaţă.
În ceea ce privește comportamentele din spectrul autismului, sunt încă prea mulți oameni care au rezerve serioase în legătură cu eficiența intervenției terapeutice. Cercetările au demonstrat faptul că copiii cu dizabilități incluși în învățământul de masă își dezvoltă și consolidează latura cognitivă, motorie, de limbaj, socială şi emoţională prin socializare, dezvoltând și deprinderi mai bune de comunicare, pot lega prietenii cu copiii tipici și învăța prin intermediul modelelor servite de aceștia, pot afla despre diferențele dintre oameni și își pot lărgi orizontul preferințelor, pot căpăta mai multă încredere în sine și un simț al valorii personale datorat achizițiilor dobândite în școală, își pot dezvolta inteligența emoțională, pot învăța cum să reacționeze pozitiv la schimbări, își construiesc interdependența și dezvoltă capacitatea de a depăși obstacole, pe lângă învățarea a noi cunoștințe si abilități.
Intervenția timpurie este cheia obținerii unor rezultate optime pentru copiii cu autism.
Cercetările de specialitate au demonstrat ca perioada maximă de dezvoltare a creierului uman se afla între 0 si 3 ani, fapt ce demonstrează că perioada în care este indicat să se înceapă intervenția terapeutică este necesar să se găsească în acest interval.
Până în prezent, nu s-a identificat o cauză specifică a autismului, existând mai multe teorii care încearcă explicarea autismului, dar niciuna nu explică pe deplin cauzele. Se presupune că există multiple cauze de natură neurobiologică, diferite sisteme şi funcţii ale creierului la persoanele cu autism se pare că funcţionează diferit faţă de cei care nu au autism. Se știe faptul că autismul are o cauză genetică, dar situaţia exactă este neclară. Încă se studiază legătura dintre genetic şi autism. Copiii fie se nasc cu această tulburare, fie cu potenţialul de a o dezvolta în anumite condiţii, nu se ştie cu exactitate care.
În țara noastră, integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale, printre care și majoritatea celor diagnosticați cu TSA, reprezintă un proces de adaptare a persoanei cu CES la normele și cerințele școlii pe care o urmează, de stabilire a unor relații afective pozitive cu membrii grupului școlar și de desfășurare cu succes a activităților școlare. Integrarea unui elev cu tulburare de spectru autist în învăţământul de masă necesită adoptarea unor strategii prin care să se faciliteze adaptarea elevului la mediul şcolar.
Integrarea unui elev cu TSA în şcoala de masă poate să fie o provocare atât pentru cadrul didactic de la clasă, cât şi pentru clasa de elevi. Un factor important în crearea unui mediu pozitiv între elevul cu TSA şi colegii săi, este să-i educi pe cei din urmă despre tulburarea copilului. Cercetările actuale arată că copiii cu dezvoltare tipică au atitudini pozitive şi toleranţă faţă de elevul cu autism, atunci când au informaţii clare despre tulburare. Ceea ce sugerează ei este să oferim copilului cu autism un cadru „normal”, normalitatea fiind privită din punct de vedere statistic, în care exista o diversitate de interacţiuni, fiecare conflict dintre colegi fiind o şansă de a-l învăţa pe copilul autist să facă faţă problemelor reale şi să lege prietenii.
În mod necesar, curricula copiilor autişti trebuie să cuprindă discipline despre comunicare şi învăţarea expresiilor faciale ale emoţiilor. Sau, în paralel cu curricula obişnuită, copilul trebuie să participe la astfel de traininguri fie în centre, fie acasă. Stilul educaţional trebuie adaptat la nevoile de bază ale sindromului autist, iar această adaptare se referă în primul rând la formularea clară a cerinţelor, structurarea cerinţelor şi structurarea spaţiului şi timpului.
În general, primii paşi în integrare se fac cu ajutorul unui profesor de sprijin sau a părintelui care asistă la ore. Acesta este liantul între educator/ învăţător/ profesor, colegi şi copil. El este un purtător de cuvânt al copilului, el poate aduce la cunoştinţă învăţătorului opţiuni cu privire la îmbunătăţirea relaţionării cu copilul. Atunci când este vorba despre integrarea copilului cu autism la grădinița sau școala este important ca familia sa aibă o părere cat mai obiectiva despre nivelul real de dezvoltare al copilului si care este mediul cel mai potrivit unde copilul poate evolua si se poate simți confortabil, unde specificul instituției (specială sau de masă) sa sprijine continuarea procesului recuperator.
Părinții își doresc ca să fie orientați către o școală de masă, integratoare, însă este important de văzut care sunt serviciile reale de care dispune școala.
