Implicarea activă a părinților în viața școlii – o modalitate de a evita bullyingul în școală

Normele metodologice  pentru  aplicarea Legii antibullying nr. 221/2019  au fost elaborate de Ministerul Educației și specialiști cooptați în grupul de lucru. Acestea au fost publicate în Monitorul Oficial din data de 10 iunie 2020. Obiectivul principal al acestor norme este facilitarea creării unui climat sigur și pozitiv în unitatea de învățământ, bazat pe respectarea persoanei și asigurarea stării de bine a elevilor în școală. Aceste norme oferă un instrument de lucru pentru toți cei care lucrează cu copiii, pentru familiile acestora, autorităților responsabile cu protecția copiilor.
Un alt obiectiv este promovarea activităților de prevenire si combatere a tuturor formelor de bullying si cyberbullying.  Vor exista activități de informare si conștientizare asupra fenomenului pentru tot personalul școlii, elevi si părinți, se vor lua măsuri de comunicare si informare internă cu privire la prevederile de prevenire, identificare, raportare si intervenție, se vor organiza activități școlare si extrașcolare în scopul încurajării respectării valorilor și misiunii școlii. Profesorii din școlile unde sunt cazuri de bullying vor fi trimiși la programe de formare pentru  prevenirea și combaterea acestui fenomen. De asemenea, părinții elevilor implicați în astfel de cazuri vor participa și ei la programe de consiliere finanțate de primăria pe raza căreia funcționează unitatea de învățământ.

În acest proiect este introdusă noțiunea de violență domestică de tip cibernetic – cyberbullying redată de hărțuirea online, mesaje sau înregistrări investigatoare la ură, amenințări online. Cazurile de bullying verbal sau cyberbullying vor fi investigate de o echipă formată din profesor, consilier, director, 1-2 membrii ai Comisiei pentru prevenirea si combaterea violenței și un reprezentant al poliției locale. Fiecare școală trebuie să introducă in ROI obiectivul “ școală cu toleranță zero la violență”. Se vizează crearea unui ghid de bune practici pe cicluri de învățământ.

Și pentru că am vorbit de bune practici vreau să vă împărtășesc din experiența mea si  vă propun activități pe care le pot face cu succes toate cadrele didactice,  activități care acoperă multe situații de bullying. Vă redau mai jos câteva exemple din cadrul proiectului meu „Implicarea activă a părinților in viața școlii”, pe care eu il desfășor de câțiva ani, deoarece cred că dacă ii avem pe părinți aproape, cazurile de bullying vor fi mult mai puține.

1. „Profesor pentru o oră” – Un proiect anual în care părinții au fost invitați să susțină, la clasa copiilor lor, o lecție la alegerea lor (pe care în prealabil o discută in linii generale cu mine).

Emoțiile din ambele părți au fost intense (atât din partea copiilor, care iși vedeau părinții pe post de profesor, cât mai ales din partea părinților, care trebuiau să fie „profesori” buni in fața copiilor lor). Fiecare părinte trebuia să stea și in pauza dinainte și de după ora susținută ca să observe ce fac copiii și in pauze, nu numai in timpul orei. Astfel, i-am făcut pe toți să înțeleagă mai mult ce înseamnă să fii profesor, au văzut cam cum se descurcă copiii lor la școală, în colectiv. În urma acestor lecții s-au schimbat foarte multe păreri, ne-am cunoscut mai bine, ne-am apropiat mai mult si astfel cazurile de bullying (părinte-profesor) au scăzut la 0… Am aplicat acest proiect și la
școala online.

2.„Proiecte de familie” – Un alt mod în care eu ii implic pe părinți este că îi pun să lucreze acasă la unii dintre ei, in echipe (familii echipe) la diferite proiecte, iar echipele le formez in funcție de ceea ce observ in clasă: de exemplu, dacă doi copii se ceartă tot timpul, dacă se jignesc, pe ei ii pun împreună în aceeași echipă, și vor trebui să lucreze împreună la proiect, dar alături de familiile lor. Astfel, cunoscându-se mai bine, de fiecare dată conflictul dispare și de foarte multe ori devin prieteni, și părinții intre ei, dar și copiii.

3. „În umbra părinților” – O altă activitate pe care o fac în „Săptămâna altfel”. Unii părinți voluntari iau la locul lor de muncă, pentru câteva ore, o grupă de 4-5 elevi (pe care o formez eu, in general din elevii care la școală nu se înțeleg prea bine). Acolo părinții le prezintă locul lor de
muncă, le organizează diferite activități, pe care trebuie sa le facă împreună, astfel copiii se apropie și se cunosc mai bine.

4. Lecțiile deschise pe care le fac eu pentru părinți,(separat pentru tătici, separat pentru mămici) care devin „elevi” și fac echipe cu copiii lor, este un proiect care dă rezultate foarte bune…

5. Excursiile si petrecerile comune părinți – elevi – profesori  sunt un alt mod de a ne cunoaște. O activitate care ne-a plăcut tare mult a fost „Ceainăria romantica”, unde am citit si am băut un ceai împreună, la lumina lumânărilor, cu muzica ambientală deosebită.

Cred  cu tărie că dacă noi adultii, dar si copiii, reușim să ne cunoaștem mai bine unii pe alții si reușim să comunicăm mai mult, bullyingul ar dispărea. De aceea vă sfătuiesc să ii implicați cât mai mult pe părinți in viața școlii. La început o să fie mai greu, dar cu multă răbdare si diplomație, veți reuși să ii implicați pe toți, sau pe cei mai mulți dintre ei.

Bibliografie
Normele metodologice pentru aplicarea legii nr.221/2019

 

prof. Georgeta Şerban

Școala Gimnazială Tudor Arghezi (Bucureşti) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/georgeta.serban

Articole asemănătoare