Integrarea școlară a elevilor cu dificultăți de învățare

Integrarea școlară este un proces complex, care presupune efortul comun al cadrelor didactice, elevilor și părinților. Când spunem integrarea școlară a elevilor cu cerințe educaționale speciale, înțelegem educarea copiilor cu cerințe speciale în școli obișnuite alături de ceilalți copii normali, asigurarea de  servicii de specialitate (recuperare, terapie educatională, consiliere școlară, asistență medicală și socială) în școala respectivă, sprijinirea personalului didactic, managerilor în procesul de proiectare și aplicare a programelor de integrare, asigurarea accesului efectiv al copiilor cu cerințe speciale la programul și resursele școlii obișnuite (săli de clasă, cabinete, laboratoare, biblioteca, terenuri de sport), încurajarea relațiilor de prietenie și comunicarea între toți copiii din clasă/ școală, educarea  tuturor copiilor pentru înțelegerea și acceptarea diferențelor dintre ei, luarea în considerare a  problemelor și opiniilor părinților, încurajându-i să se implice în viața școlii, asigurarea de programe de sprijin individualizate pentru copiii cu dificultăți de învățare.

Integrarea  elevilor cu dificultăți de învățare se poate realiza individual, sau în grup, în funcție de situație, precum și la diferite niveluri. În cazul integrării individuale şi în grup, întregul proces parcurge trei niveluri obligatorii, care se succed unul după altul şi care numai împreună pot asigura succesul integrării. Aceste niveluri sunt: nivelul fizic, nivelul social, nivelul educațional.

Nivelul fizic este premisa de bază a integrării, în sensul că elevii trebuie să se afle în acelaşi timp şi spaţiu cu ceilalţi elevi, în clasă, laborator etc. Acest nivel este pseudo-integrator, dacă elevul cu dizabilităţi se află doar în același spațiu fizic cu ceilalți copii.

Nivelul social presupune interrelaţionare, comunicare, colaborare, participarea la activităţi, schimb de opinii, dar şi controverse, dispute, contribuind la menţinerea şi generarea energiei sociale a grupului eterogen.

Nivelul educaţional al integrării elevilor cu nevoi speciale poate fi făcut viabil doar dacă s-a realizat integrarea fizică și socială. Nivelul educaţional reprezintă esenţa educaţiei integrate. Acest nivel, mai este desemnat în terminologia de specialitate şi prin sintagma ”nivel curricular al integrării”. În absența integrării educaționale, celelalte două niveluri asigură doar o integrare de suprafață, superficială. Nivelul educaţional impune un program special de predare-învăţare, formare şi evaluare (program personalizat raportat la posibilitățile copilului) prin adaptare curriculară.

Parcurgerea acestor trei niveluri este obligatorie, la fel și succesiunea lor, pentru că numai aşa se poate observa evoluţia elevului integrat, şi din prisma acestor niveluri se evaluează progresele în cadrul programelor de intervenţie personalizată. Pentru integrarea eficientă a copiilor cu dificultăți de învățare în învățământul de masă sunt necesare serviciile de sprijin specializate în asistenţă educaţională de care să beneficieze atât copiii/elevii integraţi, cât şi colectivele didactice din şcolile integratoare.

Şcoala incluzivă presupune recunoaşterea dreptului fiecărui copil la educaţie şi înţelegerea diferenţelor de adaptare şi învăţare, specifice fiecărui copil în parte, ca fiind naturale. Aşadar, într-un mediu şcolar optim integrării sociale a elevilor cu dizabilităţi, se realizează adaptarea şcolii la diversitatea copiilor dintr-o comunitate. Învăţământul integrat este, în esenţă, un învăţământ „centrat pe elev‖ şi răspunde dezideratului societăţii viitorului – „o societate pentru toţi”.

Ideea de incluziune pleacă de la principiul că orice individ, oricât ar fi de diferit, aparţine grupului social. Cele câteva principii  necesare pentru a construi o societate incluzivă ce se aplică la o şcoală incluzivă sunt: nediscriminare, egalitatea în drepturi şi în şanse, evaluarea capacităţii persoanei, evaluarea nevoilor, dreptul la întelegere, accesibilitatea. Este vorba de o nouă orientare, care pune accentul pe cooperare, parteneriat, învăţare socială şi valorizare a relaţiilor pozitive, umaniste în educaţie.

Politicile şi strategiile naţionale pentru copii şi tineri cu nevoi speciale au la bază ideea de educaţie pentru toţi şi, în acelaşi timp, educaţia pentru fiecare.  Observaţiile la nivel de clasă confirmă faptul că nu toţi copiii pot face faţă în mod susţinut cerinţelor şcolare, dar că, folosind metodele potrivite de predare – învăţare – evaluare şi respectând ritmul propriu al fiecărui copil, elevii pot înregistra progrese şcolare, uneori remarcabile.  Cadrele didactice implicate în educaţia incluzivă pun accent pe desfăşurarea de activităţi care presupun lucrul în echipă şi cooperarea, respectarea identităţii culturale a fiecărui copil, monitorizarea eficacităţii activităţilor de predare – învăţare – evaluare, sprijin şi remediere şcolară.

Toți copiii au aceleaşi trebuinţe de bază în ce privește creşterea şi dezvoltarea. Școala trebuie să satisfacă în mod egal trebuințe precum cele de apreciere şi întărire pozitivă, de încredere în sine, de responsabilitate şi independenţă, de securitate etc.

Bibliografie:
1. Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001.
2. Legea nr. 1/2011, Legea Educaţiei Naţionale.
3. Vrăşmaş,T., Şcoala şi educaţia pentru toţi, Ed. Miniped, Bucureşti, 2004.

Accesări: 200

Articole asemănătoare