Printre factorii care trebuie luați în considerare, importanți sunt: numărul elevilor dintr-o clasă, nivelul de pregătire si de deschidere al învățătorilor față de aceasta problematica, prezenta unui facilitator/ asistent personal la ore, care sunt așteptările părinților de la copil/ învățător/ profesor de sprijin. Toate aceste intervenții trebuie să se concretizeze, în funcție de mai multe calități fizice și psihice ale copilului cu autism.
Cercetările au demonstrat faptul că copiii cu dizabilități incluși în învățământul de masă își dezvoltă și consolidează latura cognitivă, motorie, de limbaj, socială şi emoţională prin socializare, dezvoltând și deprinderi mai bune de comunicare, pot lega prietenii cu copiii tipici și învăța prin intermediul modelelor servite de aceștia, pot afla despre diferențele dintre oameni și își pot lărgi orizontul preferințelor, pot căpăta mai multă încredere în sine și un simț al valorii personale datorat achizițiilor dobândite în școală, își pot dezvolta inteligența emoțională, pot învăța cum să reacționeze pozitiv la schimbări, își construiesc interdependența și dezvoltă capacitatea de a depăși obstacole, pe lângă învățarea a noi cunoștințe si abilități.
Este deosebit de important ca procesul educațional să corespundă capacităților și nevoile de dezvoltare ale copilului, astfel încât acesta să își dezvolte potențialul cât mai aproape de dezvoltarea normală și să devină o persoană relativ autonomă și integrată din punct de vedere social și profesional atunci când va ajunge la vârsta adultă. Prin urmare, oferind autismului un spațiu mai mare în curriculum-ul școlar este posibilă îmbunătățirea abilităților de gândire în perspectivă și stimularea potențialului creativ al tuturor copiilor în clasa inclusivă.
Orice cadru didactic ar trebui să aibă în vedere faptul că un copil cu autism prezintă deficite la nivelul interacțiunilor sociale, deficite de comunicare și limbaj, dar mai ales bizarerii comportamentale(stereotipii, autoagresivitate). Având în vedere faptul că este posibilă integrarea copiilor cu TSA în învățământul de masă, cadrele didactice trebuie să fie pregătite pentru a răspunde nevoilor acestora.
Copiii cu TSA sunt foarte diferiţi nu doar în personalitatea, talentele şi deficienţele lor, ci şi în modul de a învăţa. Astfel, un anumit principiu metodico-didactic poate duce la succese în învăţare pentru un copil, iar în cazul unui alt copil, va avea un efect limitat.
Unii copii cu TSA pot fi instruiţi după aceleaşi principii ca şi colegii lor, iar alţii au nevoie de adaptări individuale. Nu există procedee metodico-didactice de predare copiilor cu TSA valabile pentru orice caz și în orice context.
Consilierea si asistența psihopedagogică a copilului cu comportamente din spectrul autismului
Consilierea este definită de cele mai multe ori ca o relaţie având un specific bine conturat între un specialist care acordă asistenţă unei persoane , numită client care solicită acest sprijin în situaţii diverse de viaţă. Lat. „consiliere” = a sfătui, a ajuta din perspectiva psihologică, pedagogică şi sociologică.
1. Perspectiva psihologică presupune o abordare din punctul de vedere al psihologiei individului şi una din punctul de vedere al psihologiei colective (de grup).
2. Perspectiva pedagogică are în vedere analiza factorilor implicaţi în desfăşurarea optimă a procesului instructiv-educativ; cunoaşterea detaliată a ambianţei şcolare; cunoaşterea relaţiilor existente în şcoală între agenţii educaţionali; cunoaşterea diferenţelor individuale şi a cerinţelor speciale în educaţie ale elevilor; cunoaşterea resurselor umane şi materiale ale şcolii.
3. Perspectiva sociologică necesită urmărirea modalităților prin care elevii cu CES pot fi incluşi în comunitate (ei vor accepta şi vor respecta setul de norme şi valori promovat de comunitatea în care se integrează).
Consider că nu există „reţete” pentru integrarea copiilor cu comportamente din spectrul autismului în învățământul de masă. Cei care manifestă deschidere pentru integrarea acestora vor găsi şi strategiile potrivite. Fiecare copil are dreptul la educație şi merită să i se acorde o șansă. Învățând împreună, copiii învață să trăiască împreună, să se accepte şi să se ajute la nevoie.
În concluzie, copilul cu autism poate să se dezvolte frumos în cadrul învățământului de masă, un cadru care să nu îi adâncească și mai mult distanța față de normalitate, la o școală/ grădiniță în care să nu se simtă agresat de diversitatea stimulilor,care să-și adapteze planul educațional în funcție de nevoile lui fizice și psihice, în care programul să fie bine structurat și puternic individualizat și care să-i ofere posibilitatea de recuperare pe toate ariile de dezvoltare. Într-un astfel de mediu, perspectiva psihologică, cea pedagogică și cea sociologică trebuie să se susțină reciproc și să se întrepătrundă.